"Timpul era pe sfârșite" – 20337 rezultate
0.02 secundeMeilisearchChironeț Veaceslav Petru
Studii superioare, absolvent al Colegiului Colegic din Chișinău, al Universității Tehnice din Moldova. "Am debutat, mai bine zis am descoperit aptitudinile mele literare în timpul studiilor la Colegiu, nu mai țin minte anul, poate era 1999, poate 2000, undeva pe atunci, apăru în carnetul meu de notițe o poezioară, cam șchioapă, cam fără sfârșit (tendință ce o au toate creațiile mele literare), ulterior muza mă vizita doar în urma unor noi impresii. Pe moment mai practic și un serviciu de rutină, ce nu prea favorizează prolificitatea literară. Cam atât!"
14 poezii, 0 proze
Romulus Dianu
DIANU, Romulus (pseudonim al lui Romulus Dima; n. 22 mar. 1905, București - d. 25 august 1975, București); prozator, publicist și poet. A debutat cu o poezie în revista "Ramuri fragede" a Colegiului "Sf. Sava" pe când era în clasa a VII-a. A colaborat apoi la "Rampa", "Cotidianul (Brăila)", "Adevărul literar și artistic", "Țara de Jos", "Cetatea literară", "Contimporanul" (unde se pare că a publicat o pictopoezie, Autoportret), "Universul literar", "Bilete de papagal" și, în deceniile ulterioare, la "Viața literară", "Vremea", "Azi", "Familia", "Săptămâna CFR", "Glasul patriei", "Argeș", "România literară" etc. În 1944 este epurat din presă și condamnat la 20 de ani temniță grea la Poarta Albă și Gherla (este eliberat în 1956). SCRIERI: Viața minunată a lui Anton Pann (în colaborare cu Sergiu Dan), București, 1929, ed. 2 (Nastratin și timpul său), Buc., 1934; Adorata, Buc., [1930]; ed. 2 Craiova, 1984; ed. 3 [București], 1992; Nopți la Ada-Kaleh, Buc., [1932]; ed. 2 București, 1970;...
1 poezii, 0 proze
Ileana Petrovici
Liceul de coregrafie Micuța lebădă era încă o copilă care credea că paralela 45 ar putea fi o panglică pe care s-o înfășoare-n păr noaptea auzea orașul cum scrâșnește îmbibat de petrol sondele îngânându-i oftatul prima ei păpușă a fost o marionetă ale cărei ațe se încurcau mereu cu ea-n brațe a cunoscut-o într-o sala pardosită cu note muzicale pe doamna Margareta împărtășindu-i primele noțiuni de balet timpul nu mai avea răbdare devenise o tornadă ce o desprinse de poalele mamei unicul punct de referință din viața ei abandonând brusc cuibul copilăriei migrând spre o nouă lume așa se trezi catapultată într-o sala mare împrejmuită toată cu oglinzi creându-se o stranie relație cu imaginea sorei ei o confruntare permanentă stimulând autocontrol și o atentă coordonare a mișcărilor absorbită de muzica lui Bach,Mozart,Beethoven care-i asistau pașii dându-le muzicalitate studiul desfășurat zi după zi transforma corpul fetiței tendoanele căpătau flexibilitate alungându-se arabescurile luau...
34 poezii, 0 proze
Olavo Bilac
Olavo Bilac s-a nascut pe 16-XII-1865 in Rio de Janeiro, Brazilia si a murit pe 28-XII-1918. Este considerat cel mai mare poet care a scris vreodata in portugheza.Maestru desavarsit al modelarii versului, cu un metru si rime ideal alese, poemele sale sunt naturale, sentimentale si in ciuda constructiei riguroasa a versului nu dau impresia de artificialitate. Tema poetica favorita a lui Olavo a fost fara nici o indoiala stelele.Era fascinat de frumusetea cerului instelat caruia i-a dedicat foarte multe poeme.In sutele sale de poezii, majoritatea sonete, intalnim si alte motive poetice ca iubirea, Dumnezeu, erosul, timpul, eroii, mitologia greaca. Bilac, numit si \"Printul poetilor brazilieni\" este si autorul versurilor imnului national. Ultimele sale cuvinte au fost, conform unui ziar din acea vreme, \"Aduceti-mi o cafea, am de gand sa scriu\"...
10 poezii, 0 proze
Lucia Eniu
„Rețetă pentru timpul viitor” „Românul s-a născut poet“. Există un adevăr concentrat în această scurtă propoziție, fapt de care m-am convins încă o dată, citind versurile tinerei poete Lucia Eniu. A vorbi despre un nume nou în poezie este mult mai greu decât în cazul „veteranilor“, iar dificultatea este cu atât mai mare cu cât persoana care transpune în versuri crâmpeie din sufletul său este mai puțin cunoscută. Versurile Luciei sunt atât de normale, încât poeta, din modestie, după ce le așternea pe hârtie, le depozita prin toate ungherele sufletului, neîndrăznind să le scoată la lumină. La lumina tiparului, desigur, căci ele au lumina lor. Pentru autoarea acestor bijuterii lirice, totul este simplu și firesc, însă este supus unei analize foarte atente și – mai era cazul să o spun? – tradus în limbaj poetic. Se miră atât de firesc trecerea timpului, care pe mulți îi sperie: Nu știu ce are timpul/ cu mine/ de-mi cere mereu/ să-mi mut gardul/ c-un veac/ mai încolo. (Uimire), iar pentru...
5 poezii, 0 proze
Elena Schipor
Lumea-i doar o piatra in care eu am reusit sa prind radacini. "..Singuratatea era cenusie si apasatoare.Sufletul tremura, o falfaire de eter in nemarginire. Timpul alerga alaturi, apa tulbure in care se ineaca toate schimbarile..."("Adam si Eva", Liviu Rebreanu) "Cand dreptatea e indoielnica, eu plec cumpana de partea milei"("Don Quijote", Cervantes) "...Suflete inflorite ieri si vestejite astazi, asemeni florilor cazute in strada, pe care la manjesc toate noroaiele, asteptand sa le zdrobeasca o roata."("Mizerabilii", Victor Hugo) "Acta non verba", "Ad augusta per angusta", "A l'oeuvre on connait l'artisan"(La Fontaine), "Dubito ergo cogito.Cogito ergo sum"(Rene Descartes), "Carpe diem"(Horatiu), "A qui bon tant d'amis? Un seul suffit quand il nous aime."(Florian), "Amicus Plato sed magis amica veritas"(Ammonius Saccas). "Vointa n-a fost de ajutor niciodata si nimanui: din tot ce facem, cel mai discutabil e lucrul la care am tinut mai mult, cel pentru care ne-am impus cele mai multe...
50 poezii, 0 proze
Panescu Octavian Alin
Petre Vulcan Junior alin.panescu@yahoo.ro Parola e mail 12alin Petre vulcan Parola pagina literara 1234al Prima oara am scris o poezie ,dedicata mamei ,la 10 ani,invatat de tatal meu,el era secretar la Cenaclul Columna, pe timpul Magistrului,Titu Radoi,si visul lui era sa-i spun ,,Batrane,,cum isi spun toti Columnistii. , a fost tata bibliotecar la biblioteca judeteana geberal cridtian tell?, corespondent la radio romania actualitati Am participat la o expozitie de pictura ,cu clasa a VIII-a ,cand eram la Scoala Generala ,la Muzeul Judetean. Am participat la Cenaclul Litua,de la Casa Tineretului. Am participat la Cenaclul de la Casa Sindicatelor. Am participat la Cenaclul Columna trei ani la Teatrul de Vara,dupa alti trei ani in care nu am fost primit,am fost reprimit la Cenaclul Columna,la Magnolia,acum se tine la Centrul Judetean Cultural,sala Titu Radoi,inca un an Am calculator,computer,din februarie -acum noua ani,deci, Culturalizarea Maselor. Am trimis poezii la concursuri in...
40 poezii, 0 proze
bizau
Povestea unei fete de 16 ani A fost odata o fata,care avea un prieten stabil,erau impreuna de aproape 1 an....Dar acest baiat era extrem de gelos,si nu ii permitea sa faca absolut nimic.Fata se certa tot timpul cu el....Deci sa zicem ca fata se numeste Alina,ea avea probleme cu mama sa,din cauza prietenului ei..deci sa zicem ca el se numeste Marian.Alina sa saturat de atatea probleme,de atata suferinta,probleme,lacrimi..etc... Ea a decis sa se inchida in sine...sa nu mai vorbeasca cu nimeni.....Din acea zi Alina a devenit o fata..cu care nu se mai putea vorbi......ea plangea,suferea ..dar nimeni nu stia.... Tot asa a durat un timp,de suferinta,si lacrimi.Alina se gandis-se ca sa fuga de acasa...si..chiar asa a si facut.....!!Fara sa stie nimeni intr-o domineata cand ea trebuia sa plece la scoala,si-a pregatit ghiozdanul cu haine si tot ce ami avea nevoie...si a plecat....A plecat de acasa... unde ea avea tot ce isi dorea...!A ales sa plece pe un alt drum...deoarece ea nu a mai putut...
1 poezii, 0 proze
Silvia Van
(van_silvia@yahoo.com) Nascuta in Arges, Liceul German in Pitesti, Facultatea de Limbi Straine (germana-franceza) in Bucuresti; profesoara un timp, in prezent, redactor pe probleme de politica externa la Observatorul Militar; volumul de poezii "Obsesia Iubirii" a aparut in mai 2006, iar cel intitulat "Dansand cu timpul" in iunie 2010 la Societatea Scriitorilor Militari. Biografie, altfel Am avut privilegiul sa-mi petrec copilaria intr-un colt de rai, asa cum sunt nenumarate in tara aceasta, un loc a carui existenta abia daca o poate banui un orasean si mai ales un bucurestean, daca nu are norocul sa aiba bunici sau alte rude la tara. Nu era un sat propriu-zis, ci o colonie muncitoreasca plantata intr-o comuna suburbana. Dar asezata la poalele unui deal, pe o fosta mosie boiereasca, - Florica lui Bratianu - un taram fermecat, ce si-a lasat amprenta in intreaga mea fiinta. Stateam intr-o casa impunatoare, un fost conac nationalizat care apartinuse lui Virgil Madgearu, cunoscut economist...
211 poezii, 0 proze
Ion Agârbiceanu
n. 12 septembrie 1882, Cenade, Comitatul Alba de Jos d. 28 mai 1963, Cluj Preot greco-catolic, ziarist și romancier român, adept al Semănătorismului, parlamentar, membru al Academiei Române Prozatorul ardelean Ion Agarbiceanu s-a nascut in satul Agarbici pe linia ferata Copsa Mica – Sibiu unde tatal sau era padurar. Studii gimnaziale la Blaj (1892 - 1900), superioare la Facultatea de Teologie din Budapesta (1900 - 1904). Sub-prefect la Internatul de baieti din Blaj (1904- 1905), Preot paroh in Bucium - Sasa, judetul Alba, (1906 - 1910), apoi in Orlat, judetul Sibiu (1910 - 1919); retras in timpul primului razboi mondial in Moldova, de unde a fost evacuat in Rusia, un timp preot militar in corpul voluntarilor ardeleni (1917 - 1918) Dupa 1918 a fost director al ziarului “Patria” din Cluj (1919 - 1927), apoi al ziarului “Tribuna” din Cluj (1938 - 1940). A detinut mai multe functii politice in Primul Parlament al Romaniei intregite (prima data in 1919, apoi in 1922 - 1926), mai tarziu a...
1 poezii, 0 proze
Timpul era pe sfârșite
de Ghinea Nouras Cristian
Refugii Există unele locuri soioase, mizerabile, locuri în care n-ai vrea, în mod normal, să ajungi niciodată – încăperi scunde, adesea lungi și prost luminate, refugii pentru drojdia speciilor…...
mă apropiasem de tine...
de Daniela Luminita Teleoaca
așa într-o doară ca o vietate fără ochi fără prea multe ore fără imaginație fără pic de personalitate spațiul perfect vid gata să fie locuit ceva un fel de instinct îmi spusese acolo pe partea...
mă apropiasem de tine(2)
de Daniela Luminita Teleoaca
așa într-o doară ca o vietate fără ochi fără prea multă imaginație fără pic de personalitate spațiul perfect vid gata să fie locuit ceva un fel de instinct (sau vreun demon?!) îmi spusese acolo pe...
mă apropiasem de tine... 3
de Daniela Luminita Teleoaca
așa într-o doară ca o vietate fără de ochi fără prea multă imaginație fără pic de personalitate spațiul perfect vid gata să fie locuit ceva / un fel de instinct (...vreun demon?!) îmi spusese acolo /...
5
de Parfenie Iliieas
Petrecerea era pe sfarsite adica se rotungea ea DAr ut asa si nu ai inteles ca e timpul Sa pleci Acasa plange caetul dupa pana ta Fericitule si Berbecule... Ieri ti-au inmant si un medalion si o...
Povestea ei...
de Dinu Nicu
Vara era pe sfârșite…în fiecare seară trecea pe acolo, prin fața acelui loc minunat, unde o întânlise pe ea…în fiecare seară privea cerul care era din ce în ce mai înstelat, și chipul ei se oglindea...
La răscruce de vieți
de Andrea Venter
Pășeam sfioasă pe aleea adolescenței. Îndrumători îmi ieșeau în cale. Primăvara vieții era pe sfârșite. Mi-era teamă de necunoscut… Din senin, mi s-a arătat o plăsmuire a unui înger. Þinea începutul...
Un cerșetor bogat
de elena gheorghiu
În localitatea Spoitorești exista un cerșetor pe nume Augustin. Sectorul lui de cerșit era în fața bisericii din Spoitorești. Toți credincioșii care veneau la biserică se minunau cănd îl vedeau atât...
Grig sau răbdarea țipând (8)
de Victoria Bujoreanu
Era cu o zi înainte de Întâi Mai – Ziua internațională a muncii. Medicul Șerban Caragea era puțin stresat de modul în care vor fi priviți părinții săi, ce urmau să sosească în capitală, de viitoarea...
întoarcerea cavalerului pelasg
de Cătălin Al DOAMNEI
pentru că ni se promisese nemurirea mulți ne credeau agățați de buricul pământului fără să ne ceară nimic în schimb cavalerul pelasg stătea foarte aproape de noi invizibil ca sarea mărilor din...
