Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Tatiana se tratează"549 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Emil LoteanuEL

Emil Loteanu

AutorClasic

Emil Loteanu s-a născut la data de 6 noiembrie, în satul Clocușna din raionul Ocnița. A învățat la școala din Clocușna. După anexarea Basarabiei de către URSS în anul 1944, Emil a rămas la Rădăuți, împreună cu tatăl său (Vladimir), în timp ce fratele său, Marcel, și-a însoțit mama (Tatiana) la București. A urmat apoi studii la Liceul Sf. Sava din București. În decembrie 1949, rămas orfan de tată, el a trecut ilegal Prutul, refugiindu-se la casa bunicilor din Colencăuți. A fost prins și predat grănicerilor români, care l-au trimis la București, unde mama sa lucra la Ambasada Sovietică. În anul 1950, pe când familia Loteanu locuia lângă Studiourile Sahia, în casa lor s-a turnat primul film artistic românesc – «Viața învinge». A încercat să dea examen la IATC București, dar dosarul său de admitere a fost respins . În anul 1952 a cerut să fie repatriat și s-a reîntors la Clocușna, cu scopul de urma studii de cinematografie la Moscova, deoarece fusese respins la București. În perioada...

0 poezii, 0 proze

TC

Tatiana Catlabuga

AutorAtelier

n.13 iulie 1978, r. Moldova

1 poezii, 0 proze

Tatiana GradinaruTG

Tatiana Gradinaru

AutorAtelier

/// /// /// /// ///

112 poezii, 0 proze

tatiana olaruTO

tatiana olaru

AutorAtelier

4 poezii, 0 proze

Tatiana ProhnițchiTP

Tatiana Prohnițchi

AutorAtelier

M-am născut în satul Sadaclia, sat ce m-a marcat prin frumusețea și liniștea din jur. Cred că mi-ar fi greu să mă despart de el totalmente. Aici, zace un Suflet ce nu il pot părăsi...E totul pentru mine, chiar dacă fizic nu imi mai aparține, îi simt pur și simplu aura, respirația, nu îmi dă pace...dar nu mă necăjește! Ba din contra, îmi dă speranțe aplicabile de supraviețuire! O neiertare și un păcat ar fi dacă aș uita de ființa trecută în neființă și de sătucul minunat!

4 poezii, 0 proze

TO

tatiana onei

AutorAtelier

6 poezii, 0 proze

Tatiana VâlcuTV

Tatiana Vâlcu

AutorAtelier

Scriu versuri și proză în 4 limbi. www.crowelle.com

2 poezii, 0 proze

Tatiana BîrsaTB

Tatiana Bîrsa

AutorAtelier

BIOGRAFIE Cerul ma sculptase din țărână dăruindu-mi existența Și transpunând-o pe pământ și-a lăsat în ea prezența. Născută printre "ei", știu bine...mi-e sufletul în căutare... Mereu între azi și mâine, sunt vise, așteptări și contemplare. Cu trupul printre oameni, cu gândul rar pe-aici... Eu am schițat istorii, am strâns fragmente mici... Și am pictat tablouri, și am trăit printre eroi, Inventând o altă gamă...de iubiri, trăiri ,culori. De-am învăat să pot să cred în adevăr și bine E pentru că privind la cer am căutat cerul în mine Și dacă azi mai pot distinge pământul de ceresc E pentru că încă învăț: să pot, să lupt și să trăiesc! (Tatiana Bîrsa)

4 poezii, 0 proze

TT

Tatiana Tatiana

AutorAtelier

1 poezii, 0 proze

Spiridon Tatiana AndreeaSA

Spiridon Tatiana Andreea

AutorAtelier

Nascuta pe 18 decembrie 1979 in Bucuresti.

5 poezii, 0 proze

Tatiana se tratează

de Patricia Lidia

Tatiana are ochii umezi. A adormit dezbrăcată sub o frunză de nuc. Tatiana adoarme cu Paradisul pe pleoape și cu fiecare suspin cutremur de stele și nori aduce pe pământ. Tatiana e un sfârșit de...

PoezieAtelier

Clandestină în gânduri...

de Tatiana Prohnițchi

Clandestină în gânduri... Risipire, măgulire, umilire, Caldarâm și lâncezime Curcubeu scăldat în sânge. Fața-ți arde și se stinge! Epopeice copile Printre severe armuri, Se tractează în lentile...

PoezieAtelier

O memorie ...

de Valerian Ciobanu

Iar așteptările nu s-au prea împlinit! Deși am venit în poezie din comuna Cobîlea, Șoldănești, ca și poetul Arhip Cibotaru, deși mi-am văzut \"Memoria pulsativă\", o cărțulie de versuri, la...

Atelier

Blândețea florii de cireș

de Maria Elena Chindea

uimire de noapte polenizată coapsă în catifeaua dorinței fereacă pulsația să nu se mai știe înfășoară întrebări de falange rană atingerea dacă e vie ochiul fără seisme dezvoltă tumori nemișcarea doar...

PoezieAtelier

Spitalul Coltea

de Roxana Anamaria Zeldea

De cinci ani zadarnicesc pe holurile spitalului Coltea. Atunci a aflat bunica mea, care a decedat acum o saptamana, ca avea cancer.Acolo am intalnit tragedia absoluta a omului pe pamant. Iadul simtit...

Atelier

Greața

de Maria Pilchin

Romanul Greața este un text literar care intrigă prin însuși titlul său. Noi, cei educați pe canoanele unui belle lettre, ale unui belle arte, acceptăm cu greu texte ce țin de așa-numita estetică a...

EseuAtelier

Povești de curentat copiii

de serban georgescu

În cimitir doar cruci de piatră. Ca și inimile celor care le-au conceput. Limacși. Inimi de limax. Priviri, atitudini de limax... ”Mi-e dragă viața” se spune într-un cântec. Dar motivele pentru care...

Atelier

povești cu dumnezeul mă-sii dumnezeul lor dumnezeul meu cu mine și cu tine

de Tatiana Gradinaru

(despre) dumnezeul mă-sii vine o vreme când vrei să îl cunoști pe dumnezeu. chiar dacă n-a fost cu tine când ți s-au dus părinții, azi îi treci pragul. îi intrii în casă. dimineața la slujbă, seara...

Atelier

Bocet pentru Tatiana

de Adrian Păunescu

Bocet pentru Tatiana Se-aliniază știrile atroce, Sub care omul bâjbâie înfrânt, Și, Doamne, cum peste această voce Accepți să pună un gropar pământ? Neverosimil se întâmplă toate Furtunile au rupt pe...

PoezieClasic

Ni se sting Luminile

de Gheorghe Ungureanu

Prea des ne sîngerează Rana Și nici nu ne-nțelegem vina; Căci n-am uitat de Tatiana Și-acum se stinse Mădălina ! 19 iulie 2010

PoezieAtelier