Uneori simt golul pulsându-mi prin vene
Și trebuie să zâmbesc
Vorbesc aceleași banalități
Sunt la fel de cochetă și flirtez
Uneori sângele-mi umple gura
Și mă înec în gust de tine.
Dar am
Joshua spune povești
în fiecare seară adorm
numărând reflexele din
barba-i albastră.
Privește în gol
dincolo de urmele bocancilor
dincolo de sârma ghimpată
de biblioteca cu cărți legate
în
Pușkin aprinde lampa
Moaie pana în albastru
Cuvintele pe care le scrie
Sunt o simfonie perfectă
Ca un descântec
Iubita mea doarme-n brațele
unei femei necunoscute care
o biciuiește
iulie
miezul verii
plictiseală
de fapt
e vâscos
e grav
grotescul se despică între noi
fugar surâzând
albastrul profetic al înserărilor sferice
culori lichide, lumina dură
se ascund in
Cuvintele sunt goale in fața
Nopții
Devin șoapte
Devin ecou
Devin fredonări obsesive ale unui cântec
Pe care nu ni-l amintim.
Inchid ochii și ascult întunericul
Mă prind cu ambele mâini de
SB