Crochiuri nostalgice

1 pe străzi luminile s-au dizolvat încet în noapte doar câteva pîlpâiri în câte un bloc mai îndepărtat siluete rotunde zvâcnind în spatele câte unei perdele cortina noastră cea de toate nopțile acoperind firav o scenă spre care fluturi și țânțari nu contenesc să navigheze 2 sunetele vii ale nopții sunt mici păsări de pradă pentru timpane cochilia zilelor zace în fiecare minut din beznă părăsită, o femeie plânge ușor lacrimile îi cad peste o mușcată din fereastră și umbra mea ca un câine se alungește spre pervazul ei vrea să culeagă luna într-un gest de compasiune spontană 3 țin în mâini o fotografie am găsit-o pe jos în gara slab luminată bricheta de alamă căzută pe ea a lăsat urme vagi de unsoare și chipul pare acum venit de undeva din trecutul îndepărtat un punct luminos pe fruntea unei fete frumoase un zâmbet șters și ușor nostalgic îmi strivește amărăciunea din ochii ei ca o mediterană culorile ning peste puținii călători care iau trenuri de noapte 4 câte fețe ai văzut în compartimente fiecare cu luciul ei nefiresc expresiv lumi purtate în spatele fiecărei perechi de ochi tot ce se poate spune despre tot ce există stă îndărătul acestor pleoape obosite 5 timpul nu e dușmanul nostru e doar o cabrare a trenurilor peste șinele moarte o copulație nefirească strivind sub orgasme secundele auzim uruitul sacadat al roților ca pe o muzică lentă fiecare drum își are simfonia lui secretă nu trebuie decât să ținem ochii închiși câteva secunde atunci când inima ne tresaltă la trecerea prin tunel