Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Sper sa mai vorbim"20386 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Maria ConstantinMC

Maria Constantin

AutorAtelier

M-am născut în 3 august 1967, în București. Scriu câte ceva din anul 1989. Sper că voi reuși să las posterității si ceva scris, ceva demn de luat în seamă, în afară de cei trei copii pe care bunul Dumnezeu mi i-a dăruit. Păpușa de cârpă Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă că nu sunt decât o păpușă de cârpă și mi-ar oferi în dar o bucățică de viață, probabil că n-aș spune tot ce gândesc, deși în definitiv aș putea să gândesc tot ce spun. Aș da valoare lucrurilor mărunte, dar nu pentru ce valorează ele, ci mai curând pentru ceea ce ele semnifică. Aș dormi mai puțin și aș încerca să visez mai mult, înțelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem șaizeci de secunde de lumină. Aș merge în timp ce alții ar sta pe loc, aș rămâne treaz în timp ce toți ceilalți ar dormi. Aș asculta în timp ce alții ar vorbi și cum m-aș bucura de savoarea unei înghețate de ciocolată! Dacă Dumnezeu m-ar omeni cu o fărâmă de viață, m-ar împinge de la spate în bătaia soarelui, acoperindu-mi cu...

9 poezii, 0 proze

Francesco PetrarcaFP

Francesco Petrarca

AutorClasic

Francesco Petrarca (n. 20 iulie 1304, Incisa/ Arezzo - d. 19 iulie 1374, Arquà/Padova) a fost un scriitor, poet și umanist italian din secolul al XIV-lea, unul din cei mai importanți poeți lirici ai literaturii italiene. În special forma perfectă a sonetelor sale s-a impus și în afara spațiului de limbă italiană, influențând lirica europeană ("Il Petrarchismo"). Pe lângă cunoașterea profundă a autorilor clasici și a limbii latine, operele sale scrise în "volgare" au jucat un rol precumpănitor în dezvoltarea limbii italiene vorbite într-o limbă literară. Prin convingerea sa asupra strânsei legături între cultura clasică și învățătura creștină, Petrarca a contribuit la dezvoltarea umanismului european, care reunește aceste două ideale. Alături de Dante Alighieri, Petrarca este unul din principalii precursori ai Renașterii. Francesco Petrarca s-a născut pe 20 iulie 1304 în Incisa, în apropiere de Arezzo, fiu al notarului Pietro di ser Parenzo (supranumit Petracco, guelf alb, prieten...

29 poezii, 0 proze

Zaharia RamonaZR

Zaharia Ramona

AutorAtelier

09.02.'81 Constanța De atunci însemn câte ceva pentru cineva ... Când nu am să mai însemn nimic pentru nimeni sper să nu mai însemn nimic pentru mine.

76 poezii, 0 proze

florentina craciunFC

florentina craciun

AutorAtelier

Eu sunt cel mai drastic critic al meu. A-si vrea sa cred ca atunci cand paginile mele vor ajunge in fata cititorului vor intruni toate conditiile pentru a-l determina sa nu paraseasca aceste randuri. Ambitia este o trasatura de personalitate pe care o doresc dezvoltata bine la mine. De fapt, prin lucrarile mele, sper sa ambitionez mai multi scriitori de a veni aici pentru a se desavarsi. Ambitia insa trebuie sa fie limitata de legile firii... Deci va trebui sa vrem ce putem !

24 poezii, 0 proze

siminiciuc andreiSA

siminiciuc andrei

AutorAtelier

Ma trezesc...deschid lent ochii....la dracu...inca sunt aici, prins in aceasta lume. Inca o zi intr-o lume de c***t inconjurat de oameni de c***t. Nu stiu pentru moment de ce ma mai deranjez sa ma ridic...oricum o sa ma intorc in pat in curand, oricum o sa vizes la dulcea inconstienta si la asternutul moale si calduros, toata ziua. E lumina, nu vreau sa fie lumina. Ma deranjeaza lumina. Trag jaluzele dar e in continuare la fel de alb in camera ...la naiba. Ar trebui sa mananc? neee.....ar trebui sa fac ceva? Da, trebuie sa merg la scoala dar Fuck school.....nu am chef de asta....nu am chef de nimica...cel putin nu acum....timpul trece.....telefonul incepe sa sune. Il ignor...poate inceteaza. Dupa 30 de secunde chiar inceteaza...Bine sper sa nu mai fiu deranjat azi...vreau sa vina noaptea si sa fie intuneric iar....

3 poezii, 0 proze

AC

Andrisan Cristina

AutorAtelier

Am 41 de ani,singura,artist,pictor.Am fost profesoara 1991-2001 ,cateva saptamani am lucrat la un camin de prescolari. Am absolvit doua facultati:ingineri geologica,Iasi,1990 si geografie,Bucuresti,1999.Detin si certificatul de definitivat,1998,geologie. Doi ani la Scoala de Arta Suceava.Am participat la 21 de expozitii de arta plastica,una in Germania. Pictez in ulei,acuarela,desenez in creion,tus,pasteluri,schite,flori,portete dupa fotografie la comanda,desene de moda.Ma pasioneaza designul vestimentar si arta fotografica...Am in vedere chiar o expozitie de arata foto.Visez sa studiez designul vestimentar la Academy of Art University San Francisco,dar depinde de gratitudinea parintilor,care nu sunt de acord financiar. Cochetez cu scrisul,eseuri ,diverse blog-uri si comentarii dar si putina poezie.Sper sa evoluez mai mult.

10 poezii, 0 proze

Puși DinulescuPD

Puși Dinulescu

AutorClasic

Dumitru/Puși Dinulescu. Născut la 27 august 1942, Fecioară cu ascendent în Leu; în zodiacul chinezesc Cal. De formație filolog (1965) și regizor (1973). Autor, ca regizor, a două filme de lung-metraj: "Sper să ne mai vedem" (1985. Casa de filme nr. 3. Scenariul: Ion Băieșu) și "Nunta cu sirena" (1998). TVR. Scenariul: Celina Petrescu și D. Dinulescu). Semnează până în 1998 cu numele din buletin: Dumitru Dinulescu. A debutat în 1966 în revista Amfiteatru. A fost asociat o perioadă de timp cu grupul oniriștilor estetici. A primit "Premiul Asociației Scriitorilor din Bucuresti pentru povestirile din "Linda Belinda" (1979) și Premiul Uniunii Scriitorilor pentru romanul "Îngerul contabil" (1985). În ultimii ani i s-a jucat la Teatrul Național din Craiova și la Teatrul "Al. Davila" din Pitești piesa "Casa cu țoape". Piesa "Bani de dus, bani de-ntors" s-a filmat în 2004 in regia lui Alexandru Tocilescu, având în distribuție și mari vedete ca Gheorghe Dinică, Sebastian Papaiani și Adriana...

1 poezii, 0 proze

OL

Oltean Bianca Larisa

AutorAtelier

Sunt o iubitoare de arta:sculptura,pictura,pictez tablouri si portrete,scriu poezii si proza.recent am inceput un roman.sper sa va placa daca ajungeti sa-l cititi.mai multe despre mine deduceti din textele mele.

1 poezii, 0 proze

Daniel GradDG

Daniel Grad

AutorAtelier

N-am existat, apoi am existat. Acum sper că încă mai exist. completări: M-am născut oficial într-o noapte de decembrie în București, dar am început să trăiesc în noiembrie 2000 în M-ții Retezat (doar atât vă spun) La data de 26 mai 2003 am devenit membru www.poezie.ro și sper să rămân cât mai mult timp...

20 poezii, 0 proze

coroiu roxanaCR

coroiu roxana

AutorAtelier

salut.sunt roxana din covasna, am 17 ani,sunt o fire visatoare si totusi puternica.am intrat de curand in sfera poeziilor si nu mai vreau sa plec.sper sa fiu primita cu bratele deschise de cei de aici.ceao!

2 poezii, 0 proze

Sper sa mai vorbim

de Vlad Alexandru Ionut

Sper sa mai vorbim macar in vis... te-as invita la o cafea in al meu mic paradis... unde-mi esti tu draga cand luna o sa apara unde esti tu draga mea ca sincer mi-am pierdut privirea.... te-astept la...

PoezieAtelier

Bani pentru o zi

de Dorina Șișu

Bani pentru o zi Nu știu de ce căutam să înțeleg mai mult privind așa fix la tristețea oamenilor de pe stradă. De ce vântul încurcă pașii? Priveam la mine în vitrina magazinului de care am sprijinit...

ProzăAtelier

Cavalerul Mufi

de Anne Marie Oprea

stiu ca e cam lunga povestea, dar fiindca primele parti au fost postate mai demult, am zis ca e mai bine sa o afisez acum pe toata, de la cap la coada. sper sa va placa :) A fost odata ca niciodata...

ProzăAtelier

RUTINA

de beatrice

Parasesc incaperea.In urma mea,miros de bautura si sex,printre ele plutind un val de fum de tigara.Aprind usor o alta tigara:fumul ma patrunde.Imi aranjez inca o data ghiozdanul,imi pun castile un...

Atelier

Media, politicieni, oameni de cultură, interesați-vă de Ministerul Culturii și Cultelor!

de Marius Marian Șolea

Pentru că am apărat revistele și editurile românești, cei care nu doresc să se afle maniera guvernării lor m-au trimis, inventându-mi vini, în Comisia de Disciplină a înaltei instituții, cerând pe...

ArticolAtelier

a fost odata ca nici o data un prea frumos printz...

de Ion Ion

Cand pe net ne-am cunoscut Tu pe mine m-ai placut La mine tu te gandeai Ca ma iubesti imi tot spuneai Atentie nu-ti ofeream La Cornel,eu speram Sa il uit tu incercai Iar batut nu te dadeai Intr-o zi...

PoezieAtelier

Pacatul

de Doru Alexandru

Parcul Herastrau, inca nu isi pierduse toata imbracamintea tomnatica. Ultimile frunze isi gaseau cu o usurinta inimaginabila drumul spre sol, printre oamenii ce treceau pe alei, bucurandu-se de...

ProzăAtelier

David Longyard

de Nyck Prongs

Valurile băteau domol în adierea vîntului. Barca se legăna cu ușurința și își continua drumul la lumina lunii care parcă zambea asupra ei. Echipajul corăbii se odihnea peste noapte, un singur suflet...

ProzăAtelier

Piesa de teatru

de Miriam Cihodariu

PIESA DE TEATRU Personaje: El Ea Femeia Decor: [O scenă sau un loc cu două-trei rânduri de scaune, cu fața la spectatorii reali. Pe rândul din față, la mijloc, sunt trei scaune libere. Pe celelalte...

Atelier

După pește

de Dragomir Daniel

Mâine mă duc iar la pește. Sper să prind mult. De-aia mai păstrez și momeală și țigări. Răbdare și tutun, pește este peste tot. Plouă cu pește. Aah, să nu uit de râmă. E bună și aia la ceva. Numai să...

ProzăAtelier