Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Sufletul pământului"20409 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Camelia C.PetreCC

Camelia C.Petre

AutorAtelier

Lumina din prima zi a tumultului în care m-a aruncat Dumnezeu m-a orbit dar m-a si fermecat. M-am ridicat și am făcut primii pași prin raiul Pământului, bucurându-mă de fiecare picătură de suflet pe care am întâlnit-o, lăsându-mă escaladată de îngemănările imensităților și ale instantaneelor. Mi-am ridicat privirea iar norii m-au înfășurat în nori. Apoi, strânsă până la durere, am ajuns din nou pe Pământ. Dar acolo nu mai era rai... Și atunci scriu. Scriind, mulțumesc. Mulțumind, cresc. Crescând, iubesc.

15 poezii, 0 proze

Tatiana BîrsaTB

Tatiana Bîrsa

AutorAtelier

BIOGRAFIE Cerul ma sculptase din țărână dăruindu-mi existența Și transpunând-o pe pământ și-a lăsat în ea prezența. Născută printre "ei", știu bine...mi-e sufletul în căutare... Mereu între azi și mâine, sunt vise, așteptări și contemplare. Cu trupul printre oameni, cu gândul rar pe-aici... Eu am schițat istorii, am strâns fragmente mici... Și am pictat tablouri, și am trăit printre eroi, Inventând o altă gamă...de iubiri, trăiri ,culori. De-am învăat să pot să cred în adevăr și bine E pentru că privind la cer am căutat cerul în mine Și dacă azi mai pot distinge pământul de ceresc E pentru că încă învăț: să pot, să lupt și să trăiesc! (Tatiana Bîrsa)

4 poezii, 0 proze

Valentin BoeruVB

Valentin Boeru

AutorAtelier

Bucureștean prin naștere,român prin definiție,umanist universal prin formație. Îndrăgostit cu patimă de viață, sub toate aspectele, promovez respectul pentru creație și creatori, considerând că ei sunt atlanții și cariatidale ce susțin cu fruntea cerul și pământul. Am colaborat cu presa în țară și străinătate, publicând atât producții grafice, cât și încercări literare. Am încercat să armonizez în priectele mele lemnul, plantele, piatra și betonul cu sufletul oamenilor. Bilanțul fiecăruia din noi ar trebui să ne facă să ținem capul sus, iar înțelegerea celor din jur să ne înconjoare ca rezultat al girului, pe care noi înșine, îl acordăm celorlalți. Cel mai mare câștig este cantitatea de respect pe care o transmitem și o primim. Aceasta, numai dacă dorim să știm că nu trăim degeaba, rezolvând fericit și nu creând probleme. Ființa noastră nu poate decât să arunce câte o rază de lumină, sau umbră, asupra celor care ne înconjoară. Fiecare după putința, dorința și educația cu care a fost...

150 poezii, 0 proze

moisoaie razvanMR

moisoaie razvan

AutorAtelier

Acum am inceput sa vad demoni in ceata Sa ii aud cum imi soptesc : "Renunta la viata!" Dar niciodata nu o sa renut la ea, Voi continua sa lupt pana voi ceda. O sa continui sa traiesc Si o sa dobor demonii ce stau si ma pandesc Precum o cioara Din intunericul infinit si satanic numit. Ceata am vazut si penele unui inger doborat Caci am fost printre putinii ingeri Ce pe diavol l-au infruntat. Mi s-a parut ciudat la inceput... Dar apoi am inteles.... Scrisul "Deschis NON-STOP" de pe poarta de la intrarea in iad... Era pentru sufletele invinse si ispitite de pacat, Care odata ajunse acolo sunt precum Frunzele ce cad pe pamantul inegrit Blestemate sa moara putrezite.... Rar mai apare o raza de speranta Care pare sa puna capat Demonilor ce ma pandeau etern Si care in suflet imi provocau un freamat Dar nu sunt indeajuns de puternic Sa ii infrunt de unul singur. Stand in intuneric neajutorat aAsteptandu-mi sufletul ce mi-a cazut in pacat Sperand ca imi va da puterea Si sa-mi implinesc menirea...

1 poezii, 0 proze

LS

lefter sorana

AutorAtelier

Cand simti ca totul iti scapa,pamantul iti fuge de sub picioare,opreste-te o clipa,inspira,apoi expira si striga:asta e!Chiar daca totul iti pare un chin fara sfarsit,gandeste-te ca intr-o zi va lua sfarsit si va fi la fel ca la inceput:pur,cald,linistit.Nimeni si nimic nu te va deranja. Si ce daca totul e intors,totul iti merge rau,viata poate lua o alta turnura.Asta daca vrei cu adevarat!Daca te complaci in situatia in care esti,totul va fi pierdut. Trebuie sa speri,mereu sa crezi ca va fi bine!Pentru ceva te-ai nascut,dar pentru ceva bun,nu pentru chin!Fi tare,fi tu insati,fi asa cum ai fost mereu:nepasatoare,rece,dura.De ce te-ai schimbat?Nu erai asa!Unde esti,unde te-ai pierdut?Pe care drum ai ratacit?Regaseste-te! Vino!Simti ca totul e altfel?De ce lasi grijile sa te copleseasca,lasii sa te domine,raul sa te inraiasaca? SUNT DOAR UN SUFLET NEBUN CU TRUP DE FUM!

3 poezii, 0 proze

Raduly Elena RodicaRR

Raduly Elena Rodica

AutorAtelier

Nu vă uitați de parc-aș fi Un mugure străin pe-o creangă, Un pește de alt soi în balta, O pată de culoare neagră. Nu sunt lumina, nici pământul, Doar o sclipire de-ntuneric... Pe când în suflet intră vântul, Trupul visează-un loc angelic...

11 poezii, 0 proze

ILIE GRIGOREIG

ILIE GRIGORE

AutorAtelier

-nascut CIORANI -profesor istorie -autor:-tristete fara leac -la poalele golgotei -adameva -un lup scarbit -cand Dumnezeu a fost Copil -contemporani cu apocalipsa -si gradinile iadului sunt verzi -om in Rai Rai an om iar ân om , în Gradina Maicii Domnuluiu -Pana mea - singur pe contrasens -cand tu vei fi o baba si eu un sfinx- nepublicabila, - pământul de pe suflet - nu trebuia decât o pasăre să fie, - Amartrocinții, - colț de rai și colț de iad - Răgălie

136 poezii, 0 proze

cristiana pricopCP

cristiana pricop

AutorAtelier

n.20.02.1962(ora 6:30 a.m.) -moldova romania-langa tanacu casatorita si mama a doi fii am avut o revelatie cu 10 ani in urma (4-5 Iulie 2001) si, dupa asta, am inteles Ideea principala a Bibliei complet diferit de toate religiile lumii Biblia vorbeste despre o Separare Finala (Judecata de Apoi) intre "cei buni" si "cei rai" si eu am primit intelegerea ca aceasta separare nu va fi INTRE categorii diferite de oameni unii "buni" si altii "rai" ci va fi o separare INTERIOARA in fiecare suflet, in fiecare individ ( care va fi vindecat de boala pacatului si va ramane numai esenta sa divina, chipul si asemanarea lui Dumnezeu) astfel noi, toti oamenii, (fiecare barbat si fiecare femeie) vom fi mantuiti, salvati, si vom merge in Imparatia cerurilor exact opusul a ceea ce actualele religii predica email: cristianas43@yahoo.com

38 poezii, 0 proze

Irina CiurezIC

Irina Ciurez

AutorAtelier

“Sufletul omului indura amaraciune, indura umilinta, indura jignirile. Dar mai greu decat orice, golul si mai ales golirea. Golirea sufletului nu te omoara, dar te sleieste.”Ileana Vulpescu – De-amor, de-amar, de inima albastra

1 poezii, 0 proze

CF

COMAN FLORINA

AutorAtelier

Sufletul omului vibreaza la auzul unui cant de pasarea, la mirosul unei flori...la atingerea dragostei! Nu-i pacat sa nu cantam aceste minuni lasate de Dumenezeu, sa se bucure si alti de ele?! Iubiti-va, dragii mei si nu uitati mai intai de toate ca suntem OAMENI!!!!!!!!!

4 poezii, 0 proze

Sufletul pământului

de Cirstea Nicolae

Luna se gudura pe lângă niște nori tuciurii și zdrențăroși, promițându-le teritorii în noapte de vor alunga degrabă soarele ori măcar de-i vor lua din strălucire, doar așa, pentru orgoliu propriului...

ProzăAtelier

un Diamant

de emma

Un licurici in sufletul pamantului, cu aripi de gheata, imprastiind lumina si grandoare O floare perfecta oglindind soarele in petalele sale, vrajind lumea prin bogatia sa Puritatea si duritatea unei...

PoezieAtelier

Rău de înălțime

de Adriana Marilena Stroilescu

mijlocul grădinii sufletul pământului fântână coboară în adâncuri frânghii de aer făcând nod apelor visele spiridușilor uscate la soare urcă oglinzi de ghimbir dimineața în castelul lăcustelor...

PoezieAtelier

Ploua...

de Ioana-Raluca Corpadean

Iata cum ploua din nou cu durere pe mormantul din sufletul pamantului! Picurii reci de piatra se lovesc de sticla criptei, ce e Universul. Unde sa m-ascund?! Cand ploaia aceasta milenara ma...

PoezieAtelier

Marele Mamona

de Ciprian

Personajele: În ordinea apariției lor pe scenă: Marele Mamona Spiritul Veacului Sufletul Pamântului Strigătul Omenirii Suflul Văzduhui (personaje ce reprezintă strigătul omenirii;apar în scenele 2 și...

Atelier

Albastru - ultima tranșee

de silviu vasile

poate că toate acele percepții ...instanța supremă titular al misterului dublat de zădărnicie avantajul puterii hidra cu o mie de capete infiltrată în sufletul pământului albastru într-un balet pe...

PoezieAtelier

Nicăieri

de Laurentiu Nicolae

Pași pe o stradă pustie... Foșnetul ploii alunecând egal, Gând după gând, ceas după ceas, Praf de nori strecurat printre pietrele pavajului, Tânjind după sufletul pământului. Pași pe o stradă...

PoezieAtelier

Zbor cu ochii inchisi

de Rodica Ilie

O pasare mica, neagra pe cerul târziu, se-avânta cu strigat de jale, pustiu. Ar vrea, de sus, sa soarba sufletul pamântului si-ar vrea sa vada cum soarele spinteca norii în zori. E greu -spuse, cu...

PoezieAtelier

în cadență marș

de Macovei Costel

nici nu te-ai născut și coroana te aștepta sângeraseră spinii când le-au fost smulse brațele se jeluiau și blestemau fără să știe cărui cap i se pregătea coronarea aur și argint să fi preschimbat...

Atelier

De jos, din pământ

de Cristian Munteanu

de jos, din pământ stau și contemplu zborul sentimentelor... și simt cum scurmă pământul reavăn regretele mele... vor să-și revendice și ultimile amintiri... învins, deschid ochii și devin regret......

PoezieAtelier