Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Soir de juin"10617 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ioana BaleaIB

Ioana Balea

AutorAtelier

Sunt un călător dornic de autocunoaștere. Pentru mine, scrisul este terapeutic, un soi de evadare din cotidian, o eliberare necesară, dar mai ales desfătătoare. Nu am realizări, nici țeluri prea mari. Pe timpul zilei mă pierd în mulțime, sunt o altă figură dintr-un oarecare birou, dar noaptea, doar noaptea, lampa mea mă luminează doar pe mine. Eu și gândurile mele. Prezentul este un jurnal online, o descătușare, un sport extrem al sufletului meu nestatornic.

76 poezii, 0 proze

Gary SotoGS

Gary Soto

AutorClasic

Gary Soto s-a născut în aprilie 1952 în Fresno – California. A fost interesat de poezie încă din anii liceului și a absolvit Colegiul din Fresno City, apoi Universitatea de Stat din California. Locuiește în California. Prima colecție de poeme, „Elementele din San Joaquin”, a câștigat în 1976 premiul internațional al Statelor Unite pentru poezie și a fost publicată în 1977. De atunci a publicat numeroase volume de poezie, între care „Un plan simplu” (2007), „Un soi de credință” ( 2003), „Colegiul Junior” (1997), „Noi poeme selectate” (1995), „Canto familiar / cântec obișnuit” (1994), „Odele vecinătății” (1992), „Curs de religie pentru acasă” (1991), „Cine va dori să ne cunoască?” (1990), „Păr negru” (1985), „Acolo unde săgețile lovesc” (1981), „Coada răsăritului” (1978). A mai scris nuvele: „Amnezia într-un district republican” (2003), „Iubitorul de poezie” (2001), „Moneda de 5 și 10 cenți” (2000) și un memoriu numit „Locuind deasupra străzii” (1985) pentru care a primit „American Book...

1 poezii, 0 proze

Eugen BarbuEB

Eugen Barbu

AutorClasic

Eugen Barbu (n. 20 februarie 1924, București - d. 7 septembrie 1993, București) a fost un membru corespondent al Academiei Române, director de reviste, jurnalist, pamfletar, polemist, publicist, romancier, scenarist român, laureat al premiului Herder. Important prozator român, pamfletar, jurnalist, scenarist, publicist, membru corespondent al Academiei Române. A fondat și condus revistele Săptămâna și România Mare. A înființat, alături de Corneliu Vadim Tudor, partidul cu doctrină naționalistă România Mare. A debutat cu un volum de nuvele. A scris apoi romanele Groapa, Șoseaua Nordului, Săptămâna nebunilor, Principele (volum ce a fost însoțit de mai multe volume intitulate Caietele principelui, un soi de șantier al creației), Ianus (publicat postum). A fost laureat al premiului Herder. A lăsat și un interesant Jurnal. A fost căsătorit cu actrița Marga Barbu pentru care a creat, în calitate de scenarist, seria filmelor cu haiducii lui Mărgelatu, în care aceasta juca alături de Florin...

1 poezii, 0 proze

Sor Juana Inés de la CruzSC

Sor Juana Inés de la Cruz

AutorClasic

Juana Inés de Asbaje y Ramírez de Santillana conocida como Sor Juana Inés de la Cruz, (San Miguel Nepantla, México, 12 de noviembre de 1651 (o 1648, de acuerdo a algunas fuentes) – Ciudad de México, México, 17 de abril de 1695) fue una religiosa católica, poeta y dramaturga novohispana. Por la importancia de su obra, recibió los sobrenombres de El Fénix de América y La décima Musa.

1 poezii, 0 proze

Oscar WildeOW

Oscar Wilde

AutorClasic

Oscar Fingal O'Flaherty Wills Wilde (n. 16 octombrie 1854, Dublin - d. 30 noiembrie 1900, Paris), scriitor irlandez, cel mai cunoscut dintre scriitorii estetizanți de limbă engleză. Oscar Wilde a fost fiul unui medic irlandez. Tatăl sau, sir William Wilde, doctor specialist în boli de ochi și urechi, anticar și scriitor, mai avea trei copii dintr-o primă relație. Mama sa, Jane Francesca Elgee, era poetă (scria poeme revoluționare sub pseudonimul Speranza) și jurnalistă. În timpul școlii, Oscar a excelat în studiul clasicilor, la limba greacă și la desen, caștigând numeroase premii și burse de studiu. După studii strălucite la Trinity College din Dublin, audiază prelegerile de estetică ale lui John Ruskin la Universitatea din Oxford, unde se distinge și prin gusturile sale rafinate, îmbrăcămintea elegantă și stilul dandy de viață. După absolvire, în 1878, se mută la Londra. În același an, 1878, primește premiul "Newdigate" pentru poezie și inițiază mișcarea "Artă pentru Artă", prin...

39 poezii, 0 proze

Tarass CHEVTCHENKOTC

Tarass CHEVTCHENKO

AutorClasic

Chevtchenko est né le 9 mars 1814 dans une famille de paysans serfs à Moryntsi, un village près de Tcherkassy, en Ukraine, qui à l'époque faisait partie de l'Empire russe. Il perd très vite sa mère (1823), puis son père (1825), devenant orphelin à l'âge de douze ans, ce qui rajoute de la douleur à sa vie qui en est déjà remplie. Enfant il montra de véritables talents pour la peinture. Il travaille et étudie chez un diacre. C'est à cette époque qu'il découvre certaines œuvres de la littérature ukrainienne. Mais il aime aussi dessiner, alors il fait ses premiers essais chez un peintre. À 14 ans, Chevtchenko devient un serviteur chez un seigneur nommé Pavel Engelhardt. Il part avec lui pour Vilnius, ce dernier y demeura de l'automne 1828 jusqu'au début de l'année 1831. Un soir, le seigneur surprend Chevtchenko dessiné à la lueur d'une bougie devant l'un des tableaux de la maison. Il l'accuse d'avoir pu brûler le précieux tableau et le fait battre aux écuries. Mais la femme d'Engelhardt,...

25 poezii, 0 proze

MIRON GastonMG

MIRON Gaston

AutorClasic

Gaston Miron, poète quebecois est né le 8 janvier 1928 à Sainte-Agathe-des-Monts, village des Laurentides, montagnes au nord de Montréal.. Vers l'âge de 14 ans, l'éloignement et la nostalgie des paysages de ses Laurentides natales provoquent l'écriture de ses premiers poèmes. Son initiation à la poesie coïncide avec sa découverte de la tradition poétique quebecoise. En 1944 sa famille démanage à Saint-Jérôme, ville industrielle du noprd de Montréal. En 1946 il quitte le collège après le noviciat et le scolasticat. La lecture du Cid de Corneille et la fascination qu'il éprouve envers le personnage de Chimène ont eu raison, racontera-t-il de sa vocation religieuse. En 1947 il arrive à Montréal. Sa situation financière est plus que précaire. De 1947 à 1954 il exerce divers métiers : instituteur, commis de bureau, barman dans un hôtel, secrétaire au Palais de justice, etc.Parallèlement, de 1947 à 1950 il suit des cours du soir en sciences sociales à l'Université de Montréal. C'est en 1952...

77 poezii, 0 proze

Philippe de BeaumanoirPB

Philippe de Beaumanoir

AutorClasic

Philippe de Rémi sire de Beaumanoir est un poète et romancier français, né en 1210 et décédé en 1265. * Beaumanoir, Philippe de Remi, sire de ~. "Né de Paris emprès... Compiègne" (!), cel ce-a scris, pare-se, -n premieră absolută, un șir de 11 fatrazii, e tatăl autorului unui tratat (pe care-l aprecia și Montesquieu) de jurisprudență, și anume: Costumes de Beauvaisis, și, altminteri, autorul, pe la mijlocul secolului al XIII-lea, a două romane (sau, mai curând, romanțuri!), La Manekine și Jehan et Blonde, a unor poezii de curte sau de factură religioasă, și, mai ales, "surtout", după opinia lui Jean Dufournet (v. "Anthologie de la poésie lyrique française des XIIe et XIIIe siècles", NRF, Éd. Gallimard, Paris, 1989, p. 350), "des Oiseuses [un soi de "șotii", - cărora, azi, le-am spune, poate, lazies! - n.m.] et des Fatrasies." Acestea ultime, după același, țin "... de poezia făr-de-noimei și dezvăluie,-n ansamblul operei [lui Beaumanoir - n.m.], două trăsături...

1 poezii, 0 proze

Stefan ConstantinescuSC

Stefan Constantinescu

AutorAtelier

un șir de semne de întrebare. o viață banală, fără nimic ieșit din comun.

1 poezii, 0 proze

Adriana  LisandruAL

Adriana Lisandru

AutorAtelier

Un șir de întâmplări. In dâra pe care au lăsat-o,încerc să mă alcătuiesc.

10 poezii, 0 proze

Primul roman de o sută de pagini

de Adrian Firica

Premoniție, fatalitate, umor gestant, onomastică, perfuzie, structură de rezistență, aleatoriu, expectație și alte câteva cuvinte înșirate pe o foaie de hârtie îi dădeau mari dureri de cap. Primise...

ProzăAtelier

Transcendență

de Laurențiu Belizan

La capătul acestui șir de jinduiri se află un scaun. În penumbra mesei se aude un clipocit nesfârșit de uimiri iar pe marginea patului refluxul aruncă speranțe deșarte. Din lucrurile pe care ea le...

PoezieAtelier

Eclipsă

de Daniel Aurelian Rădulescu

Mi-am privit, singur, sfera-gazdă-n zbor murindă, Mascând portocaliu, cu umbra-i gigantescă. Dar vai ce mică-i... O priveam, proiecție terestră \'n suspans straniu, disperând o Lună... să reaprindă....

PoezieAtelier

Nebunul de la World Trade Centre

de Dan Mitrut

am plecat din Saigon, incercand sa scap din inghesuiala vanzatorilor de placinte, de mirosul dulce de chuin murat, pe care pescarii il insirau la soare pe nesfarsite siruri de ata rosie, adevarate...

ProzăAtelier

Joint, ratiune si putere... - o lectura dintr-o rasuflare

de Valeriu D.G. Barbu

Anume am lăsat să treacă o vreme după ce am parcurs ,,Joint, rațiune și putere,, romanul de debut al Claudiei Minela, publicat în luna Martie 2015 la Editura Vocativ, să scriu despre el opinii de...

ArticolAtelier

that\'s all folks

de emilian valeriu pal

trag de nasturii ploverului în neștire ploverul meu e un animal cu cinci ochi holbați e ca atunci cînd dispar toți oamenii se lasă ceața și nu-ți dorești decît să mori de toate morțile deodată scriu...

PoezieAtelier

Viața pe un peron

de Octavian Paler

La drept vorbind, toată viața mea e un șir de pasiuni eșuate. Mereu am luat-o de la început. Ca un adevărat rac ce sînt. Dar o să mă înțelegeți mai bine din exemple, care mă reprezintă, cred, chiar...

ProzăClasic

Doamna Sofica

de diana vlase

Asa se intampla de fiecare data cand viata te pune in fata unui tablou dragut, pictat in culori calde, cu un grad moderat de genialitate. Se fute... totul... De exemplu eu, acum cateva zile ziceam ca...

ProzăAtelier

Prolog pentru o zi a îndrăgostiților

de Nicoleta Tase

Ziua Îndrăgostiților are atâta convenționalitate în ea încât îmi provoacă greață. O greață amestecată cu un soi de ură impersonală, grotescă față de tot ce este artificial, prefabricat, vândut în...

ProzăAtelier

Cenzura

de Daniel Aurelian Rădulescu

E crud ce-n lume se petrece demult, demult, de mii de ani; Un soi de sclavagism al minții să nu-și proclame o dreptate Neacceptată, ferecată-n centura ei de castitate; Nu pentru cast, ci pentru...

PoezieAtelier