"Romanță în trestie" – 20116 rezultate
0.03 secundeMeilisearchFlavia Teoc
Flavia Teoc – n. 13 mai 1971, Cluj-Napoca Poetă, publicistă. Facultatea de Filosofie a UBB Cluj. Masterat în Filosofia Culturii. Debut absolut cu poezie în Steaua (1989). Volume: Înzeire, versuri, 1992; 1997; Semn către cetate, versuri, 1994; Din casa lui Faust, versuri, 1998; Trestie și plumb, interviuri, 2001; Brațul pierdut, versuri, 2001; Din capitala provinciei, interviuri, 2002; Cronograf, versuri-antologie, 2004, The Dice, proză, Norcross-USA, 2005; Povestea lui Theodor, La storia di Teodoro (volum bilingv), 2006. A publicat in revistele „Steaua”, „Tribuna”, „Poesis”, „Familia”, „Observator cultural”, „Transylvanian Review”, etc. Prezentă în dicționare și antologii de poezie. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.
8 poezii, 0 proze
Harry White de Danciu
din Prefață lui Ștefan Doru Dăncuș la cartea: Sânt pentru ca Este Harry White de Danciu s-a născut într-o lume a lacrimei terestre, satul Trestia din Maramureș. Acolo unde copilăria nu se pierde niciodată pe ulițele satului pline de praf, în luna când florile se rup din mugure prevestind învierea lui Isus. S-a risipit în parfumul universului, cu o chitară adesea sub braț, trecănd trist pe străzile întunecate ale unui oraș din România. Un steag, o mașină de tors, o lampă de mină, o piatră de la Chiuzbaia și alte câteva obiecte rustice, reprezintă pentru el zestrea româneascăa printre străaini. Dacă ar fi judecat după acestea, nu poate fi considerat un om bogat; în rest își trăieste viața pentru a putea răspunde la căteva întrebări esențiale pe care și le-a pus. Imaginea lui este mereu aceiași din vremea când a fost învățător în lumea copilăriei sale, pentru că nu există nicăieri pe pămănt un tablou mai frumos decăt acel al întoarcerii Învățătorului. Cartea de față (Sânt pentru ca Este)...
0 poezii, 0 proze
Hortensia Papadat Bengescu
Alaturi de Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat Bengescu este socotita creatoarea romanului romanesc modern. Primele carti ale scriitoarei au fost culegeri de nuvele ;i schite sau scurte romane: Ape adanci-1919, Sfinxul-1920, Femeia in fata oglinzii-1921, Balaurul-1923, Romanta provinciala-1925, Desenuri tragice-1927. Contributia majora a Hortensiei Papadat Bengescu o reprezinta cronica familiei Hallipa cuprinsa in patru romane: Fecioare despletite-1926, Concert din muzica de Bach-1927, Drumul ascuns-1932, Radacini-1938. Hortensia Papadat Bengescu a incetat din viata in 1955.
1 poezii, 0 proze
barbu
Nascut in Romania in Bucuresti 1946,fiul lui Vasile si Zenovia.Am absolvit Institutul politehnic Bucuresti,facultatea mecanica fina in 1969. Am lucrat ca preoiectant atat la Iamc Otopeni cat si la Institutul de Proiectare ICTCM In dec 1985 am plecat cu familia in Israel,un de traiesc si astazi. Administrez portalul Romania-Israel,forum de legatura si cunoastere intre romanii din Romania si vorbitorii de romana din Israel
4 poezii, 0 proze
giovanna paraschiv
m-am nascut in Romania,in Bacau..la varsta de 17 ani m-am mutat cu parintii mei in Israel..intotdeauna am avut o pasiune pentru arta..sa desenez..sa pictez ..sa compun... imi plac limbile straine,deocamdata stiu engleza,ebraica si italiana.. imi place sa invat..sa cunosc..sa stiu idolul meu este Michelangelo...el si-a trait viata si si-a dedicat-o artei.. vreau ca in urma mea cand nu am sa mai fiu sa ramana ceva...ceva care sa dovedeasca existenta mea pe pamant..
2 poezii, 0 proze
Zenaida Amza
A aparut in cadrul revistei \"Limba si literatura romana\" in anul 1982, timp in care era eleva in cadrul Liceului Pedagogic din RM. Valcea, anul II.
1 poezii, 0 proze
Aurel Lung
Nascut in satul Bulgari,judetul Salaj,la 14 august 1954.Absolvent al Liceului din Cehu Silvaniei in 1973,apoi absolvent al Facultatii de Filologie din Cluj-Napoca,sectia rusa-romana,in 1977.Din acest an si pana in prezent lucrez ca profesor la Grupul Scolar Gheorghe Pop de Basesti din Cehu Silvaniei,judetul Salaj.Am predat limba rusa pana in 1990,iar apoi limba si literatura romana.
8 poezii, 0 proze
Catana Mihaela
Nascuta in Baia Mare (1977), absolventa a Facultatii de litere, master in "Literatura romana in context european". In prezent profesor de limba si literatura romana. Carti publicate: - Lumea prin vitrină : studii literare (2007) - Motivul dublului în proza fantastică (2006) - Reflex : [poezii] (2007)
19 poezii, 0 proze
Cezar C. Viziniuck
Născut în orașul Gura Humorului, Suceava, 22 Mai 1978. Membru al Liceo Poetico de Benidorm, mebru corespondent al Academiei Ludovicense, Maranaho, Brzilia, Membru Tertullia lierara Mario Castro cu sediul în Argentina Aparți in publicații de specialitate cu proza, poezie, cronică etc. precum: Convorbiri literare Mișcarea literară Cuvănt românesc, unde a fost și redactor Neuma Lumină lină Letras de Parnaso etc Apariții in mai multe antologii atat din țara căt si din străinătate cu poezie si proză Volume de poezie Ioana (bilingv româno-spaniol) 2016 Eu în culori incerte 2017 Unde ești, Maria? 2018 Maria și marea 2020 El camino del trueno (Drumul tunetului, în spaniolă)2024 Proză scurtă La sombra en el espejo (Umbra în oglindă bilingv, româno-spaniolă) 2025 Traduceri din autori de limbă spaniola, portugheza și engleză pentru diferite publicații Cărți traduse din spaniolă în română Urme de cretă de Jose Luis Labad în colaborare Manzanas rojas, manzanas verde de Claudia Mitră din română în...
921 poezii, 0 proze
Mitropolitul Varlaam
MITROPOLITUL VARLAAM In activitatea sa culturara Vasile Lupu fu secondat de catre mitropolitul Varlaam, un carturar distins din acea epoca. Ca scriitor , mitropolitul Varlaam se remarca prin claritatea si plasticitatea limbii pe care el si-o formeaza in regiunea Neamtului. Mitropolitul Varlaam, ca toti carturarii epocii, cunostea bine si limba slava bisericeasca si, probabil, si limba rusa. Prin activitatea sa carturareasca, mitropolitul Varlaam deschide sirul traducerilor in limba romana a unui numar mare de carti religioase, care umplu sec al XVII-lea si, al XVIII-lea. Desigur, aceste carti astazi au un interes pur stiintific. Ele insa contribuie la dezvoltatrea limbii literare romanesti. Limba romana in aceste traduceri capata putere de expresivitate pe care noi n-o gasim in sec. al XVI-lea. Ea gaseste o larga raspindire printre carturari. Cea dintii traducere a mitropolitului Varlaam este Leastvita (Scara) lui Ioan Scarariul traducere ce n-a vazut lumina tiparului. Opera lui...
0 poezii, 0 proze
Romanță în trestie
de Adrian Păunescu
Trestia pe baltă bate tremurat, Se aude trenul dinspre Calafat, Neștiute păsări saltă peste noi, Cum, chemat de tine, morții mă-ncovoi. Te iubesc în umbra unui fraged vrej, Greierii în scocul Dunării...
<b>post restant</b> - <i>Constanța Buzea</i>
de Paul Bogdan
Reluăm firul lecturii de unde l-am lăsat, și “hai împreună să aflăm locul unde/ maiaplisețcaia și-a rupt picioru-n pedale/ să botezăm zilele care se nasc muribunde,/ să dăm foc farmaciei cu rețete...
Ofelia
de Arthur Rimbaud
I Pe valul calm și negru, în care-n somn cad stele, Ofelia plutește, ca alb și mare crin, Plutește lin, culcată în văluri lungi și grele… - Din zări de codri zvonuri de vînătoare vin. DE peste un...
Ofelia
de Arthur Rimbaud
I Pe valul calm și negru, în care-n somn cad stele, Ofelia plutește, ca alb și mare crin, Plutește lin, culcată în văluri lungi și grele… - Din zări de codri zvonuri de vînătoare vin. De peste un...
prunc înfășat în coala de scris
de Vasile Munteanu
scriu masa gâfâie în imponderabilitate dacă nu aș ști că sunt singur aș avea chef să bârfesc despre tot ce se întâmplă tot ce nu se întâmplă dar mai ales despre mizerabilul care niciodată nu vine să...
Cu cine a votat Tovarășul Nicolae Ceaușescu?
de remus eduard stefan
Suntem în România secolului XXX. Pe plaiurile mioritice behăie capre cibernetice, iar cerbii carpatini, înțelegând mesajul Grupului Ecologist „Salvați buturuga mică”, și-au lepădat demult coarnele...
Cosmoteismul
de Alexandru Ciobanu
Notă. Prezentul eseu este susținut de un bogat material ilustrativ pe care cititorul îl poate consulta la adresa: http://www.miracol.ro/figuri.php Secole de-a rândul oamenii au construit nave cosmice...
avatar 22
de viorel gongu
Florentina era agitată. A doua zi urma să aibă inspecție, la școală. Am călcat un șorțuleț, am călcat fundele și am pus-o să-mi țină degetele să pot face pampoanele. A făcut baie și i-am uscat părul,...
meandre 22-Limona
de viorel gongu
MEANDRE 22-Limona Florentina era agitată. A doua zi urma să aibă inspecție, la școală. Mihai a călcat un șorțuleț, a călcat fundele și a pus-o pe Florentina să-i țină degetele să poată face...
ora de caligrafie în chineza veche
de Cătălin Al DOAMNEI
mereu mi-am spus nu vei avea bucurie mai mare pe fața pământului decât să-ți vezi băiatul așteptând cu emoție să-ți spună cum a luat primul 10 la ora de caligrafie cum desenează el cele mai frumoase...
