"Sar-ului Péladan" – 20036 rezultate
0.02 secundeMeilisearchYunus Emre
Yunus Emre (1240? - 1321?) Viața poetului se pierde în legendă, poeziile fiind singurul izvor biografic. Din acestea se desprinde faptul că și-a însușit o temeinică instrucție filozofică și religioasă, fiind discipolul unui mare învățat al vremii, Taptuk Emre, căruia i-a slujit mult timp și de la care, din respect, a împrumutat numele. În căutarea adevărului și frumosului, a pelegrinat prin toată lumea islamică, întâlnindu-se cu mari poeți și învățați ai vremii, printre care și genialul poet persan Gelaleddin Rumi Mevlana (m. 1273). Informații despre ultima perioadă a vieții sale lipsesc cu desăvârșire, poetul încetând să mai transmită ceva din enigmatica sa existență, sporind și mai mult misterul în jurul său. În 1970, în localitatea Sarıköy, locul presupus al morții poetului, a fost ridicată în semn de adâncă pioșenie o nouă piatră funerară. Numărul total al poeziilor sale se consideră a fi de 360 și au cunoscut mai multe ediții, cea mai completă fiind tipărită cu noul alfabet,...
1 poezii, 0 proze
tudose florin
Scapat in viata acum 20 de ani,pe fundul unui ocean de capete frematande,ma regasesc ca un ins ce se indragosteste de fiecare secunda mai nesatula de a sa faptura.O insiruire de ani sau fapte mi s-ar parea inutila.
1 poezii, 0 proze
Danciu Marian
Im-i place sa scriu poezii si sa sar cu parasuta
1 poezii, 0 proze
Ioana
Cum să fac să nu-mi iasă nimic complicat sau simplu?!Sunt un om mai mult decat normal, uneori prea normal.Acest lucru se poate observa atunci cand ma asez incomod intr-un fotoliu, si ma apuc sa citesc; atunci cand ma chinui sa prind ceva bun la tv, cand imi e frica de mine mai mult decat ar trebui...etc Imi e frica sa imbatranesc, as prefera sa sar direct la moarte, sa nu prind perioada in care ma vor napadi durerile si gandurile pesimiste. Din cauza simplitatii mele absurde, imi place sa cred ca nu am nimic iesit din comun.Doar alte pasiuni si anume: calatoriile, cititul, scrisul si muzica.
1 poezii, 0 proze
Horia Bonciu
Horia Bonciu (n. 19 mai 1893, Iași, d. 27 aprilie 1950) este pseudonimul literar al lui Beniamin (Hieronim? Bonciu?) Haimovici (cunoscut și sub pseudonimul de Sigismund Absurdul), scriitor avangardist român. A colaborat la revista Meridian și a scris poeme și romane experimentale. A fost student la Berlin, unde a frecventat cercurile avangardei, mai precis ale mișcării expresioniste. Nu și-a finalizat studiile. Acuzat de pornografie, asemenea unor confrați cum ar fi Mircea Eliade, Geo Bogza sau Mihail Sebastian, i se intentează un proces de presă răsunător în 1937, dar numeroși intelectuali, în frunte cu Eugen Lovinescu, îi sar în apărare. Este considerat de Mircea Cărtărescu în volumul Postmodernismul românesc unul dintre precursorii postmodernismului. Opere * Lada cu năluci, 1932 * Eu și Orientul, 1933 * Poemele către Ead, 1933 * Bagaj, 1934 * Pensiunea doamnei Pipersberg, 1936 * Brom, 1939 * Requiem, 1945 * Pensiunea doamnei Pipersberg, Colecția "Restituiri", Editura Dacia,...
1 poezii, 0 proze
VIOREL MUHA
Da, exist! Și dacă exist, pot constata că mai există și alții. Și am costatat că mulți sunt mai buni ca mine. Nu sunt stea, nu sunt fulg de nea, nu sunt nici primăvară, dar nici toamnă. Prin venirea mea pe lume, probabil că ursitoarele au uitat, ieșind pe coșul casei, din fiecare lucru din lumea asta câte o minusculă urmă, ca apoi să mă ostoiesc a le înțelege și descifra. Așa că am reușit cât de cât să înțeleg și să învăț, mai mult sau mai puțin, mai bine sau mai rău, că trebuie să știu… mai bine ce-am învățat! Am învățat să învăț mai întâi, căci nimeni nu-i din început născut a ști! Am învățat ce-i fierbințela focului, arzându-mă de câteva ori cu flacăra iubirii. Am învățat să nu suflu în jăratec prea tare și de aproape, căci pot orbi de scânteile care sar din el. Am învățat ce-i răceala gheții, atunci când fără nicio remușcare, am fost părăsit sau ingnorat. Am învățat ce-i bunătatea, gustând ce-i dat să iasă din pământ, trudit sau din gura celui care știe ce-i bun în lume, punând în...
10 poezii, 0 proze
Panait Cerna
s-a născut la 25 septembrie 1881 în localitatea Cerna, cu numele Stanciof(de origine bulgară). Opera sa literară este restrânsă: Poezii – 1910 , teza de doctorat "Poezia de gândire" și studiile despre Eminescu și Faust. Cerna ieșise în lume, cu versurile lui entuziaste și oneste, într-o vreme de mare fierbere culturală, când oameni și grupuri literare se băteau cu o aprindere în care se reînnoiau timpii celui dintâi și celui mai simplu naționalism literar român. Trebuiau glorii literare noi și mari, cu orice preț. Atunci manifestări de talente cât de puțin convenabile erau înălțate hiperbolic la rang de fenomene epocale; critici și școli se certau de la descoperirea lor, sau își făceau din ele arme pentru vajnicele lor emulații onorabile dar pătimașe. S-ar părea că, o clipă, însuși minunat cumpănitul Maiorescu a greșit la fel, deși nu în aceeași măsură ca ceilalți, în privința lui Cerna. Peste puțin, agerul și recele om a trebuit să se regăsească pe sine, și atunci, neapărat, de la el...
16 poezii, 0 proze
dascalu alexandra
Ce s-ar face lumea fara cuvinte, caci ele inseamna si ce nu inseamna, vorbesc, chiar daca nu au glas si, mai ales, nu cunosc varsta, raman in timp si in inimile oamenilor! Cand aveam 11 ani, am inceput sa astern cuvinte impletite in versuri si in urma condeiului a aparut prima mea poezie. Scriam atunci despre un lucru care mi-a tulburat copilaria… O persoana foarte draga mie pleca dintre cei vii la doar 11 ani. Sufletul imi era gol… Nu intelegeam de ce un copil ce inca nu gustase din bucuriile vietii trebuia sa moara!Si singurul mod in care puteam sa-mi manifest durerea si zbuciumul sufletesc a fost scriind versuri:„Cand floarea~florilor s-a stins/Cazut-a inc-o stea/Afland si iarna cea cu parul nins/A lacrimat si ea./Cand floarea~florilor s-a stins/Cocorii au strigat/Plangand departe au zburat/Spre cerul innorat si-ntins. ” [„Floarea-Florilor” ] Mai trebuia lucrat la elementele de versificatie, insa Dumnezeu mi-a dat talentul si imaginatia necesare pentru ca, putin mai tarziu, sa...
30 poezii, 0 proze
Lia Dumitriu
Dacă ei nu s-ar fi iubit o vreme, nici n-aș fi fost. Dar sunt. Port pe brațul stâng ‚urmele’ copilăriei, acoperite cu brățări de argint. Sa fie... vreo 16. De brățări zic. Urme?... Cine mai are vreme a număra! Și de ce! Ce mai port? Tăceri, liniști, așteptări și o pasăre ce țipă uneori.
50 poezii, 0 proze
Felix Garai
Si de n-ar fi nu s-ar mai povesti.
56 poezii, 0 proze
Sar-ului Péladan
de Alexandru Obedenaru
Din templul artei ideale Ai apărut, Sar Péladan, Subtil, eroic suveran, Cu teorii transcendentale. Distrugi cohorte infernale, Ca un superb magician, Profet divin, asirian Din epoce patriarhale. Și...
Compile error at line: 8 :: Sintax is unknown
de Doru Alexandru
Conform rutinei ma asez la computer pentru ma apuca de lucru, deschid cu acealasi chef ca in fiecare zi mai intai Quanta +, apoi Gimp, un utlitar pentru prelucrarea vizuala a bazelor de date SQL, si...
A treia scrisoare deschisa
de Radu Herinean
Speram ca asa ceva sa nu se intample insa iata ca s-a intamplat. Asta nu inseamna ca ma deranjeaza. Din contra. Si nu inseamna ca nu prevazusem. Din contra. Mi-ar placea sa spun ca "fiecare pasare pe...
Poveste modernă
de corui mihai george
Sunt momente când începe să alunece câte o poveste din adâncul miezului meu cel mai intim. Când scriu despre copilărie sunt ca și fermecat. Stau vrăjit, pironit locului cu privirea undeva dincolo de...
Gândurile 8. Viața 11
de razvan rachieriu
Dacă îndepărtăm din haos abstractul, absurdul, dezarmonia și dezechilibrul, nu mai rămâne din el decât un spațiu gol, pe care îl avem la dispoziție pentru a-l umple cu hobby-urile și pasiunile...
Match-ul anilor 30
de Ghinea Nouras Cristian
La marginea orașului, într-o zonă cu vagi caracteristici urbane, se adună cam o dată pe săptămână o societate oarecum curioasă… Două duzini de jucători, cu alura micilor brute de categorie inferioară...
Ziua în care n-am putut să mor
de Daniel I. Iancu
ZIUA ÎN CARE N-AM PUTUT SÃ MOR Era o zi ciudată, la fel ca oricare alta. Întâmplări stranii se succedau fără nici o logică, încurcând viețile lipsite de sens ale unor oameni surzi, muți și orbi, care...
Culorile viselor
de Corneliu Traian Atanasiu
Maria este profesoară de matematică, o înclinare care, se știe, cel puțin din cazul lui Dan Barbillian, are legături secrete dar extrem de fructuoase cu poezia. Pînă să afle de poezia niponă - lucru...
Despre exotismul interior
de Yigru Zeltil
Ați observat vreodată cât de similare sunt unele covoare, scoarțe cu jocurile din generația SNES, Commodore 64 sau Amiga? * De fiecare dată când găsesc într-o scriere veche (sau în \"Levantul\")...
Cartea Irinei 18
de nastia muresan
Dr. Li este bun și înțelegător cu cei care plătesc. Acceptă imediat să ne primească din nou în clinică. Toate zborurile către Europa sunt în continuare anulate și nimeni nu știe până când. Putem doar...
