Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Spontan, pervazul mâinilor ce stau"1920 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
32 rezultate
Alina GrozeaAG

Alina Grozea

AutorAtelier

Geamană, de mijloc de zodie. Duală, se spune. Sfâșiată între doua euri, spun eu. Deloc parșivă - sper - contrazicând astfel prejudecățile legate de configurația planetelor. Ingineră - printr-o conjunctură de sfârșit de ani comuniști. Editor cu sufletul, dar si pe salariu. Tristă. Nu pentru ca e inteligent și la modă, ci pentru că nu pot să mă abțin. Cinică - pot să ma abțin, dar nu vreau. Sarcastică. Îmi iese, câteodată, însă e un joc cu focul. Isteață - mai degrabă speculativă, decât spontană. Cu tupeu - nu-mi doresc, deși aș avea nevoie. Orgolioasă - prea mult și prea cu cine nu merită crizele mele de personalitate. Mândră - cât să mă umflu în pene, de multe ori, și să mă simt nedreptățită, de la fel de multe ori. Frumoasă - spun cei care mă iubesc, și stim că iubirea nu stă bine cu vederea. Rea - neintenționat. Răutăcioasă - intenționat. Optimistă - mereu. Pesimistă - de câte ori mă întreabă cineva. Timidă. Punctuală. Luptatoare. Leneșă - la modul boem. Harnică - atât cât să-mi...

14 poezii, 0 proze

Gaspara StampaGS

Gaspara Stampa

AutorClasic

1523-1554 Poate cea mai însemnată poetă a Renașterii italiene, Gaspara Stampa se naște la Padova, într-o modestă familie de negustori. După moartea tatălui se mută cu familia la Veneția, unde face studii literare și muzicale temeinice, devine în scurtă vreme o poetă și o cântăreață dintre cele mai apreciate de societatea cultă a vremii. Admirată și pentru frumusețea ei, a dus, pare-se, viața rafinată și libertină a marilor curtezane ale vremii, nutrind însă o mare și constantă iubire pentru contele Collatino di Collalto, senior de Treviso și poet, amant necredincios, care i-a inspirat întregul canțonier. Rimele sale, elogiate în epoca Romantismului ca expresie spontană a talentului și a unei pasiuni mistuitoare realmente trăite, poartă totuși amprenta culturii literare a vremii, eliberată doar de excesele intelectualiste.

1 poezii, 0 proze

Spontan, pervazul mâinilor ce stau

de Bogdan Gheorghiu

Ce pline sunt cântarele cui știe Ce tare, una mie una ție Cum faci să scoți câmpie din câmpie Când sus pe casă nu cad guguștiuci Dar tu te duci, când zici că pleci, te duci Și faci pomană azi Ce...

PoezieAtelier

Anni-Lorei Mainka. „Jurnal pe bilete de autobuz”– „Fragmentar despre trecere”

de florin caragiu

Volumul „Jurnal pe bilete de autobuz” al lui Anni-Lorei Mainka (Ed. Brumar, 2010) mizează pe valorificarea catabolismelor dulci, amintindu-ne de Milan Kundera, mentorul poeziei micilor catabolisme....

ArticolAtelier

Avina

de Ioana Ionescu

Era ploaie și priveam pe fereastră torentul care cădea de pe acoperișul casei mele. Curgea ploaia în șiroaie acoperindu-mi geamul cu deformările apei. Dincolo de apă se vedea ceața dungilor de ploaie...

ProzăAtelier

Crochiuri nostalgice

de Florin Hulubei

1 pe străzi luminile s-au dizolvat încet în noapte doar câteva pîlpâiri în câte un bloc mai îndepărtat siluete rotunde zvâcnind în spatele câte unei perdele cortina noastră cea de toate nopțile...

Atelier

Crochiuri nostalgice

de Florin Hulubei

* luminile dizolvate în noapte doar câteva pîlpâiri în câte un bloc mai îndepărtat siluete rotunde zvâcnind în spatele câte unei perdele cortina noastră cea de toate nopțile acoperind firav o scenă...

Atelier

drambuie

de Virgil Titarenco

s-a făcut ora trei mi-au intrat niște ace mari în ochi ca o introducere la orbire mă gîndesc că acum ar fi bun un dictafon pentru a nu spune nimic mă așteaptă cele trei ispite douămiiste cu...

PoezieAtelier

Cîteva cuvinte despre sociabilitate

de Corneliu Traian Atanasiu

Sociabilitatea este una din cele mai remarcabile și apreciate trăsături umane. Oamenilor le place și chiar le priește să fie împreună. Cele mai multe activități ale omului civilizat, în deosebi cele...

EseuAtelier

Personalități eroice (III)

de Danciu Vlad

-I-II- Eu sunt Erendor, descendent semi-pur al dragonilor de pe Drakenia. Am crescut tocmai pe Pământ ascunzându-mi aptitudinile și părțile mai puțin normale ale personalităților mele, dar nu a durat...

ProzăAtelier

cafea neagră

de Leonard Ancuta

într-o zi o să te trezești bătrînă ca mă-ta între pisici adunate de pe stradă și cărți o să te cobori cu greutate dimineața din pat singură în bucătărie o să pui de cafea. cu mîinile tremurînde o să...

PoezieAtelier

Ciric Ciric...

de bianca marcovici

&&& E bine că te-ai gândit să-mi expediezi transpunerea unei zile în umbra salcâmilor de lângă lacul adormit (Ciric, Ciric), în ritmul tău, când și ție râsul cuiva îți ramâne în urechi ca un clinchet...

PoezieAtelier

the holy grail of anal celebrity

de corina dragomir

19.12.2005 dupa ce m-am contrat in retete bilingve cu bucatarul sef de la Majestic s-a pus imediat in discutie abtinerea de la carne pe o perioada nederminata atunci nu-mi ramane decat sa despic in...

PoezieAtelier

spontan

de ana sofian

Uneori madonele coboară din icoane și se fac femei. Ele se îmbracă în haine de casă, merg la piață și câteodată fac copii: 2, 3, 4.... De la 10 încolo devin eroine cu patalama sau, mă rog, așa se...

PoezieAtelier

Eseu spontan despre rostul iubirii

de Mircea Iosub

- divinitatea cea mai veche (Platon) - cauza lumii (Mahabharata) - arhitectul universal (Hesiod) S-a spus ca tot ceea ce noi cunoastem despre iubire s-ar datora poetilor . Nu este si parerea mea ,...

Atelier

teatru spontan și după ureche

de ioana negoescu

azi noapte îți spuneam tot felul de banalități fă-mi umbră cu umbra ta râdeai, râdeam ei, nici chiar așa îmi spuneai aruncam primul strat de uzură. sub el carnea se răscolea canibală devorând...

PoezieAtelier

Arborele spontan

de Stephan Roll

I Din lună n-a rămas decât un singur pas de al tău și într-o draperie de flăcări părul pădurea te visează stea verticală, noaptea pierdută în oglindă, semn rău în bufnițe ca-n cești umbra...

PoezieClasic

Povestea unui delir spontan

de Radu Tudor Ciornei

Auzi, auzi cum trăiesc? cum mă pălmuiește viața când o pișc șmecherește de fund când îi aduc flori de câmp una câte una și i le las pe prag Vezi, vezi că arunc deoparte toate ziarele am să le citesc...

PoezieAtelier

A fi spontan...

de buta joana cristina

Am fost spontana in acea noapte, Ne-am strans in brate, ne-am vorbit in soapte Ne-am spus ce gandim,ne-am spus ce simtim,ne-am spus ca ne iubim... A fi spontan inseamna: a iubi...a nu gandi...ci doar...

PoezieAtelier

Protestul vostru spontan

de ADRIAN ANGHELESCU

Dragii mei compatrioți Care prin frig protestați Le cam dați lecții la toți Care-s „dezinteresați” Și care la căldurică Stau comozi și liniștiți În timp ce voi fără frică Sunteți tot mai îndârjiți Și...

PoezieAtelier