Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Toate grijile se-adună"20370 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ela SolanES

Ela Solan

AutorAtelier

...toate au un sfârșit îmi spune tristețea eu zâmbesc mă dezbrac de mine cuvânt cu cuvânt rămân o rană în aerul viu mă gândesc poate ăsta e sufletul poate undeva în substanța lui ruginie mai e vreo sămânță de om neatinsă de șmirghelul lumii cineva a smuls o aripă și clipa s-a prăbușit cineva a crestat lumina și din ea s-a lățit o baltă de întuneric eu încerc să deslușesc în vociferarea lor seacă o zvâcnire de inimă sau câteva raze cu care să-mi leg rana dar nu găsesc bătrâne decat mâinile tale și curg înspre ele curg ca un râu spre ocean...

320 poezii, 0 proze

BG

Badulescu Mihail Gabriel

AutorAtelier

Toate bune și frumoase pe lume îmi tot ziceam, încurajându-mă permanent în cursul timpului cu chestia asta, desi efectiv m-am săturat de câte tâmpenii am putut ingurgita în ceea ce numesc o viață de om și care cuprinde azi deja 66 de ani. Oricum multe evenimente s-au succedat peste cocoașa asta pârlită ca să o încovoaie și să o tragă spre pământ, dar ea încă nu s-a încovoiat dupa parerea mea, asta pentru că iaca, stau încă cu fruntea în soare și pot discerne cu brio ce este bun și ce este rău între toate, după care fac o selecție, dau glas bunului simț cu care părinții mei m-au dotat și alung relele cu calmul creierului, aducând bunele să îmi slujească în continuare. Ca deobicei relele de care am dat și dau mereu, au fost multe și devin din ce în ce mai multe, dar este de competența omului să găsească soluții pentru diminuarea sau chiar anularea lor, punând creierul la contribuție în scopul transformării răului în bine. Stilul de viață i se inoculează persoanei începând cu cei șapte...

20 poezii, 0 proze

corogeanu mariusCM

corogeanu marius

AutorAtelier

toate-s vechi si noi is toate

5 poezii, 0 proze

LC

lovin ceres

AutorAtelier

Toate si la timpul lor

1 poezii, 0 proze

Luminita Cristina NdabaLN

Luminita Cristina Ndaba

AutorAtelier

Dedic toate poeziile mele sotului meu Charles, si tuturor persoanelor care iubesc poezia.

4 poezii, 0 proze

PV

Popescu Vlad

AutorAtelier

un simplu exponat din toate, cu ganduri, cu doruri si dorinte de implinire

7 poezii, 0 proze

remus raduRR

remus radu

AutorAtelier

"Om cu toate simturile treze. Jurnalist." A trait pentru 26 de ani la Bacau, a facut o escala de doi ani la Roma, iar din toamna lui 2001 locuieste in Bucuresti. Cistigator in 2003 al premiului pentru expresivitate jurnalistica la concursul national organizat de Clubul Roman de Presa, cu articolele "De la Barca la ridicol" si "Orasul cu doua taxiuri". Un an mai tirziu a obtinut Marele Premiu pentru reportaj oferit de Freedom-House, cu lucrarea "Ziua Europei la Ciorogarla". In 2006 a fost rasplatit cu "Premiul pentru promovarea inventivitatii romanesti" la gala "Invingatori pentru Romania", pentru reportajul "Bill Gates pariaza pe albina spion de la Iasi". Pasionat de gastronomie, de vin, de literatura si, mai ales, de calatorii. A lucrat pentru perioade semificative in redactiile "Monitorul de Bacau", "Evenimentul zilei", "Cotidianul".

70 poezii, 0 proze

SV

Simona Vlasa

AutorAtelier

O viata cu de toate.M-am nascut,am crescut...etc.

1 poezii, 0 proze

Stefan Leon OrzuSO

Stefan Leon Orzu

AutorAtelier

Vad ca toate textele postate de mine sunt catalogate drept "nesatisfacatoare". comentati-ma, oameni buni, injurati-ma cu patima si spuneti-mi cat sunt de dobitoc, sa stiu si eu ce-mi lipseste(in afara de creier). Despre mine: Am terminat Colegiul Costache Negruzzi din Iasi, locul unde formarea mea spirituala s-a conturat cel mai bine si unde am invatat sa deschid ochii larg. Nu e meritul liceului in sine, cat a oamenilor de acolo, atat colegi, cat si (unii) profesori. In prezent sunt student al Facultatii de Informatica Iasi, univ. Al. I. Cuza, si indiferent de orice ar crede majoritatea, acolo se afla oameni care au imaginatie vie si care pot crea mult mai mult decat programe de calculator.

7 poezii, 0 proze

KIDKNEE SOURSNOWKS

KIDKNEE SOURSNOW

AutorAtelier

Cerceteaza cu-atentie toate aspectele acestei pagini.

1 poezii, 0 proze

Toate grijile se-adună

de ADRIAN ANGHELESCU

Grija pentru sănătate, Grija pentru existență, Grija pentru libertate, Grija pentru competență, Grija pentru-ai tăi părinți, Grija pentru fericire, Grija pentru prunci și sfinți Ori grija pentru...

PoezieAtelier

Vis neterminat

de Teodor Dume

se făcea că am murit și lumea mă privea ca pe un accesoriu de schimb în palme mi se adunaseră toate grijile de parcă eu aș fi fost ultimul chiar și moartea mă privea cu suspiciune deși ochiul îi...

PoezieAtelier

De fiecare data cand mor

de Țenche Mircea

De fiecare dată când mor Las pe o sârmă vise de cauciuc. Părerile de rău se adună într-un lighean Iar apa plină de speranțe izvorăște Din adâncul sufletului meu. De fiecare dată când mor Arunc la...

PoezieAtelier

doruri de ametist

de FLOARE PETROV

undeva în cer mă așteaptă părinții mă gândesc la ei cu puterea minții mult aș vrea să mai fiu o dată copil într-un ambient drăgăstos stabil ce mult aș vrea tată să mă mai duci în pădure pe la cuiburi...

PoezieAtelier

Metodologie nouă pentru noua Inventică

de George Ene

Se ia o carte din raft și din carte un text la-ntâmplare. Se mai poate lua dintr-un manual o lecție oarecare Privitoare la un domeniu înrudit, ori poate îndepărtat. Se scrie titlul (Altul, să nu se...

PoezieAtelier

când vrei să te descotorosești găsești metode

de Ottilia Ardeleanu

veneai beat totdeauna beat la ore târzii tăcerea urbei sforăia lângă grijile din pat cu ochi bulbucați în tavanul igrasios chircită în colț așteptarea odată ai venit împleticit printre zori ca firele...

PoezieAtelier

Thanatos

de Emil Iliescu

Uneori, moartea trece ca un fugar hăituit prin somnul nostru. O simțim aievea. Ea este cea care face ca toate grijile noastre să nu mai existe. Ni le adună în palmele împreunate creștinește, dureros...

Atelier

Povestea unui arici

de elena gheorghiu

În zona deluroasă de pe planeta Rodana își avea sălașul o familie de arici. Părintele se numea Þepușă, mama Þepina și cei doi pui Þepișor și Þepică. Având o mulțime de treburi pe cap ariciul Þepușă...

ProzăAtelier

fear (naked)

de Leonard Ancuta

# ce avem noi în comun e singurătatea și după ea vin spaimele și toate celelalte orori. pînă și iubirea vine laolaltă cu frica. dacă ai poze într-un album vezi că tot ce-i frumos e la trecut. dacă...

PoezieAtelier

Dubla identitate

de Baciu Pompei Ionel

Ana are mere.Vasile are un concept conform caruia tot cea ce face este gresit.Acest concept l-a format intr-o dimineata de vara.S-a trezit ca de obicei la ora 7.De ce la 7?Ei bine Vasile este inca...

PoezieAtelier