Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Trăind între două zvâcniri"3308 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
AN

Anais Nin

AutorClasic

Scriitoare americană, de origine spaniola, și-a petrecut copilăria în diferite părți ale Europei, până să plece cu mama ei, la 11 ani, în Statele Unite. S-a mutat apoi la Paris, cu soțul ei, trăind în Franța între 1924 și 1939, unde a cunoscut scriitori și artiști de renume. Prima carte i-a apărut în anii \'30, calitatea și originalitatea ei fiind de necontestat, însă a durat ceva până a dobândit o recunoaștere largă. Este și autoarea câtorva romane, povestiri scurte, cărți erotice,prelegeri, dar editarea \"Jurnalelor dragostei\"- Henry și June, Incest, i-a câștigat cei mai mulți admiratori. Cărțile ei au fost publicate în Olanda, Spania, Japonia, SUA, Germania, Italia. Anais Nin s-a stins din viață la Los Angeles, în 1977.

0 poezii, 0 proze

Matei Mihaela M.MM

Matei Mihaela M.

AutorAtelier

M-am născut în vara anului 1981 într-un sat nemțesc situat la granița vestică a tării. Trăind acolo primii ani de copilărie alături de bunici, am avut norocul de-a fi pentru o scurtă perioadă de timp om "normal". Școala și educația mea sunt complet irelevante și nu merită nici o atenție. La 19 ani mi-a încept "aventura" pierdutului de timp prin birouri, ședințe și între colegi de-o mediocritate dureroasă. Până la momentul de față am călătorit într-o măsură acceptabilă reușind astfel să văd câteva țări și de curând mi-am schimbat radical viața dedicandu-ma călătoriei, trăirilor și artei.

16 poezii, 0 proze

Cornel GhicaCG

Cornel Ghica

AutorAtelier

Am aflat de mine, întâmplător. Cineva mi-a scris pe o bucată de hârtie ștampilată că m-am născut în data de 21 august 1975. De atunci, l-am crezut și am continuat să fiu singurul copil al părinților mei tineri. Eu tot timpul am fost copil și ei tot timpul tineri. Mai târziu, am aflat că absolvisem școala generală, liceul teoretic și o facultate de drept. Le făcusem într-un mod rebel, fără teamă, dar și fără rezultate excepționale; doar le bifasem într-un destin tipărit de mult. Între-timp mai făcusem și sport... și luasem medalii... și colindasem lumea. Aflasem că eram fericit și mă bucuram de prietenii mei. *** Din clasa a-2-a, am încercat să tot fiu poet. Ca un alchimist inconștient, am făcut experimente, am participat la tot felul de întâlniri cu caracter literar (...și nu numa'). Am și publicat (spre deliciul și bucuria familiei mele și a rudelor mele) în câteva tipărituri (mai mult sau mai puțin relevante). *** ...și tot trăind în lume am început să investesc. Apoi să câștig....

184 poezii, 0 proze

Tudorache Maria-MirabelaTM

Tudorache Maria-Mirabela

AutorAtelier

Traind intr-o lume aproape imposibila, incerc sa ma desprind de Mirabela cea de toate zilele.Poate ca multi nu sunt satisfacuti de cum Dumnezeu sau mai stiu eu cine i-a creat.Si eu am cateva nemultumiri, asa ca am ales a creez o noua Mirabela, o Mirabela pe gustul meu. I-am bagat in minte ca puterea nu exista, nu majoritatea trebuie sa decida, banul este o scuza penibila, iar tot ceea ce conteaza in viata e iubirea. Se pare ca nu a trebuit sa ma chinui cu ea. A inteles singura. Cu asta e mai speciala decat toti. Chiar si decat toate rudele si familia ei. A cochetat cu fotbalul, handbalul, baietii, matematica si teatrul, dar partea creativa i-a pus capac. Asa ca nu are decat sa se dedice aproape in totalitate scrisului (poezie, proza si piese de teatru). Dar...a intalnit iubirea(acum pe cea reala). O sa iubeasca, o sa scrie si o sa fie fericita, avandu-le pe amandoua. E tot ce si-a dorit. Cat despre ceea ce scrie, nu tot este adevarat. Doar iubirea conteaza...

10 poezii, 0 proze

Franz KafkaFK

Franz Kafka

AutorClasic

Scriitor S-a nascut pe 3 iulie 1883 la Praga, într-o familie evreiasca, fiu al comerciantului Herman Kafka si al Juliei Kafka, nascuta Loewy. Limba materna a lui Franz Kafka, în care a si scris mai târziu, era totusi germana, ca la ca. 10% din populatia ora*ului Praga în acea epoca. Dupa absolvirea liceului german, a studiat Dreptul, apoi a lucrat un timp la tribunalul din Praga si mai târziu ca avocat la o companie de asigurari (1908-1922. A parasit doar rareori Praga, traind intr-un "cerc strâmt" pâna catre sfârsitul vietii. In 1909, publica primele sale schite de proza în magazinul literar Hyperion, care aparea la München. Îmbolnavindu-se de tuberculoza (1917), a fost internat într-un sanatoriu din Italia. Starea sanatatii lui se agraveaza si, începând din 1922 nu mai poate lucra. Un nou tratament în sanatoriul din Kierling în apropierea Vienei ramâne ineficace. Franz Kafka moare în ziua de 3 iunie 1924. Dupa moarte, opera sa literara, care ramasese în cea mai mare parte inedita, a...

42 poezii, 0 proze

Iovița CameliaIC

Iovița Camelia

AutorAtelier

Văzînd lumina zilei intr-un oraș plin de flori din partea de vest a României.Trăiesc departe de țara mea,dar văzând că toate străzile duc la Roma,pot spune că sunt aproape.Legătura mea cu poesia e un copil mic ce are nevoie de multă dragoste,e multă dragoste ce simt să exprim.Legătura cu natura,meditând asupra ei,a avut un rol important pentru că eu sunt aicea.Creșterea mea ca și persoană ma ajutat să văd mai departe de tot răul ce ne înconjoară.Trăire interioră puternică,dorința de a mă cunoaște și nu în ultimul rând de a cunoaște persoanele ce sunt aproape de mine.Tot ceea ce am făcut până acuma nu are nimica în comun cu poesia,dar trăind zi după zi până acuma,are totul.Mă consider o personă norocoasă ce reușește să găsească fericirea in lucruri simple.Nu a fost mereu ușor și nu este nici măcar astăzi,mergând împotriva cursului de apă nu va fi niciodată,dar dând iubire fără să se ceară nimica în schimb,se primește iubire.Este mai multă fericire dând că primind.Iubesc animalele având...

6 poezii, 0 proze

MarianM

Marian

AutorAtelier

Suflet liber si necomplexat, traind in afara timpului si spatiului, s-a hotarit intr-un moment de nebuie sa traiasca insemnatatea binelui si raului, supunindu-se gravitatiei si legilor timpului, descoperind infinitul din nou prin dragoste.

3 poezii, 0 proze

Francis BaconFB

Francis Bacon

AutorClasic

Francis Bacon (* 22 ianuarie 1561 Londra - † 9 aprilie 1626 Londra) a fost un filozof englez. Nu trebuie confundat cu Francis Bacon (pictor) (1909 - 1992) sau cu filozoful Roger Bacon (1214 - 1294). Cel mai mic dintre cei cinci fii ai lui Sir Nicholas Bacon, Francis Bacon a fost educat ca un adevărat gentleman. Având sănătatea precară, primii ani de studiu i-a petrecut acasă, având ca tutore pe John Walsall, care fusese pregătit la Oxford și avea înclinații spre puritanism. Pe 5 aprilie 1573, Francis Bacon intră la Trinity College, Cambridge. Studiază în latină, conform stilului epocii. Studiind lucrările lui Aristotel, își dă seama că multe din concepțiile științifice ale acestuia erau eronate. Trăind în epoca nașterii științei moderne, Bacon și-a asumat sarcina elaborării unei metode noi, adecvate, care în opoziție cu scolastica sterilă, să favorizeze cercetarea științifică, cunoașterea și dominarea naturii de către om. Condiția prealabilă a făuririi științei și metodei noi o...

0 poezii, 0 proze

Dimitrie StelaruDS

Dimitrie Stelaru

AutorClasic

Dimitrie Stelaru (pseudonimul literar al lui Dumitru Petrescu) (n.8 martie 1917, București - d. 29 noiembrie 1971), poet român. A publicat peste 20 de volume de versuri, patru cărți de proză (proză scurtă și roman), precum și nouă cărți de eseistică. A dus o viață de boem adevărat, trăind în stilul lui Edgar Poe, într-o continuă euforie întreținută de excese alcoolice, cu evocări de îngeri și ingenuități infantile Volume publicate Preamărirea durerii (semnat: D. Orfanu) - 1938 Noaptea geniului - 1942 Ora fantastică (poeme cu o planetă de poet nou de Eugen Lovinescu) - 1944 Cetățile albe - 1946 Mare incognitum Zeii prind șoareci Coloane

21 poezii, 0 proze

A

Andy

AutorAtelier

Nascut traind si din plin savurand cea ce incheindu-se se va termina prin procesu de oprire

6 poezii, 0 proze

Trăind între două zvâcniri

de Sorin Olariu

trăim între două zvâcniri prima numită naștere iar cealaltă numită moarte ascultând cum le cresc străbunilor unghiile și dinții cu care să poată sfârteca mai apoi tăcerea jilavă a luturilor trăim...

PoezieAtelier

Portrete aditionale

de Paul Pietraru

Infirmiera Suferința articulară ce o aveam în copilărie, mi-a asigurat câțiva ani la rând șederea, pentru câte 21 de zile, într-un sanatoriu din Techirghiol. Nu știu cât m-a ajutat la sănătate, dar,...

ProzăAtelier

Ana

de Emma Greceanu

Atunci am cunoscut-o eu. În acea perioada. Aș încerca să spun banal, dar ceva din mine nu-mi dă voie. Nimic nu e întâmplător. Toamna întunecase orașul florilor, soarele nu ieșise de câteva zile,...

ProzăAtelier

Sub semnul apei și al dragonului

de heghedus camelia

Volumul lui Carmen Alexandrina trebuia să apară în 1992 după ce câștigase premiul de debut al editurii Dacia. “Dar frământările editoriale din respectiva perioadă, cu desele schimbări ale conducerii...

ArticolAtelier

legea compensatiei

de Emma Greceanu

- Astea sunt pentru tine, a spus Teresa și i-a întins, zâmbind un buchet de flori. S-a urcat pe bicicletă, i-a mulțumit scurt și s-a îndepărtat, fără să privească în urmă. Era nervos, privirile ei...

ProzăAtelier

Sonata Kreutzer

de Lev Nikolaevici Tolstoi

Abia please batranul, ca se si auzira mai multe glasuri: - Unchiasul, e de moda veche, spuse functionarul. - Domostroi-ul* in persoana, zise doamna. Ce conceptie barbara despre femei si casatorie! -...

ProzăClasic

Ziua în care iepurele era plecat de-acasă - 30

de marin badea

Nu-mi stătea mie gândul la însurătoare și nici nu mă vedeam lucrând prin cine știe ce secție, în salopete și plin de vaselină, trăind între avans și lichidare, dar n-aveam cum să-i explic ăleia...

ProzăAtelier

Legenda Femeii care a Dansat cu Stelele

de Plesca Adriana Doina

Legenda Femeii care a Dansat cu Stelele Se spune că demult, într-o vreme pe care nimeni nu și-o mai amintește, trăia o femeie cu păr de foc și ochi ca noaptea senină. Ea nu era ca ceilalți oameni....

ProzăAtelier

Doarme

de Sorin Stoica

Ea doarme și pe formele-i de zână Mă străduiesc să desenez un nor Pe care să ma culc o săptămână, Atent să fiu din dragoste să mor. Ea doarme și pe răsuflarea-i dulce Încerc încet să-mi lepăd un...

PoezieAtelier

”Suflet de hutul” - o conexiune între două planuri social istorice

de mihai traista

Prof. dr. Ioan Rebușapcă Maramureșul istoric, ținut arhaic care, în ciuda tuturor schimbărilor impuse, și-a păstrat neștirbită originalitatea, trăind într-o interesantă conexiune dintre două planuri...

Atelier