Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

La răscruce de vieți

2 min lectură·
Mediu
Pășeam sfioasă pe aleea adolescenței.
Îndrumători îmi ieșeau în cale.
Primăvara vieții era pe sfârșite.
Mi-era teamă de necunoscut…
Din senin, mi s-a arătat o plăsmuire a unui înger.
Þinea începutul verii în brațe.
M-a mângâiat duios, pe față, atingerea
inuman de caldă a acelei făpturi.
Mi-a zis să nu îmi fie frică și mi-a înmânat
Vara – un nou început.
Așadar, am pornit mai departe,
De data aceasta era mai cald. Pașii erau mai fermi
Verdele era mai crud, albastrul mai senin.
Fluturi îsi scuturau aripile de inocență
Și preluau forme ademenitor de colorate.
Viața continua. De data aceasta mult mai amplă.
Ploile nu mai sunt ca lacrimile fecioarelor,
Râsul e mai bine conturat și cuvintele dansează liber.
Vântul are puterea unei femei dezlănțuite,
Gândurile își găsesc începutul în vise
Și se termină în abis.
O lume nouă de descoperit mi se așterne înainte.
Nu mă pot ascunde după cifre.
Nu mai există șabloane. Nu pot fi fixistă.
Uneori simt o dorință nebună de evadare,
dar căldura toropitoare mă îmbrățișează din nou…
mă îmbată și mă îmbălsămează cu șoapte de amor
spuse în ceasuri târzii din noapte sau
în roua dimineții, când, din depărtare
se aud primele acorduri ale unei simfonii magice
pe care o auzim doar noi.
Suntem cu mult deasupra teluricului…
Mă las cuprinsă de dulcea armonie
Care îmi șoptește asemeni clipocitului unui izvor :
Zboară ! Regăsește-te ! Fii tu ! Iubește !
Taine și mistere urlă să fie descoperite.
E timpul ! Aud…îngân…
Diformul tinde spre claritate…Lumea a alta;
Și chiar de-oi muri în această caldă vară
care mi-a schimbat imaginea despre existență,
voi închide ochii cu grijă și cu puțină teamă
să nu-ți deranjez meditația adâncă asupra
începutului începutului meu…
Sau poate sfârșitul începutului ?!?
012.078
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
291
Citire
2 min
Versuri
44
Actualizat

Cum sa citezi

Andrea Venter. “La răscruce de vieți.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andrea-venter/poezie/13928445/la-rascruce-de-vieti

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@midrigan-mihaiMMMidrigan Mihai
pe locuri te pierzi între aripile unei mori de cuvinte, dar îți reușește totuși
să dezghioci niște aspecte ale sensului ... ,,la răscruce de vieți\'\' ...
succes
0