April
din revista Sămănătorul, V, nr 10, 1906
de Panait Cerna(2010)
1 min lectură
Mediu
În glas au aiurări de liră,
Pe frunți – un răsărit de zori;
La șipot, unde poposiră,
S-au adunat privighetori...
Iar zeul dragostei, April,
Din două guri făcea o floare,
Și fiecare sărutare
O saluta din crengi, c-un tril.
Visând, cei doi îndrăgostiți
Tot repetau în suflet cântul;
Atunci, din fundul văii, vântul,
Văzând cât sunt de fericiți,
S-a strecurat în crengi tiptil,
Mișca un ram, zâmbea în soare,
Și-i îngropa sub colb de floare,
C-un râs zburdalnic de copil.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Panait Cerna
- Tip
- Poezie
- An
- 2010
- Cuvinte
- 80
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Panait Cerna. “April.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/panait-cerna/poezie/aprilIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
