Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

mă apropiasem de tine(2)

file de jurnal afectiv

1 min lectură·
Mediu
așa
într-o doară
ca o vietate fără ochi
fără prea multă imaginație
fără pic de personalitate
spațiul perfect vid gata să fie locuit
ceva
un fel de instinct (sau vreun demon?!) îmi spusese
acolo
pe partea aproximativ stângă
aproximativ înaltă
era cald
era bine
[cel mai probabil acolo se petreceau vacanțele cele mai reușite / tot de acolo se lua secunda aceea când timpul era pe sfârșite...]
hipnotizată și singură
discontinuă literă F
căutasem adăpost
[și la mine / cumva pe stânga / aproximativ sus / se găsea ceva asemănător...]
n-am mai ezitat
m-am desprins din mine...
o îndepărtare stranie ce nu se mai sfârșea...
orașul capitula... nu înțelegeam
liniștea aceea devastatoare
mă lovea
golul
de undeva
aproximativ din stânga / aproximativ de sus...
Pasărea m-a smuls în ultima clipă.
001.278
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
130
Citire
1 min
Versuri
28
Actualizat

Cum sa citezi

Daniela Luminita Teleoaca. “mă apropiasem de tine(2).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14115942/ma-apropiasem-de-tine2

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.