Lia Dumitriu

Vino, să-ți povestesc despre iarbă, de mămăliga bunicii, rotundă și aurie ca Luna ,de casa moașei, în care azi cresc meri, cad fereștri și îi cade șița. Vino, s-asculți nechezatul cailor

Colecționarul locuia într-un pod plin de cărți și vopsele. Uneori mergeam împreună la Han, cumpăram cartoane, spuneam poezii, trăncăneam, apoi ne beam de-o cafea. Era mereu revoltat că

-La radio au anunțat vară până la vară, îmi spuneai. Paparude, invocam nopții, ploi. Doar vulpile oranj mai speriau păsările de seară, iar șarpele de casă, prea obosit, era alungat de stăpână.

Mai ieri mă priveam, în treacăt, într-un ciob de oglindă. Doar o femeie veche, mi-am zis. Poate o altă Ană, a aceluiași zid. Ce meșter mare, Manole ăsta!

Sigur că femeia de duminică își ține sânii în dantele, rupte de dorul mâinilor lui, picioarele și le mângâie zilnic în ciorapi de mătase, prinși cuminți, de negre jartiere din aceeași dantelă; iar de

 Îmi șterg ploaia rămasă pe pulpă, cu palma. Miroase-atât a VARÃ… cu greieri, cu cer nesfîrșit, cu 16 stele (numărate de noi), cu bere, tutun și poeme, cu plete udate pe perne, cu sens giratoriu și

Numără-mi brățările, și scrie culori, și naște-mi cuvinte, și zboară-te, flutur!... Eu n-o să-ți număr dinții, ori firele albe… cum n-am numărat nici perele copilăriei, furate, din părul moașei

Du-te în târgul acela! Sunt de toate: fuste, cămăși, pantaloni, sutiene, ciorapi de mătase, dantele, mănuși, așternuturi, cercei și brățări de argint, flori galbene, maci, și hribi aduși din

Zbor. La marginea cerului meu cu balcon, cu aripi facute din nori. Nu urc, nici cobor; doar respir si privesc de acolo, de sus, imensitatea si balconul meu cu muscate si verde, si lenjerie-ntinsa

Pana ieri nu stiam de ce-n zori mi-era uda camasa de noapte. Acum stiu cate nopti m-adormeai-n ai tai ochi mereu uzi invelita sub pleoape.

Mi-ai spus si azi o tacere sarutandu-mi cu ea voluptos sanii… Ti-am trimis si azi un sarut calator… Ti-ar fi atins pleoapa de nu-ti acopereai ochii chiar atunci. Uite! Iti sta pe dosul

Oglinzile… Cate chipuri si masti nu cuprind… Cate zambete mor sau se nasc in oglinzi… Cate priviri le-ar face cioburi ori cate stele in ele-ar luci… Oglinzile… Cate crampeie de viata

In bratele tale nu stiam cine sunt. N-aveam nici nume, nici identitate, nici trecut. In bratele tale aveam doar nume date de tine tacut sau in soapta... ori vis... Identitatea mea...

Stiu. Sunt doar 24 de ore. Din care marti, de obicei, 3… rele. Stiu. Uneori sunt mai mult de 3 si nu neaparat intr-o marti. E sambata… Norocul meu! Azi am descoperit o alta masura a zilei:

Te asteptam cu lumanari si bete parfumate-arzand Te asteptam sa vii de Nicaieri… Poate veneai… Poate plecai razand… Poate stiai ca te-asteptam Sau nu stiai Si nici de cand… Poate nu zarisesi

In visul meu cu ierburi ne iubisem… o zi. mainile tale, mirosind a busuioc si izma, imi rasfirasera si-mprospatasera parul… pamantul si iarba sub noi miroseau a iubire, soarele, fericit

Ce iarna e de ziua ta, in primavara asta alba! Te vad cum astepti, peste Zari... Vezi, n-am putut sa-ti aduc nici un dar... Uite! O portocala, lumina si toata dragostea!

Fara tine, Adam nu sunt Eva. Fara tine aici, ori plecat Nu doar ca-i pustiu… Totul e ca un pacat fara tine, Adam. Astept sa te-ntorci in chip de barbat

Ploua... Intr-o seara de 2 Intr-o ceainarie La o masa de 2 Cu cesti aburinde... Taceri, cautari... Si ganduri de 2 Rostite-n priviri de 2 Ciocnite-n aer cu mai mult de

Ma tot preumblu printre ganduri Ma tot cufund in amintiri Ma ratacesc printre cuvinte Ce dau navala iar in minte Si-apoi se pierd in nicaieri Ma tot aplec peste idei Ma tot intreb: “ce nu mai

Mi-am amestecat gandurile cu mainile tale. Si-aveam… Eu, ganduri mangaiate Tu… mainile, Cu fire toarse din ganduri, legate Erau… Eram… Doar maini si ganduri Ce ganduri!... Ce

Nu, nu sunt singura azi: Uite! am atatea cuvinte… Am cuvinte in par, orhidee Am cuvinte pe buze, Am cuvinte fluturi, cuvinte ploi Si mangaieri de cuvinte Sub gene Am cuvinte copaci Am