Trăind între două zvâcniri

Ce frumos, ce bine scrii (si) poezie!

Pari atat de vulnerabil in poezia aceasta, incat ma surprind dorind sa te iau de mana...Daca petalele de crin n-ar fi atat de perisabile...

Tu stii, si eu ma gandesc la aceeasi chestie uneori, la faptul ca fericirea, adevarata fericire, \"pasarea alba\" cum o numesti tu, se afla in alta viata, in viata de dupa moarte, si in nici un caz in lumea care e..asa cum e, o \"gradina a neraiului\".
Poezia mi-a placut, poate si pentru ca si eu am surprins aceeasi idee in unele creatii, chiar daca la mine nu e atat de bine conturata.
Observ repetitia aproape obsesiva a primelor patru versuri, ce apar la inceputul fiecarei strofe tocmai pentru a sublinia esenta poeziei..care este destul de evidenta, n-o mai mentionez.
La fel ca si in multe poezii ale mele, si la tine apare albul: \"pasare alba\", \"petala de crin\" - crinul fiind tot alb. Pasarea alba, zic eu ca e acea lumina, linste sau adevarata fericire..sau toate la un loc. Oricum, nimeni nu stie. Si daca stau sa analizez bine fiecare vers, ceea ce voi si face, sunt sigura ca se vor gasi mult mai multe de spus.

Dragelor Silvia si Dana, va multumesc pentru ca ma cititi si ca poet nu numai ca Epigramist. Din pacate,nickul asta m-a facut sa fiu citit mai mult ca umorist si nimeni nu mai imi citeste poemele. E pacat!...

Multzam fain pentru steluta, draga Monica.
Vad ca inca mai e cine sa imi mangaie urmele cuielor si sa ma incurajeze sa scriu si poezie, nu doar epigrama.
De altfel, poezia de fata e mai veche...

\"era pe vremea cand Dumnezeu
isi uitase chipul
in om
era pe vremea cand lui Adam
ii era prieten fiecare
atom...\" (Sorin Solaris)

Thanks again!