Ploua...

Iata cum ploua din nou cu durere

pe mormantul din sufletul pamantului!

Picurii reci de piatra

se lovesc de sticla criptei,

ce e Universul.

Unde sa m-ascund?!

Cand ploaia aceasta milenara ma urmeaza...

Necontenit!

Infinitul a adormit visand cum moare rasaritul

Hohote de ameteala atrag viata in cimitirul din colt

Si ca intr-o beie de minciuni si iubire, de vise, vorbe goale, de elanuri, amintiri, rime si iar minciuni

Regret catecul fiecarei pasari naive, care ciripeste...

Cu pene ude!

Inchide geamul! Sa se stinga in liniste divinul din mine

Mai e putin si va fi noapte eterna...

Afara ploua...

Ploua...ploua...