Căutare

Barbu Brezianu (n. 18 martie 1909, București, d. 14 ianuarie 2008) a fost un istoric, critic de artă, scriitor, publicist și traducător român, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Artiștilor Plastici (secția critică). Este cunoscut îndeosebi pentru studiile sale de brâncușiologie, fiind cel care a întocmit prima monografie exhaustivă a lucrărilor sculptorului în țară. Ca publicist și poet a debutat în anii treizeci ai secolului trecut. Este autorul volumelor de poezii Nod ars (1930), Poezii (1934), Zăvor fermecat, Jaf în dragoste, a cunoscutei cărți Brâncuși în România (1974, ulterior reeditată în versiune engleză) ș.a. Tudor Arghezi scria despre Barbu Brezianu : „Îmi permit plăcerea să regăsesc întoarsă în literatură pana scriitorului Barbu Brezianu, așteptată de toți cîți i-au cunoscut elasticitatea, nuanțele și gingașele transparențe.” Barbu Brezianu a fost un prieten apropiat al unor mari nume din cultura româneasca precum Constantin Noica, Mircea Eliade,...

9 poezii, 0 proze

Afrodita Popescu

„Esența și viata nu pot fi văzute. Ele sunt cuprinse în lumina cerului. Lumina cerului nu poate fi văzută. Este cuprinsa în cei doi ochi” - Secretul florii de aur Amintiri, vise, reflecții - Carl Gustav Jung “Pe o stradă îngustă roțile căruțelor a doi țărani se încurcară între ele. În loc să urmeze cearta la care te-ai fi putut aștepta, fiecare murmură cu politețe reținută niște cuvinte care sunară în genul adukan atman și însemnau: “’deranj trecător, nici un suflet (individual)”. „Căci misiunea omului ar fi, din contră, să conștientizeze ceea ce provine și i se impune din inconștient, în loc să rămână neconștient de acest conținut sau identic cu el. În ambele cazuri, ar deveni infidel menirii sale de a crea conștiință. Pe cât putem discerne, unicul sens al existenței umane este să aprindă o lumină în tenebrele ființei ca atare. Este chiar de presupus că, după cum inconștientul acționează asupra noastră tot așa e și el influențat, la rândul lui de sporirea conștiinței noastre” Petre...

58 poezii, 0 proze

Barbu Mihaela Andreea

Intr-o lume stapanita doar de egoism,de incertitudini de materialism si superficialitate s-a nascut un copil,un lastar care avea sa creasca frumos si puternic...care voia sa rodeasca fruct ales desi se nascuse din spini,avea speranta si determinare rabdare sa astepte primavara si vara existentei sale!Timpul a trecut greu,cu vant si ploi,umbrit din toate partile,ma zbat sa ajung la lumina,sa infloresc si sa demonstrez tuturor ca simtamintele pure din sufletul uman sunt nestemate nepretuite,asta-mi e averea!Desi deznadejdea,nesiguranta,eliberarea prin abandon ma apasa,de fiecare data o sa las in urma o samanta salvatoare si o sa renasc precum Phoenix din propria mea cenusa... Sunt poate,doar un copil maturizat inainte de vreme...

10 poezii, 0 proze

Tana Qvil

Tana Qvil alias Maria Ana Oardă (n. 27 decembrie 1894, București, d. ?) este o poetă româncă, soția lui Ion Vinea. Inedita poreclă vine de la numele soției regelui roman Tarquiniu Bătrânul, Tanaquil (nume găsit la întâmplare de poetă într-un Larousse). Tatăl poetei a fost medic de profesie, în timp ce mama a fost profesoară secundară. A studiat la facultatea de litere din București. Pentru câțiva ani ea va preda română și istorie, înainte ca să se reprofileze, tot temporar, pe traduceri. Colaborează prima dată în 1997 la Deșteptarea politică și socială, zis și Chemarea, publicație de stânga condusă de Ion Vinea. A publicat doar în Clopotul lui H. Gad și mai ales în Contimporanul. Își strânge versurile în volum abia în 1968, după modelul soțului ei. Opere * Nocturne, Editura pentru Literatură, București, 1968 (cu prefață de Sașa Pană și copertă de Smaranda Banu)

5 poezii, 0 proze

Tudor Ioana Gabriela

Am petrecut atata timp plangand ... pana am reusit sa fac o sala de oameni sa planga gandindu-se cat de mult ma doare pe mine ...

18 poezii, 0 proze

Constantin Lamureanu

AUTOBIOGRAFIE INCOMODÃ S-a născut la 21 martie 1949, prima zi a anului zodiacal, în jurul prînzului. A urmat facultatea de fizică, Universitatea din București, pe care nu a terminat-o pentru a urma cursurile facultății de filosofie, secția sociologie pe care o absolvă în 1974. Tatăl a doi copii de care, spre binele lor, nu a avut prea multă grijă. Premiul \"Ienăchiță Văcărescu\"- 1974, Premiul Uniunii Scritorilor - Sighetul Marmației 1979, Marele premiu \"Nicolae Bălcescu\"- 1979. Datorează mult prietenilor și foarte mult dușmanilor săi. Victimă a propriilor vorbe, nu a fost niciodată în stare să aibă un șef sau să facă parte din vreo formă organizată. Lipsit dintotdeauna de o locuință care să îi aparțină, se simte acasă la Biblioteca Națională, Sala de științe sociale, locul 4 sau la cîrciumile din cartierul în care stă unde, întotdeauna, are o masă a lui pe care nimeni nu are voie să o ocupe. Are marele orgoliu de a fi modest: nu este interesat de lucruri personale, \"prea multe...

5 poezii, 0 proze

Mircea Pavelescu

Nepotul lui Cincinat Pavelescu, Mircea Pavelescu (n. 14 octombrie 1908 - d. 1980) a fost și el un poet român. Alături de Tașcu Gheorghiu și Virgil Teodorescu a fondat revista de avangardă ”Liceu”, dar influența acestei perioade e mai degrabă subtilă asupra poeziilor din volumul de debut ”Pasărea Paradisului”, volum caracterizat de G. Călinescu drept «o poezie fantezistă firească și grațioasă, adevărat jurnal de bord liric, străbătut de o ștrengărească melancolie». În acest volum se simte și influența lui J.M. Levet Outvards și Louis Brouquier. Mircea se apropie de epigramă și e de presupus că își încearcă pana și talentul în catrene adresate cel puțin unuia dintre dânșii. Rezultă o luptă epigramatică în care el trebuie să facă față singur săgeților trase de cei doi versați și deosebit de talentați înaintași ai săi, Cincinat Pavelescu și Ion Pavelescu. La 26.10.2002, orele 12, la Casa de cultură din Râmnicu Sărat și apoi – peste câteva ore - în Sala de ședințe de judecată a...

1 poezii, 0 proze

Florina-Mihaela Pascan

m-am nascut in '86,am mers la scoala la 6 ani,in timpul liceului l-am vazut prima data,n-am intrat la zi la facultate pentru ca ma gandeam cum sa fiu in aceeasi sala cu cel de care ma indragostisem si de care aveam sa ma indragostesc din nou in ianuarie 2007.

11 poezii, 0 proze

Alfonsina Storni

Nació en Sala Capriasca (cantón suizo del Ticino) el 22 de mayo de 1892. A los cuatro años se trasladó con sus padres a Argentina. Vivió en Santa Fe, Rosario y Buenos Aires. Terminó su vida suicidándose ahogada en la playa de la Perla en el mar de Plata el 25 de octubre de 1938. Alfonsina Storni está en ese intermedio epocal y estético que a veces ha querido verse como simple acotación entre dos ismos: el modernismo y la vanguardia. Pero el postmodernismo no sólo hizo fundaciones, sino que apresó, en medio de sus rechazos, mucho de lo que el modernismo daba de turbulencia creadora a la vanguardia poética. En ese plazo histórico crece cualitativa y cuantitativamente el discurso femenino con la certeza de que la mujer no sólo es guardadora, sino individuo pensante. No es extraño entonces que la voz femenina sea tan representativa a partir de la década del 10 de nuestro siglo y que en la primera fila se destaque, como iniciadora en la poesía, Alfonsina Storni, junto a Delmira Agustini,...

6 poezii, 0 proze

Sală de așteptare

de Alexandru Das

Chiar acolo, în față, din banchetă se scurgeau lacrimi pereții atârnau de tavan subțiri și obosiți gâtuiți, vântul se juca printre ei, era ora legănatului... pe măsuță reviste mucegăite se deschideau...

Sala de asteptare

de DANILA MONICA

Intr-o sala de asteptare ne-am intalnit intr-o seara adolescenti timizi cu vise arse pe altarul viitorului. candva eram prieteni acum suntem oglindirile lor in gandurile noastre. Undeva timpul ne-a...

sala de așteptare

de ioana negoescu

trebuie să plec oriunde ca să-ți las perspectiva trecerii mele. am un bagaj imens îl trântesc pe jos în sala de aștepare cu o bufnitură nepotrivită printre călătorii transpirați amorțiți în scaunele...

sala de așteptare

de Cătălin Al DOAMNEI

mereu ipocrit de sărbători orașul meu seamănă cu las vegasul nu mă-ntreba cine- a mai murit doar bacovia e viu alături de mine absența ta aprinde lampadarele miliardarii orașului au început s-aprindă...

Sala de așteptare

de Patricia Lidia

Vag sentiment de inutilitate, veneam din întuneric ținându-ne de mână - mâini prăfuite de atâta zbor – eu și cu Tatiana, umbra mea... Ea se îmbrăca decoltat, eu purtam pantofi sport, îi simțeam...

sala de așteptare

de Ileana Popescu Bâldea

sunt melodii pe care nu pot să le ascult poeme neterminate lipite de fereastră trenul cu viață m-a așezat într-un scaun prea strâmb și fără rol vremea își scutură masca de piatră sunt eu îmbrăcată în...

Atelier

Sala de așteptare, sau opțiunea

de Adrian Firica

expresie “unu” Mat bântuie cu grație printr-o sală de așteptare a limbajelor. Nu-i sunt străine tribulațiunile printre abstracții, abstracte și abstrase, destul de incomode sau prea aride pentru a se...

Atelier

Sală de-așteptare spre firesc

de Alina Emandi

Am scris undeva pe ovalul clipei, probabil Această risipă. Nu mai țin minte. Tot ce știu e că strângeam în dinți coperțile aspre ale lumii Mi-era dor să fim fragil nostalgici, eu și cuvintele Inima...

sala de așteptare clasa a II-a

de Dana Banu

caut din ce în ce mai des literele pierdute în vremea aceea era ploaie, frig și toamnă peste marginea lumii suspendate de frînghii roase dormeau păpuși de porțelan crăpat nu mai era nici un drum...