Panait Cerna
"s-a născut la 25 septembrie 1881 în localitatea Cerna, cu numele Stanciof(de origine bulgară). Opera sa literară este restrânsă: Poezii – 1910 , teza"
Mama
I Din vârsta fericirii fără minte Icoane dragi mi-apar mereu-nainte : De lume răzlețită și sfioasă, In ramă de salcîm zăresc o casă. Și-n
Noapte de vară
În apus e luptă-ncinsă Între noapte și lumină... Ziua-ngenunchiază-nvinsă - Codrul, apele suspină... Umbre moi întinde ceața, Pe când raze
Floare și genune
Alături de genuni răsai, o, floare, Și pari a fericirilor icoană... Ce mână te-a sădit, încrezătoare, Pe margini de prăpastie dușmană? Din
Cântec
A fugit din lume faur, Trist și nejelit – Cu săgețile-i de aur Martie l-a gonit... Albi plutesc și roșii norii Peste munți și chei, Parcă
Iisus
Iisus Ai fost un om și-ai pătimit ca dânsul… Un Dumnezeu- cum te credeau părinții- Plutește-n veci deasupra suferinții: El nu ne poate
Părâul și floarea
Părâului se tânguiește-o floare: “Ce blând erai în vremuri mai senine! Purtai în unde numai dezmierdare. Plecată peste valurile-ți line Aveam
Farmec de luna
În ritmul lin al adierii Doi meri s-alătură-nfloriți, Șoptind duios în faptul serii Ca doi amanți înlănțuiți. Se miră floarea și suspină... În
Farmec de lună
In ritmul lin al adierii Doi meri s-alătură-nfloriți, Șoptind duios în faptul serii Ca doi amanți înlănțuiți. Se miră floarea și suspină… In
Ecouri
Cand, dupa zile lungi de jale Ce-au mangaiat un trist amor, Va intalniti pe-aceeasi cale, Inlantuiti de-acelasi dor, Gradinile in mii de
Din depărtare
Nu ți-am vorbit vreodată, și pe ferești deschise Nu ți-am trimis buchete, stăpâna mea din vise, Ci numai de departe te-am urmărit adese, Iluminat
Cântec de martie
A fugit din lume faur, Trist și nejelit – Cu săgețile-i de aur, Martie l-a gonit... Albi plutesc și roșii norii Peste munți și chei, Parcă
April
În glas au aiurări de liră, Pe frunți – un răsărit de zori; La șipot, unde poposiră, S-au adunat privighetori... Iar zeul dragostei,
Nocturnă
La casele cu brazi în poartă Zăvoru-i tras, ograda moartă. O candelă-ntr-un colț clipește, Sporind singurătatea grea... De-acum și
Ideal
Luceafărul senin răsare, Umplînd de vis văzduh și mare… Pătruns de focul lui cel blînd, Un strop s-aprinse, tremurînd; Și stropul,
Închinare
Când se-nsenină cerul, cu mii de stele-n față, Nemărginirea mării în raze se răsfață; Iar când își pune slava un obrăzar de nori, Pe mare cade
Logodna
…Tot aurul luminii îți cade-n păr, pe față… apari biruitoare, ca-ntâia dimineață – O, vis al vieții mele, ce-o clipă mi-ai zâmbit, Mergi pururi
