Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Transferul"1791 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Hermann HesseHH

Hermann Hesse

AutorClasic

Hermann Hesse (n. 2 iulie 1877, Calw, Germania – d. 9 august 1962, Montagnola, Elveția) scriitor german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1946. Este faimos pentru romanele sale Steppenwolf (Lupul de stepă), Das Glasperlenspiel (Jocul cu mărgele de sticlă) și Siddhartha. Motivația Juriului Nobel "pentru inspiratele sale scrieri care, crescând în îndrăzneală și putere de pătrundere, exemplifică idealuri umanitare clasice și înalte calități ale stilului." Date biografice S-a născut în Calw, un mic orășel în Württemberg, azi Baden-Württemberg, în sudul Germaniei, în familia unor misionari protestanți. Părinții săi s-au cunoscut în India. Tatăl său, Johannes Hesse, era originar din Estonia (născut acolo în 1847, ca fiu al unui medic). Copilăria și tinerețea lui Hesse au fost caracterizate prin precocitate, entuziasm si rebeliune. Până prin anul 1893 viața lui Hesse a fost un șir de transferuri de la o școală la alta, datorate "comportamentului rău" și caracterului...

111 poezii, 0 proze

Ioan AlexandruIA

Ioan Alexandru

AutorClasic

Ioan Alexandru (n. 25 decembrie 1941, Topa Mică, județul Cluj - d. 16 septembrie 2000, Bonn, Germania) a fost poet, publicist și eseist român. Membru fondator al PNȚCD, vicepreședinte al PNȚCD și senator PNȚCD de Arad. După terminarea Liceului „G. Barițiu” din Cluj (1962), se înscrie la Facultatea de Filologie din Cluj, transferându-se apoi la București, unde absolvă studiile filologice în 1968. Obține o bursă Humboldt în Germania, unde îl studiază pe Heidegger, de asemenea urmează cursuri de specializare în limba și literatura greacă și ebraică, la Freiburg, Aachen și München. A călătorit în Italia, Spania, Grecia, Israel. Și-a susținut teza de doctorat: “Patria la Pindar și Eminescu” în 1973. În cursul studenției a fost redactor la revista “Amfiteatru”. Mai târziu a predat, între altele, cursuri mult apreciate - de limba ebraică veche la Facultatea de teologie din București, și de civilizație bizantină la Institutul de arte "Nicolae Grigorescu". După revoluția din 1989, începând din...

49 poezii, 0 proze

George TopârceanuGT

George Topârceanu

AutorClasic

George Topârceanu (1886 - 1937) Note bibliografice *21 martie 1886, București; +7 mai 1937, Iași. S-a născut la 21 martie 1886, la București. Era cel de-al doilea copil al soților Ion si Paraschiva Topârceanu. În 1893 a mers pentru prima oară la școală; una mărginașă din București. Ultimele clase ale școlii primare le-a făcut la Suici-Argeș, între anii 1895-1898. Tot atunci și tot la Argeș au avut loc și primele încercări literare. În 1898 se înscrie la liceul "Matei Basarab" din București de unde mai apoi, în 1901 se transferă la liceul "Sf. Sava". Adevăratul său debut literar se produce în 1904, la revista umoristică; "Belgia Orientului". Din 1905până în 1907 publică versuri sentimental-epigonice în revistele: "Duminica", "Revista noastră", "Revista ilustrată" și altele. Își incheie studiile liceale în 1906, după care se înscrie la Facultatea de drept, pe care însă nu o va termina. Anul 1907 îl găsește colaborator la "Viata literară si artistică", revistă condusă de George Coșbuc....

133 poezii, 0 proze

Giuseppe UngarettiGU

Giuseppe Ungaretti

AutorClasic

Giuseppe UNGARETTI (1888-1970) s-a născut în Africa, la Alexandria. A trăit acolo până la 23 de ani; în 1912, a plecat nu spre Italia (țara părinților săi toscani, atrași în Egipt de construcția canalului de Suez), ci spre Paris, pentru studii la Sorbona. Tânărul Ungaretti își regăsește originile peninsulare abia în 1915, când se înrolează voluntar în armata italiană, intrată în primul război mondial! Nu va părăsi frontul, pe fluviul Isonzo și în alte locuri, decât în 1918 - pentru a se transfera cu regimentul său în Franța. Al treilea continent din viața autorului (devenit, după războiul "re-înțărării" sale, un distins universitar și, firește, un poet a cărui creație schimba, alături de două-trei altele, fața liricii post-dannunziene!) este America Latină. După un popas în Argentina, el va fi profesor de italiană la Universitatea din Sao Paulo, în Brazilia, între 1936 și 1942. *** Giuseppe Ungaretti (February 8, 1888–June 2, 1970) was an Italian modernist poet, journalist, essayist,...

368 poezii, 0 proze

TP

Teodor Pică

AutorClasic

Poet si traducator , a publicat in timpul vietii un singur volum de versuri (POEZII in Editura Eminescu/Bucuresti 1970 )Decedat la 16 iunie 1978 la numai cincizeci de ani . Teodor Pâcă (n. 1 ianuarie, 1928, Ploiești — d. 16 iunie 1978, București) a fost un poet (aparține structural curentului onirismului poetic) și traducător român. Studiază dreptul doi ani, după care se transferă la Institutul "Maxim Gorki" (prin 1949. Inițial membru al Partidului Muncitoresc Român, este exclus din partid și exmatriculat înaintea susținerii examenului de stat datorită unor păreri "revizioniste". Lucrează ca impiegat, profesor suplinitor, sortator de piei într-o tăbăcărie, vopsitor, zugrav, electrician.[1] La Medgidia este o perioadă antrenor de box. Boem din fire, este prieten cu printre alții Tudor George, Leonid Dimov, Florin Pucă, Stan Palanca, Virgil Mazilescu, George Mărgărit, Dumitru Țepeneag, George Astaloș. A publicat în timpul vieții un singur volum de versuri (Poezii, Editura Eminescu,...

14 poezii, 0 proze

DM

Dan Micu

AutorAtelier

Nascut la Braila. Copilareste la Galati si Braila, locuri cu miros de balta, istorii despre Codin si Terente. Absolvent de inginerie navala in 1979 este imbarcat cu forta la Navrom pentru stagiatura. Se transfera in 1984 la Bucuresti de unde emigreaza in Canada 1996. Incepe sa scrie articole sau comentarii la Radio Romania International. La Toronto urmeaza facultatea de Medicina Traditionala Chineza. Practica acupunctura si medicina traditionala chineza in Toronto.

2 poezii, 0 proze

JR

Jean-Jacques Rousseau

AutorClasic

Intre 1750 si 1757 scrie “Discursul”, “Al doilea Discurs” , “La Nouvelle Heloïse”, “Emil”, “Contractul social” si “Scrisori catre d’Alembert”. Inca de la aparitie, cartile sunt confiscate sau interzise de catre autoritatile Republicii Geneva sau cele franceze. Drept urmare, in 1763 renunta la cetatenia geneveza si dupa ce urmeaza un periplu pentru a-si pierde urma, se casatoreste cu fosta sa guvernanta, Thérèse Le Vasseur cu care avusese 5 copii, toti parasiti in camine pentru copii. Redacteaza “Confesiunile”, “Dialogurile” si “Reveriile”. La 28 iulie 1778 moare la Ermenonville si in 1794 Conventia Revolutionara Franceza transfera ramasitele pamantesti ale ilustrului filosof in Panteonul francez.

5 poezii, 0 proze

BB

Bragos Bucurenci

AutorClasic

N-am gasir nicaieri o biografie completa. Ofer un articol din publicatia \"Jurnalul de Vest\": Dragos Bucurenci e genul acela de produs antipatic al societatii de consum: ambalajul îti spune ce contine, dar nici macar vînzatorul nu-ti poate spune la ce serveste. E fabricat în Bucuresti, a fost depozitat central (citeste Tineretului si nu comenta) pîna la vîrsta majoratului, cînd s-a trezit transferat în interes de familie pe linia de demarcatie dintre Rahova si Ferentari. Dupa patru ani de tatonari reciproce cu cartierul, cu toate ca a avut o relatie excelenta cu vecinii si o toleranta dumnezeiasca pentru manea, si-a aranjat un virament si a aterizat pe raftul de deasupra Cinematecii, pe strada Eforie. În prelucrarea materiei prime, s-au folosit doua licee de la care a chiulit copios si doua facultati plicticoase pe care le-a întrerupt. La controlul tehnic de calitate i s-au aplicat masinal etichetele spalacite: informatica, Sava, filosofie, stiinte politice. Ultimele doua, cu...

0 poezii, 0 proze

Millosh Gjergj NikollaMN

Millosh Gjergj Nikolla

AutorClasic

Millosh Gjergj Nikolla (October 13, 1911 - August 26, 1938) was an Albanian poet born in Shkodër, Albania. Migjeni, pen name of Millosh Gjergj Nikolla, was born in Shkodra. In a letter of 12 January 1936 written to translator Skënder Luarasi (1900-1982) in Tirana, Migjeni announced, "I am about to send my songs to press. Since, while you were here, you promised that you would take charge of speaking to some publisher, ‘Gutemberg’ for instance, I would now like to remind you of this promise, informing you that I am ready." Two days later, Migjeni received the transfer he had earlier requested to the mountain village of Puka and on 18 April 1936 began his activities as the headmaster of the run-down school there. The clear mountain air did him some good, but the poverty and misery of the mountain tribes in and around Puka were even more overwhelming than that which he had experienced among the inhabitants of the coastal plain. Many of the children came to school barefoot and hungry, and...

2 poezii, 0 proze

PC

Parintele Galeriu Constantin

AutorClasic

Constantin Galeriu (* 21 noiembrie 1918, Răcătău, Bacău - † 10 august 2003, București) a fost unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei române, preot și profesor de teologie. S-a născut la 21 noiembrie 1918, în satul Răcătău-Răzeși, comuna Răcătău, județul Bacău, în familia unor țărani. Urmează școala primară în comuna natală, seminarul teologic „Sf. Gheorghe" din Roman (1930-1938), Facultatea de Teologie din București (1942), doctorand la Institutul de Teologie Universitar (1960), doctor în teologie (1973). Între anii 1943-1947 este preot în satul Podu Văleni, județul Prahova, apoi preot la Parohia „Sf. Vasile" din Ploiești (1947-1973), transferat ca „spiritual" la Institutul Teologic Universitar, București (1973-1974), lector (1974-1977) și profesor titular (1977-1991) la același institut. Din 1992 este profesor consultant și conducător de doctorat la Universitatea București. De la 1 ianuarie 1990 este numit vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În 1999 în data de 13...

1 poezii, 0 proze

Transferul

de Eduard Burlacu

Un om, cu hainele mânjite de moloz și fire de vopsea uscată, șezând într-un cub de beton luminat din plin, având o singură ușă. Nici o altă deschidere. Dar istoria acestui om nu începe aici. Seara de...

ProzăAtelier

Transferul senzatiilor dintr-un simt în altul

de Corneliu Traian Atanasiu

Despre tehnica transferului senzației dintr-un simț în altul ( sense-switching ), Jane Reichhold spune: „E simplu să vorbești de un aspect senzorial al unui lucru și apoi să-l transferi unui alt...

ArticolAtelier

Procesul politic \"Biserica Neagra\"

de Gabi Schuster-Cărărușă

La transferul de la Dej la Gherla, pentru a limita numărul de transporturi, am fost înghesuiți cît de mulți deținuți într-o singură dubă. Presați ca heringii în conservă, trupurile noastre au devenit...

Atelier

Arșiță

de Florin Hulubei

orașul abia mai respiră și totul împrumută miros de frână bruscă transferul fricii de la pietonul înmărmurit înspre șoferul transpirat ca milioane de biți sfârâind prin computer dintr-o cofetărie doi...

Atelier

LUMINA TEMERARÃ A UNEI FERICIRI COMPROMISE

de FLOARE PETROV

LUMINA TEMERARÃ A UNEI FERICIRI COMPROMISE Natura Mamă ne invață lent despre miracolul Invierii transferul energiilor ei în ființa umană, asigură evoluția, absolutismul îndurărilor ei o face...

EseuAtelier

EPILOG LA STABILIMENT

de Ioan Dan

Genele ne-mai voind sa fie complice Trecura de partea cealalta, Ochiul ramas singur isi ceru transferul Grabit la smerenii Doar limba se misca nervos In sus si in jos Printre dinti ai vorbelor...

PoezieAtelier

fotbal.ro

de Iosiv Basarab

nu e vorba de site-ul care ar putea exista la adresa din titlu. dar imi place cum suna. mutu tocmai s-a transferat la chelsea si ma determina sa schimb inceputul articolului chiar inainte de...

EseuAtelier

Revedere

de Silvia Miler

Când catalogul se va striga În dreptul tău Să răspunzi prezent Chiar dacă gândul va zbura Din amintire în amintire Ca un colibri Să zâmbești străinilor Ale caror chipuri Îți amintesc ceva Greu de...

Atelier

Reiki- Intelepciune si Putere

de Lionel Zosmer

CAPITOLUL I Ce este Reiki? “Reiki este înțelepciune și adevăr” Hawayo Takata De-a lungul istoriei omenirii au existat întotdeauna metode de vindecare care se bazau pe transferul energiei vitale...

ProzăAtelier

poem turmalin

de Ottilia Ardeleanu

ce frumos stai în talpa mea relaxată câtă căldură se închide prin ea prin sufletul tău de cristal semiprețios atras când norii de care ne temem se ascund în grota cerului sfetnici stelele noastre se...

PoezieAtelier