Cuvintele sunt goale in fața
Nopții
Devin șoapte
Devin ecou
Devin fredonări obsesive ale unui cântec
Pe care nu ni-l amintim.
Inchid ochii și ascult întunericul
Mă prind cu ambele mâini de
Pușkin aprinde lampa
Moaie pana în albastru
Cuvintele pe care le scrie
Sunt o simfonie perfectă
Ca un descântec
Iubita mea doarme-n brațele
unei femei necunoscute care
o biciuiește
iulie
miezul verii
plictiseală
de fapt
e vâscos
e grav
grotescul se despică între noi
fugar surâzând
albastrul profetic al înserărilor sferice
culori lichide, lumina dură
se ascund in
Uneori simt golul pulsându-mi prin vene
Și trebuie să zâmbesc
Vorbesc aceleași banalități
Sunt la fel de cochetă și flirtez
Uneori sângele-mi umple gura
Și mă înec în gust de tine.
Dar am
Joshua spune povești
în fiecare seară adorm
numărând reflexele din
barba-i albastră.
Privește în gol
dincolo de urmele bocancilor
dincolo de sârma ghimpată
de biblioteca cu cărți legate
în
SB