"Se face târziu" – 21361 rezultate
0.01 secundeMeilisearchIna Simona Cirlan
Născută între iarnă și toamnă, între zi și noapte, pendulez mereu. De aici și dificultatea de a încropi o biografie. Nu am făcut nimic din ceea ce ar fi trebuit probabil să fac. Am avut însă șansa de a primi pe cărările sufletului, oameni minunați care mi-au deschis Uși înainte de a bate. Așa se face că, am început să public în cîteva reviste și pe diverse site-uri literare. Mi s-a întâmplat chiar un merituos loc trei la un concurs de proză scurtă desfășurat la Onești. Unul dintre criterii se referea la vârstă, păcat, dacă s-ar fi pus în discuție criteriul greutății poate aș fi înhățat premiul al doilea. Dacă mi se mai întâmplă vreo minune,în afară de faptul că trăiesc, promit să refac biografia. Nu mă iau niciodată în serios pentru că am învățat atât de târziu să râd. inacirlan@yahoo.com Pe varfuri printre blogarii: http://www.scaietina.com/
84 poezii, 0 proze
Jacqueline Ballman
Născută la Ucele – Bruxelles – în anul 1922. De origine flamandă. Poetă, traducătoare, critic literar, jurnalistă, Jacqueline Ballman a pendulat mult între pictură și literatură, în care a intrat destul de târziu. Apropiată de expresioniștii flamanzi și germani a înclinat spre satira amară, dar anii au călăuzit-o spre un echilibru care dă aparența spontaneității. În poezia ei se face simțit acel sentiment al prieteniei pentru lucrurile care mobilează existența, viața – pământul, piatra, unealta, planta și convingerea nezdruncinată că materia este una. Culegeri de poezie : Marbre rose (Marmură roșie), 1962 ; Lourmarin, 1964.
2 poezii, 0 proze
stejarel ionescu
Stejărel Ionescu, s-a născut în Ardeal, în lunca Mureșului, la poalele Cușmei Dacilor, sub Măgura Uroiului aproape de Simeria în 05.11.1955, din părinți intelectuali, mama contabilă, iar tatăl, tehnician normator. Copilăria și-a petrecut-o în satul său natal de pe malul Mureșului. Deoarece nu s-au înțeles părinții au divorțat când avea șase ani. Și a rămas să fie crescut de mamă . Clasele primare le-a făcut în satul său, Uroi ,iar cele gimnaziale și primele clase de liceu în Simeria. La vârsta de 17 ani s-a mutat cu întreaga familie la Deva, unde a terminat și ultimile două clase de liceu, la Colegiul Național Decebal De scris s-a apucat destul de târziu, la aproape 22 ani pe când își satisfăcea stagiul militar. Așa se face că prima poezie ce a scris-o întitulată „Dor de țară”, i-a apărut la gazeta de perete a unității militare unde își satisfăcea stagiul militar, și într-una din revistele de profil ale armatei, din București. Între 1976-1977, a avut probleme cu...
15 poezii, 0 proze
Gabriela Negreanu
S-a născut la 06 iulie 1947 Gabriela Negreanu (1947-1995) ar fi împlinit anul acesta 60 de ani dacă nu ar fi ales să se sinucidă, încă tânără fiind, la mijlocul anilor '90. Am descoperit-o destul de târziu pe această poetă aproape de tot uitată, din antologia masivă a lui Marin Mincu (Poezia română actuală, vol. II). Gabriela Negreanu, situată cumva la granița dintre 70-ism și 80-ism, mi se pare astăzi unul dintre cei mai autentici poeți ai ultimelor trei decenii și una dintre vocile care simt că au contat în evoluția Marianei Marin. Gabriela Negreanu i se aseamănă în multe privințe lui Madi Marin: convulsii, traume, o sensibilitate rănită și o inteligență scăpărătoare, destin tragic, posteritate încă incertă... Gabriela Negreanu face cumva legătura între Magda Isanos și Mariana Marin, două dintre cele mai importante prezențe poetice feminine din istoria literaturii noastre. A publicat mai multe volume, dintre care: Paul Valery și modelul Leonardo (1978), debut bine primit de critică;...
11 poezii, 0 proze
Andrea Zanzotto
S-a născut la Pieve di Soligo (Treviso) la 10 octombrie 1921. Face Facultatea de litere la Padova, terminând-o în 1942, dar în tot timpul studiilor și după aceea este profesor în satul natal. După o perioadă de „aclimatizare” culturală, petrecută în Franța și Elveția, s-a reîntors să profeseze în același peisaj ce se va transfera treptat în spațiul textului poetic. Primul volum de poezii se numește A che valse? (fiind publicat însă la Scheiwiller abia în 1972) căci debutul editorial are loc la Mondadori, relativ târziu, cu Dietro il paesaggio, în 1951. După spusele poetului într-un interviu, el nu poate scrie decât „în fața/îndărătul peisajului” natal. Fără evenimente exterioare de răsunet, biografia omului Zanzotto se suprapune perfect pe autobiografia poetului. Cele mai îndrăznețe gesturi ale sale sunt chiar operele publicate. Acestea, după debutul amintit, continuă astfel: Elegia e altri versi (1954); Vocativo (1957); IX Ecloghe (1962); La beltà (1963); Gli sguardi i fatti e...
1 poezii, 0 proze
Diaconeasa Nicoleta
N-am talent.Adolescenta e perioada cand omul are grija de sufletul lui , il descopera, il modeleaza , il formeaza.Ne intereseaza mai mult valorile, sentimentele si gandurile noastre.Spre maturitate ... adio.Nu stiu unde dispar toate acestea , sper sa nu descopar prea tarziu.Si de aceea unii dintre noi se apuca sa scrie,sa compuna versuri, scenarii ...sau oricum , sa scrie:) A scrie despre sentimentele,trairile,gandurile tale e cel mai bun exercitiu pentru a te descoperi. P.S -cei care simt nevoia sa comenteze referitor la vreun text,dar nu au cont pe acest site o pot face pe profilul meu de hi5,accesand mai sus "pagina personala web"-sunteti invitatii mei:D
9 poezii, 0 proze
Ion Frunzetti
FRUNZETTI, Ion (n. 20 ian. 1918, Bacău - d. 11 sept. 1985, București), poet, eseist și traducător. Este fiul Anei (n. Pandele) și al lui Const. Frunzetti, ofițer de carieră. Face școala primară la Târgu Ocna (1924-27), timp în care ia lecții de desen de la pictorul Stavru Tarasov, iar ceva mai târziu de la N.N. Tonitza; urmează liceul în diverse orașe, în funcție de mutările de garnizoană ale tatălui: Galați (unde îi este profesor de franceză Anton Holban), Oradea (timp în care, în 1933, publică epigrame în revista locală "Flori de crâng" și apoi un sonet, în "Adevărul literar și artistic"), Timișoara, Focșani. Colaborează la revista de avangardă "13" din Focșani; sonetul Nevroză e distins cu premiul întâi la concursul inițiat de redacția revistei (1934). Ultimele 2 clase de liceu le urmează la Timișoara (bacalaureatul în 1936), publicând poezii și în câteva reviste de aici: Crai nou, Colț de țaraă, Fruncea. Se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din...
1 poezii, 0 proze
Eugen Cioclea
Eugen Cioclea este un poet, eseist și publicist moldovean contemporan Membru al Uniunii Scriitorilor din România și Moldova. Traducator în diferite instituții, din 1992 funcționând ca redactor-șef la “Tineretul Moldovei”. S-a născut pe 4 august 1948 la Druță, Edineț, ca fiu al lui Sergiu Cioclea, profesor de limbă și literatură română și al Iuliei Cioclea, învățătoare. Devine cunoscut ca poet încă din anii șaptezeci pe când își făcea studiile la Facultatea de Matematică a Universității “Mihail Lomonosov” din Moscova cu o bună parte dintre poemele ce vor alcătui mai târziu, abia la 40 de ani, volumul de debut “Numitorul comun”. Cartea va fi publicată în 1988 într-un tiraj de 3000 de exemplare, deschizându-se cu o prefață de reputatul critic literar Eugen Lungu și se va bucura de o largă apreciere în lumea literară. Biologic vorbind, dar și din punctul de vedere al recunoașterii literare, Eugen Cioclea e mai mult șaptezecist decât optzecist (optzeciștii sadea, colegii săi de generație –...
9 poezii, 0 proze
Alexandru Misiuga
Supranumit și tartorul soacrelor datorită epigramelor dedicate acestora, Alexandru Misiuga este un simbol al bistrițenilor, reușind să facă multe lucruri pentru aceștia. Din lumea fără de dor, baronul va veghea peste urbe. Va fi mereu cu noi, iar istoria locală îl va înscrie în cartea ei de aur. A făcut atât de multe pentru noi: a construit mituri, a făcut hoteluri, a imortalizat pe marii noștri scriitori în piețele centrale. Personal, mi-a fost ca un maestro, care mi-a dat multe povețe în cei aproape 10 ani de presă. Soarta face ca în aceste zile o boală să mă țină în casă. Nu voi putea fi alături de baron pe ultimul drum, însă voi fi alături de el prin rugăciuni. Mi-ar plăcea să-l întâlnesc pe baron, într-un bust, undeva în central istoric. Așa va rămâne pentru generațiile viitoare ca pildă a omului care a luminat pentru oameni. Până în ultima clipă. Vineri, de la ora 13.00, la Capela de pe Tarpiului bistritenii se intalnesc pentru ultima data cu baronul. Se duc patriarhii...
5 poezii, 0 proze
carlova andrei-a
Am vrut sa opresc sentimentele mele punand lacat pe inima mea dar n-am putut legatura noastra este atat de puternica incat nu poate fi rupta IUBIREA ESTE UN RESORT SPLENDID AL VIETII UMANE-NOI2 TREBUIE SA NE TRAIM ACEASTA IUBIRE SI SA FACEM CA FIECARE CLIPA SA FIE SPECIALA:* IN FIECARE ZI SIMT NEVOIA SA TE AM APROAPE SI SA ITI FIU APROPAE CEEA CE SIMT PENTRU TINE SE AMPLIFICA DIN ZI IN ZI Tu pentru mine esti soarele in noapte Esti precum oceanul in pustiu, Esti aproape dar si departe Si devreme si tirziu… Eu cu tine am sa fiu
38 poezii, 0 proze
Se face târziu
de Albert Cătănuș
Coasa taie firele fără grabă, fără teamă că va ajune la marginea lanului. E un fel de veselie în mișcarea ei ritmică de du-te vino. Spicele cad aiurea pe pământul cu miros de mormânt… Pe mine mă...
Se face târziu de târziu în mine
de Maria Elena Chindea
o întrebare pun și prima diferență apare necuvântătoare poate dar nu așa cum se-arată în dicționare cu verbul cangrenat în pântec se respiră greu e clar n-am să ființez cu dezinvoltură repet obsesiv...
Ce repede se face târziu în viață
de Daniel Dobrica
Ești tânăr, și liber, și-orice poți sa ai Și nu-i greutate să nu îi faci față Și-n timp ce te crezi Prometeu, habar n-ai Ce repede se face târziu în viață! Nu ai o busolă, dar ai orizont Și chiar...
nimeni nu se salvează singur
de diana dumitraciuc
nu pot să-i privesc chipul aprins de soarele-n cădere stă neclintit ca o pictură murală mâna împietrită îi toarnă în pahar se face târziu îmi zice am uitat cum se moare spune povestea din nou...
Însumez pe tăcute unul câte unul toate lucrurile pe care le-am spus. Și se răcește ceaiul negru din cana uitată pe pervaz în care soarele a apus.
de Bot Eugen Iulian
Tot mai palid pe măsură ce timpul se scurge printr-o clepsidră din ceruri în pământul de sub piele arabil număr globulele roșii din interiorul unui moment de cumpănă moment în care contemplu și număr...
fara titlu
de Ionut Simion
se face tărziu și vreme de lipsă acută a pașilor spre înapoi am să aștern cu priviri scuturate un loc, o limită parfumata a trecerilor tale prin mine , o țară de exil din care o să-mi gonesc sangele....
Lament
de Tudor Boz
se face tarziu... am uitat sa mai visez monstrii tristi ce nu mai sperie pe nimeni. norocul lor - ei au murit de tot. eu inca mai smucesc de gratii sa mi se dea doza finala, amenintand ori cersind...
refulare
de cojocaru mihai
Se face tarziu i-am spus, trebuie sa pleci! se lasase noaptea afara, ca o ceata londoneza Pe trupul strazii urme de pasi se pierdeau nervos spre nicaieri. Au trecut cinci ani de atunci, si privirea...
aripi
de Dorin George
Se face târziu și departe, tac un cuvânt care imi rănește gâtul, privind geometria perfectă pe aripile unui înger; și nu credem în ireal, împreună. Cred, ajută necredinței mele.
fata in fata
de Alexandru Ionescu
cand se face tarziu nu ma mai gandesc la tine urmele unei seri devin din ce in ce mai clare si orice ai imbraca noi doi nu semanam niste diferente tot mai clare ne leaga unul de celalalt ne imbracam...
