"S o n e t 6 6" – 21632 rezultate
0.01 secundeMeilisearch
SPSully Prudhomme
René Armand François Prudhomme (n. 16 martie 1839,Paris – d. 6 septembrie 1907,Châtenay-Malabry), (Sully Prudhomme), a fost primul laureat al Premiului Nobel pentru Literatură la 10 decembrie 1901. Motivația Juriului Nobel: "...Ca o recunoaștere specială a artei lui poetice vădind un înalt idealism, perfecțiune artistică și o rară îmbinare dintre calitățile inimii și cele ale intelectualului." Viața S-a născut la Paris. Încă din adolescență era pasionat de științele exacte.După un stagiu în administrația uzinei metalurgice de la Creusot și un început de studii de drept, se consacră literaturii, beneficiind de o moștenire care îi asigură independența materială. În cadrul societății literare "Conférence de La Bruyère" își citește primele versuri. Îi cunoaște pe Leconte de Lisle și pe José Maria de Heredia.În anul 1865 publică volumul de versuri de factură parnasiană Stances et poèmes. În volumele următoare Les solitudes și Les Vaines Tendresses, se manifestă un lirism personal...
1 poezii, 0 proze
FPFrancis Ponge
Francis Ponge (n. 27 martie 1899, Montpellier - d. 6 august 1988, Bar-sur-Loup, Alpes-Maritimes) a fost un celebru poet francez modernist. Inițial asociat cu suprarealismul, a sintetizat repede o formulă personală care îmbină poezia și eseul și care are întotdeauna ca subiect un lucru sau altul - de unde ideea de "poezie a obiectelor", obiecte ce se substituie în mare măsură prezenței umane. În literatura română, influența lui Ponge se resimte la mai mulți poeți precum Emil Brumaru, Constantin Abăluță, George Almosnino, Petre Vasile Fati, Gheorghe Grigurcu, Mircea Valeriu Popa, ș.a. La noi în România a apărut în 1974 la editura Univers o ediție tradusă de Irina Mavrodin a cărții "Le Parti pris des choses" (tradusă ca "De partea lucrurilor"), primul său volum și cel mai cunoscut. / Francis Ponge est un poète français, né à Montpellier le 27 mars 1899 et décédé au Bar-sur-Loup, Alpes-Maritimes, le 6 août 1988. Œuvre * Le Parti pris des choses, 1942. * Proêmes,...
7 poezii, 0 proze
Isaac Asimov
Biographical (non-literary) How do you pronounce \"Isaac Asimov\"? \"EYE\'zik AA\'zi-mov\". The name is spelled with an \"s\" and not a \"z\" because Asimov\'s father didn\'t understand the English alphabet clearly when the family moved to the U.S. in 1923. (In Russian, the spelling was the Cyrillic equivalent of Azimov, and in Yiddish, the Hebrew letters were aleph-zayin-yod-mem-aleph-vav-vav.) One way to remember this pronunciation is the pun from The Flying Sorcerers by Larry Niven and David Gerrold: \"As a color, shade of purple-grey\", or \"As a mauve\". Asimov wrote a poem (\"The Prime of Life\") in which he rhymes his surname with \"stars above\"; someone else suggested amending the poem to rhyme it with \"mazel tov\", which he thought an improvement. Asimov\'s own suggestion, however, as to how to remember his name was to say \"Has Him Off\" and leave out the H\'s. When did Asimov die? What was the cause of his death? Where is he buried? Asimov died on April 6, 1992 of heart...
0 poezii, 0 proze
Nicolas Bouvier
Nicolas Bouvier Biographie Nicolas Bouvier est né au Grand-Lancy le 6 mars 1929, son père était alors directeur de la Bibliothèque publique et universitaire de Genève. Il est décédé récemment dans notre ville, le 17 février 1998 Ecrivain, poète, photographe et iconographe passionné, il choisit de découvrir le monde et commence, à l\'âge de 17 ans, par un voyage en Laponie. Il parcourt ensuite pendant 4 ans, avec le peintre Thierry Vernet, la Yougoslavie, la Turquie, l\'Iran et le Pakistan, périple qui trouve son écho dans l\'Usage du Monde, paru en 1963, devenu livre culte de la nouvelle génération des écrivains voyageurs. Captivé par le Japon, il publie deux livres sur ce pays, Japon en 1967 et Chronique japonaise huit ans plus tard. Après avoir quitté en 1970 la Société suisse des écrivains, qu\'il estimait trop réactionnaire, il crée avec d\'autres jeunes auteurs le Groupe d\'Olten, dont les hérauts furent Max Frisch et Friedrich Dürrenmatt. Le...
1 poezii, 0 proze
Françoise Bujold
Françoise Bujold naît le 6 mars 1933 à Bonaventure. Après ses études primaires, elle quitte sa Gaspésie natale pour Montréal où elle étudie les lettres et sciences. Elle apprendra les arts graphiques avec Albert Dumouchel, le graphisme et la mise en page avec Gilles Robert et la séparation des couleurs avec Arthur Gladu. Elle commence à écrire à seize ans et publie ses premiers poèmes à l'âge de vingt-deux ans (« Au catalogue de solitudes », 1955. Trois années plus tard, elle fera paraître un second recueil de poèmes « La fille unique ». En 1959, Françoise Bujold, déjà liée d'amitié à la famille Guité-Tommi, enseigne les arts plastiques au Centre d'art de Percé. Avec la collaboration des enfants, elle illustrera son conte "L'île endormie" et par la suite elle ira enseigner aux jeunes amérindiens de Maria. Atelier de gravure sur la réserve de Maria, elle crée des livres d'artistes avec les enfants Micmacs. Deux livres notoires : Une fleur debout dans un canot, 1962, et La naissance du...
23 poezii, 0 proze
MWMax Waller
Léopold-Nicolas-Maurice-Édouard Warlomont, mieux connu sous son nom de plume Max Waller (Bruxelles, 24 février 1860 - Saint-Gilles, 6 mars 1889) est un poète belge. Il est l'un des fondateurs de la revue littéraire La Jeune Belgique* en 1881. Max Waller avait vingt ans en 1880 lorsqu’un groupe de jeunes écrivains, enthousiastes comme lui, prirent conscience de l’originalité de leurs œuvres et que, dans le vaste empire de la littérature française, existait une littérature belge dont les caractères spécifiques s’affirmaient. C’est ainsi qu’ils fondèrent en 1880, la Jeune Revue Littéraire qui en 1881, prit pour titre définitif «La Jeune Belgique» et pour emblème un écusson barré de la fière devise «Ne crains». Bientôt un public lettré, en Belgique et à l’étranger, comprit l’importance de ce mouvement qui lui révélait la littérature belge et le talent d’une pléiade d’écrivains, collaborateurs de la revue, tel que Camille Lemonnier, Maurice Maeterlinck, Emile...
1 poezii, 0 proze
PTPaul-Jean Toulet
Paul-Jean Toulet, né à Pau (Basses-Pyrénées) le 5 juin 1867 et mort à Guéthary (Basses-Pyrénées) le 6 septembre 1920, est un écrivain et poète français, célèbre par ses Contrerimes, une forme poétique qu\'il avait créée. Paul-Jean Toulet perd sa mère à sa naissance. Tandis que son père regagne l\'île Maurice, il est confié à un oncle de Bilhères, dans la vallée d\'Ossau. Il séjourne trois ans à l\'île Maurice (1885-1888) puis un an à Alger (1888-1889), où il publie ses premiers articles. Il arrive à Paris en 1898. C\'est là qu\'il se forme véritablement, sous la tutelle de Willy, dont il est l\'un des nombreux nègres, notamment pour Maugis en ménage. Colocataire du futur Prince des Gastronomes Curnonsky, il fréquente les salons mondains et les boudoirs demi-mondains qu\'il évoque dans Mon Amie Nane. Il travaille beaucoup et se livre à divers excès, dont l\'alcool et l\'opium. Il collabore à de nombreuses revues, dont la Revue critique des idées et des livres de Jean Rivain et Eugène...
2 poezii, 0 proze
Jean FANCHETTE
Jean FANCHETTE est né à Rose-Hill, île Maurice, le 6 mai 1932. Il a commencé ses études de Médecine en France à l\'âge de 19 ans et publie trés jeune, deux receuils de poésies qui seront consacrés par des prix prestigieux : le prix Paul Valery en 1956 pour son recueil de poésie \"les midis du sang\" et le prix Fénéon pour \"archipels\" en 1958. Il a publié plusieurs autres recueils de poésie \"Osmoses\" en 1954, \"Identité provisoire\" en 1965, \"je m\'appelle sommeil\" en 1977 et \"la visitation de l\'oiseau pluvier en 1977 qui lui a valu une correspondance admirative du grand poète français René CHAR Une large sélection de ses poèmes, dont certains inédits, a été effectué par les Editions Stock dont le plan a été conçu par Jean FANCHETTE lui-même plusieurs mois avant sa mort survenue à Paris en mars 1992. Ce recueil de poèmes intitulé \"L\'île Equinoxe\" a été édité en 1993 par les Editions Stock. Neuro-psychiatre et psychanalyste, Jean FANCHETTE est également l\'auteur d\'Essais et...
2 poezii, 0 proze
JFJean-Pierre Claris de Florian
Jean-Pierre Claris de Florian, né près de Sauve à Logrian, le 6 mars 1755 et mort à Sceaux le 13 septembre 1794, est un auteur dramatique, romancier, poète et fabuliste français. Issu d'une famille noble et vouée à la carrière des armes, il naît au château de Florian, sur la commune de Logrian, près de Sauve dans le Gard, au pied des Basses-Cévennes. Sa mère, d'origine espagnole[1] meurt lorsqu'il est enfant et il est élevé au château de Florian. Son oncle ayant épousé la nièce de Voltaire, c'est à dix ans, en juillet 1765 lors d'un séjour à Ferney, qu'il est présenté au célèbre écrivain, son grand-oncle par alliance, qui le surnomme Florianet. A treize ans, il devient page au service du duc de Penthièvre[2] puis entre quelques années plus tard à l'école royale d'artillerie de Bapaume. À sa sortie, il sert quelque temps comme officier dans le régiment des dragons de Penthièvre. La vie de garnison ne lui convenant pas, il sollicite et obtient une réforme qui lui conserve son grade[3]...
1 poezii, 0 proze
SLserban dacia lavinia
E greu sa iubesti cand nu esti iubit Stii ca esti viu dar simti c-ai murit Incerci sa te minti ca poate totusi te iubeste Dar nu intelegi de ce mereu te raneste Tu cauti o iubire perfecta, T-i se pare ca a ta e mult prea defecta Dar iubirea ce-o cauti nu exista, Si nu are rost sa fii trista Iubeste ce ai, ce vezi, ce simti Si nu incerca in zadar sa te minti Iubirea ce-o cauti n-ai s-o gasesti Si ce daruiesti, inapoi nu primesti Dar si cand se intampla sa crezi ca ai gasit-o Iubirea pe care mereu ai dorit-o Fii fericit atat cat o ai Primeste dar nu uita sa si dai! Si cand va pleca lasa usa deschisa Chiar daca inima ta e distrusa Ca alta iubire pe ea va intra Si viata si inima-ti va lumina!
1 poezii, 0 proze
S o n e t 6 6
de Adrian Munteanu
Copilul râvnitor se mută-n mine, Copilul taciturn se răzvrătește ; Copilul vrednic ziua prinde-n clește, Iar cel gingaș se caută pe sine. Copilul înțelept un drum găsește, Copilul indolent răgaz...
S o n e t 1 6 6
de Adrian Munteanu
Scoală, frumoaso, leapădă veșmântul Ce peste noapte ți-a trudit făptura, Căci au trecut și ploi și ierni de-a dura Și printre ierburi crude trece vântul. Deschide ochii și clătește-ți gura Cu taina...
S o n e t 6 0
de Adrian Munteanu
Rânjește hâd în mine o făptură Cu dinți de lut și hău în loc de oase, Împestrițându-mi ziua cu angoase. Nu vreau s-o las să iasă-n bătătură. În neagra groapă cu zvâcniri cleioase, În sepulcrala...
S o n e t 6 1
de Adrian Munteanu
Închid sub frunte gândul ce-o să vină. Nerușinarea răului mă-nvinge. Din trup afară ura mă împinge, Dar încă sper și noaptea e senină. Pe mâini, parșiv, invidia mă linge Și prin mânie zbaterea-i...
S o n e t 6 2
de Adrian Munteanu
Chiar azi juram iubire nesfârșită, Dar cel dintr-un adânc se-mpotrivește. Castelul meu de cărți se prăbușește, Iar mâine soarta-mi e pecetluită. Am declarat că voi sluji orbește Credința în izbânda...
S o n e t 6 3
de Adrian Munteanu
Un trib Senoi, în mijloc de pădure, Trăiește fără spaimă și-nvrăjbire. Tăcuți și pașnici, veșnic în uimire, Bărbații mor departe de secure. Morala lor e numai din iubire. Nu știu să mintă și nu știu...
S o n e t 6 4
de Adrian Munteanu
Când vrei să scapi de sabia uitării, Citește-ți visul întrupat aseară, Precum în Epidur, urcați pe scară, Ne căutăm în somnul viu al mării. Tot astfel cum Artemidor măsoară Culoarea unui gând al...
S o n e t 6 5
de Adrian Munteanu
Cel ce e treaz în cuget își găsește Făptura lui în lumi străluminate ; Cel ce e treaz în cuget va străbate Cărări de foc, înaintând șerpește ; Cel ce e treaz în cuget nu mai poate Scăpa din mână...
S o n e t 6 7
de Adrian Munteanu
Encubierta, insula minune, O seminție găzduia, divină. Giganți silfizi, sorbind avid lumină, Sfărmau în brațe asfințituri brune. Zei fulgerau spre norii fără vină Și astrologi vesteau câte-o minune...
S o n e t 6 8
de Adrian Munteanu
Adorm. Mai e doar geana să coboare. Pândesc la colț de vis și amorțire. Se-ntinde semnul pentru primenire În spațiul meu de umbre și culoare. Ce cred, ce simt în scurta mea rostire, Cât mai înalț...