"Tabloul promis" – 8080 rezultate
0.02 secundeMeilisearchdaniel nitulescu
2 poezii, 0 proze
Maftei Florentin
Evadare (tablou blitz spre un îndemn) Astăzi vremea însorită și al vremurilor caier M-au pornit, din cremenire, dând tribut un fel de vaier După luni de amorțire și noian de supărări, Teamă aspră de prigoană și pericol de-amendări! Cea mai de ales ocoală e spre râul ce îl știu; Scurt îmi asuprii căluțul, bicla-n rol de bidiviu, Înspre *Hatia Domnească, unde stiu eu o răstoacă De era cuibar de pește, lăng-a mănastirii toacă. Ierburile ce-mi lipsiră din timpuri de ghiocel Îs noian de albastrele, cimbrul si-n tufiș acel Fir măcriș cu frunza acră, lăstărișul din zăvoi Ține mura-n înflorire, ne asteaptă, cred, pe noi. Greieri în concert-orchestră masacrând tăcerea luncii, Cucul, numărând strigarea, îmi menește restul muncii, Iar o cucă mai blajină, din aval, un straniu capăt Mă avertizează cinic c-am trecut spre-al vietii scapăt. O înjur si-i strig: „cucoaie, nu mai arde-n glas furii, **Probozenii, or blesteme, că vei răguși-n Florii! Și, oricât, zeloasă cioară, tu încerci ca să mă sperii...
20 poezii, 0 proze
Oltean Bianca Larisa
Nascuta in Cluj-Napoca,studenta la Facultatea de Drept,o fire visatoare,iubitoare de arta,pictez,sculptez....Imi petrec majoriatea timpului in natura,acolo ma simt cu adevarat libera,mai ales cand lucrez la un tablou.Imi place sa traiesc viata dincolo de limitele impuse de societate,sunt extrem de independenta.
5 poezii, 0 proze
Constantin Ștefuriuc
(5.05.1946, Udești, Suceava – 1994, Suceava) „… un nostalgic fragil, cu himera adolescenței în priviri, un imagist volubil, cu ecouri romantice în auz, un liric suav, cu veleități amânate” – Laurențiu Ulici, în „România literară”, 25.01.1984. „Poezia …este expresia unui spirit genuin și iscoditor, naiv entuziasmat de miraculosul spectacol al lumii. De un imagism frenetic, versurile alcătuiesc un tablou antropomorfic, care impresionează prin asociațiile neașteptate, amintindu-l pe Ilarie Voronca…” („Literatura română contemporană”, vol.I, „Poezia”). Studii de ziaristică la București. Debutează cu poezie la ziarul „Zori noi” din Suceava. Colaborator la: „România literară”, „Viața românească”, „Convorbiri literare”, „Tribuna”, „Bucovina literară” etc. Plecat dintre noi înainte de vreme („Timpul trece,/te petrece,/dinspre leagăn,/înspre rece” - manuscris), Constantin Ștefuriuc și-a petrecut ultimele clipe într-un pat de spital, iar ultimele sale cuvinte au fost: „Doctore, te rog, dă-mi o...
2 poezii, 0 proze
Adrian Țion
născut în 16 octombrie 1949 la Turda studii gimnaziale la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Cluj, studii liceale la Liceul nr. 10 din Cluj, studii filologice tot la Cluj, terminate în 1974 în prezent profesor de limba română la Școala Finișel, jud. Cluj cenaclist (sporadic) la unele cenacluri literare din Cluj debut publicistic în 1968 în revista „Tribuna” cu poezia „Tablou” poezii în antologii ale Casei Creației Populare Cluj: Vărstă în sărbătoare (1966), În muguri cântă primăvara (1969), Constelații (1970). volume publicate: debut editorial cu volumul de proză scurtă Un apel disperat, Editura Nona, Piatra Neamț, 1998 urmează Exerciții de toleranță – tot proză scurtă – apărut în 2000 la Editura Hanyana News din Cluj-Napoca, în tandem cu Gabriela Leoveanu Zeul Video – proză scurtă – Editura Tinivar Cluj-Napoca, 2005 Flash-back teatral – cronici dramatice – Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2006 Prezent literar – cronici literare – Editura Contrafort, Craiova, 2006 Iesirea in decor, roman, Ed....
11 poezii, 0 proze
Mihai Ignat
Născut la 5 octombrie 1967, Brașov. Studii: 1986 – Liceul de filologie-istorie „Unirea” Brașov, 1995 – licența (secția română-latină), 1997 – cursurile de master (literatură română contemporană) și 2004 – doctoratul – toate la Facultatea de Litere a Universității București. Ocupații: muncitor necalificat la Poligrafia Brașov (1988-1990), profesor de liceu (1995–1996), profesor asociat la Universitatea “Transilvania” Brașov (1995–1998), preparator universitar la o facultate particulară (1998-1999), redactor al paginii de opinii și editoriale a cotidianului “Monitorul de Brașov” (1998-1999), redactor al revistei Interval (1997-2000), secretar literar la Teatrul “Andrei Mureșanu” din Sfîntu Gheorghe (2006). În prezent: lector universitar la Facultatea de Litere a Universității “Transilvania” Brașov. Debut ca poet cu antologia Tablou de familie (Leka-Brâncuș, București, 1995) alături de Sorin Gherguț, Svetlana Cârstean, Răzvan Rădulescu, Cezar Paul-Bădescu, T. O. Bobe, și cu placheta...
3 poezii, 0 proze
CALANCEA_ANDREI IRINEL
Strivit de pasiuni inselatoare,.... Constrans de dogmele prezente in traditii,... Far-de credinta n timpuri viitoare,.... Mereu este marcat:de repetitii......... Culori nascute din obsesii reci,.... Si trecatoare amagiri prezente,... Sunt zugravite in impresii seci.... Intr un tablou cu tonuri reticente....... Un critic slut la chip,cu logoree mare.... Prezinta n mod de opera fantasma, Si are rugaminti:ca data viitoare Sa fiti mai ganditori si..sa i simtiti mireasma........ Artistul si a dorit -o abordare fina.... De tonuri ample si pete de lumina,... A vrut sa regasiti in mica lui lucrare.... Nu intrebari....... -ci provocare....... phrime 2 ale lui decembrie, ale lui 2006
2 poezii, 0 proze
Harry White de Danciu
din Prefață lui Ștefan Doru Dăncuș la cartea: Sânt pentru ca Este Harry White de Danciu s-a născut într-o lume a lacrimei terestre, satul Trestia din Maramureș. Acolo unde copilăria nu se pierde niciodată pe ulițele satului pline de praf, în luna când florile se rup din mugure prevestind învierea lui Isus. S-a risipit în parfumul universului, cu o chitară adesea sub braț, trecănd trist pe străzile întunecate ale unui oraș din România. Un steag, o mașină de tors, o lampă de mină, o piatră de la Chiuzbaia și alte câteva obiecte rustice, reprezintă pentru el zestrea româneascăa printre străaini. Dacă ar fi judecat după acestea, nu poate fi considerat un om bogat; în rest își trăieste viața pentru a putea răspunde la căteva întrebări esențiale pe care și le-a pus. Imaginea lui este mereu aceiași din vremea când a fost învățător în lumea copilăriei sale, pentru că nu există nicăieri pe pămănt un tablou mai frumos decăt acel al întoarcerii Învățătorului. Cartea de față (Sânt pentru ca Este)...
0 poezii, 0 proze
Radu Sorin Danut
poet de weekend... Premii: *24 februarie 2011 - mențiune la Concursul de poezie, declarații și maxime pe tema iubirii, sub genericul "Dragostea-i destin străvechi" - Centrul Cultural Pitești (poemul "Tactil" - http://www.agonia.ro/index.php/poetry/13953769/tactil). *iunie 2011 - premiul Revistei "Dunărea de Jos" la Concursul literar "Primăvara lirei" Publicări: *Săgetătorul, suplimentul literar al ziarului "Argeșul" (Nr. 781/4 sept. 2012) *revista "Dunărea de Jos" *Juventiada (volum colectiv), editat de C.C.S. - Pitești, nov. 2011 *Săptămâna argeșeană, Anul I, Nr. 11, 25 aprilie 2012, pag. 15 (poemele Cercul, Definiție, În drum spre casă) *Romeo și Julieta la Mizil: antologie de poezie și epigrame: 2007-2012, Editura LVS Crepuscul, 2012, Ploiești, ppg. 133-134 (poemele Secvențial, Imagine dintr-un tablou)
58 poezii, 0 proze
Tabloul promis
de Jorge Luis Borges
Un pictor mi-a promis un tablou. Acum, în New England, aflu că a murit. Simt Ca și alte dăți, tristețea de-a înțelege că suntem Ca un vis. M-am gândit la om și la tabloul pierdut. ( Numai zeii pot să...
Tabloul
de Aurel A. Conțu
Plecase imediat după terminarea programului de lucru preocupat să ajungă în timp util (asta însemnând să aibă timp să-și bea și cafeaua!) la vernisajul expoziției de pictură „Poeme autumnale” a...
a doua iarnă cu tine
de dan petrut camui
de fiecare dată când vine iarna zâmbesc la gândul că mi-ai promis că va fi frumoasă și plină de parfumul gutuilor ce fac sărbătorile-n geam frigul cu îmbrățișări de strigoi fără stare la umbra viei...
starea
de BOGDAN-ANDREI NECULA
Adânc te uiți și-n hău găsești iubirea, licărind, vagă precum o speranță. Tabloul amintirii este moștenirea clipelor divine nepuse în balanță. Crezul în lumina din veșnicul abis, arde precum focul...
Noi și Doamna
de Vâță - Diénes Andrea
degeaba s-a întors cerul pe dos mirosind a copilărie și degeaba geamul înrămând doamna cu părul toamnă am ales deja Calea Andrea Scissorhands mânjind tabloul cu degetele acelea masând picioarele...
geniul din tavan
de Dorina Șișu
nu știai dacă e bine sau rău faptul că ai terminat o sticlă cu tărie într-o juma de oră și nici dacă următorul client al barului îți e prieten sau ăla care a promis că-ți taie nasul dacă nu-i faci...
tot ce atingeam se prefăcea în oameni
de emilian valeriu pal
dimineața adevărul mă lovește în moalele capului ca un titlu cretin de ziar: nu mai am ce trăi nu mai am ce trăi viața mea e o casă în care-mi spun cu năduf și-a băgat dracul coada pentru că toate se...
Emoție colorată
de Octavian Sergentu
și cerul strănutase în oraș și invitase pictorii la prorpiul lor vernisaj și am mers și eu, am mers pe ploaie sa savurez culori și chipuri abisale am fost tăcut și în simțuri adormit când ușa a...
distractiv
de Alexandru Corneliu ENEA
Mi-am pierdut mare parte din aură la un pariu cu timpul, care m-a escrocat elegant cu promisiuni fumate. Mi-a jupuit ultimii ani moșteniți în amintiri rudimentare, și-s ecorșeu, biet erou al...
Sonet banal doi
de Ștefan Petrea
Dormeam pe la culesul de lumină Un somn nevrednic, plâns zadar de vise În zori Hristos pocalul plin îmi zise Să-l beau a mă feri de o pricină. A înviat şi Cerul îl promise Cum a făcut-o stând cu toţi...
TIUC!
de Daniil Harms
Vară. O masă de scris. În dreapta, o ușă. Pe perete, un tablou. Tabloul reprezintă un cal care ține strâns între fălci un țigan. Olga Petrovna taie lemne. La fiecare lovitură, de pe nasul Olgăi...
