Teodor Pică

Va las în valea acestei stinse plîngeri Orice sfirșit vestește-un început,- Mă duc eu primul sînt mai priceput, Sa pun din vreme șeile pe îngeri

Cu betivii mei sa fiu as vrea Pe la crisme sa mai dam o raita, Cu parale toti la tescherea Eu in capul lor vataf de haita Sa mardim cite-un

Soarele picura sur în grîu Cum picuri tu dragostea ca pe-o vină Prin grîu aleargă calul alb, fără frîu , Nechezînd în lumină. Pamîntul urcă

Iubita mea,iti spun o intamplare, Vei urmari,cred,versului meu trapul,- Subtil iti povesti-voi felu-n care Mi-am consumat la doua mese

Cum cade vintul,apa cum se-ncinge Si cum se-ncheaga liniste-mprejur, Cum,din tacere galba vreau sa fur Un voal adormitor peste meninge... Vechi

Eu,daca mi-am luat un pix cu pasta, Mi se cuvine sa ma-ncred in el, Sa fie,pentru mine,intr-un fel, O flamura,credinta,o nevasta! Sa mi-l

Te rog, sunt azi departe, îmbolnavit de visuri,- Redă-mi cu o privire zălogul din irisuri, Pe care într-o luptă mi l-ai luat ostatec, L-ai

Cu surle, trîmbițe și fast Alearga Vera la Belfast Ca, gîngurind în iambi bucolici, Să-i potolească pe catolici. Ori poate-un reportaj să

Totusi tinjesc in poala unei curve, Desi ma stiu neprihanit ca neaua. Flagelatorul si-a gasit nuiaua Ce-i face trupul, inima sa turbe. De ce

Cum as putea sa-ti mai dedic poezii, Cind tu chiar,insati,esti poezie? Cate-ncalceli de verbe-ar fi sa fie, Care sa-ncuibe scumpele-ti

Străbunii tăi în Vavilonul sfînt Cîntau din harpe, zeii să-i audă,- Ai mei pîndeau,flămînzi de carne crudă Galopuri cu urechea la

Citi ani trecura de cind,prima oara, Mi te-am descoperit in calimara Si cita vreme poate va mai trece Pina ce calimara va sa sece Si va

Voi pune capăt tristei existențe A trupului prea nărăvit la visuri, Din stîncă-n stîncă să se-nșire trențe, Ycar funest din pisc înspre

Era fantastic cerul, ca o perlă, Cu ape de sidef și uneori Cu dulci coline, ca atunci când mori Și-n suflet, proastă, uguie o mierlă. Era