Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Risipei se dedă florarul"822 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
32 rezultate
Alexandru Adrian ArdeleanAA

Alexandru Adrian Ardelean

AutorAtelier

Iată-mă. Colindând meleaguri blânde ori de-a dreptul vrăjmașe, pendulând între frumuseți mărunte și mizerii de necuprins, mă deprinsesem să potrivesc în gând cuvinte măiestre, cuvinte a căror vrajă, fără nici o îndoială, ar fi subjugat până și pe cel mai pretențios cititor. Le întorceam pe toate părțile, căutând armonia și-o muzică numai de mine auzită, le înnobilam cu freamătul cel mai de taină al simțirii mele, chipurile, pentru când voi ajunge la masa de scris, să le aștern dintr-o răsuflare. Adevăruri unanim acceptate se oglindeau, iată, limpezi și de neclintit, în cugetul meu. Nu am nici o îndoială, nu este om care să nu fi trăit acest sentiment, această bucurie arareori împărtășită. Mai întotdeauna se ivea însă ceva neprevăzut, o cunoștință pusă pe bârfe, un detaliu aproape neînsemnat și-n clipa aceea fugară vraja se risipea, cuvintele se destrămau din îmbrățișarea suavă. Uitarea își râdea atunci de mine, amintirea zăbovea haotic împrejurul unei taine ce n-avea să se mai...

3 poezii, 0 proze

Popa Ana MariaPM

Popa Ana Maria

AutorAtelier

Dorul vine si pleaca foarte usor,ca adierea vantului si a timpului...Ochii,parul,zambetul,chipul...dispar odata cu dorul si raman doar o amintire...Pana la urma cu toti ramanem doar umbre,amintiri. Ce se leaga de noi?...doar praf...pt ca tot in tarana ne intoarcem... Asa ca...ia aminte si nu-ti risipi timpul,traieste-ti clipele pt ca sunt scurte si le poti lua o data cu tine,in schimb avutia nu o poti lua.

17 poezii, 0 proze

Risipei se dedă florarul

de Lucian Blaga

Ne-om aminti cândva târziu de-această întâmplare simplă, de-această bancă unde stăm tâmplă fierbinte lângă tâmplă. De pe stamine de alun, din plopii albi, se cerne jarul. Orice-nceput se vrea fecund,...

PoezieClasic

poemul perfectei claustrofobii

de angela furtuna

vei căuta răcoarea lângă șemineul de malachit într-o seară ce se naște greu pe cuperoza istovirii vei visa că ești cuprinsă de brațele cu care brazii nu mângâie decât ursoaice jelindu-și puii...

PoezieAtelier

suta de lei

de viorel gongu

Eram băiat mare, cu valiza de lemn, la Comisariat și urma să plec militar. Bunicul, care mă înfiase, m-a adus cu tramvaiul și, înainte de a fi îmbarcați în camioanele cu prelată m-a privit atent și...

ProzăAtelier

astenie

de Ioan Ivașcu

risipei se deda prier, galbenul trandafirilor urca la cer, schioapata lumina pe aripi de fluturi si umbra-aburinda in versuri ti-o scuturi incaruntesc in noi departari sufletele noastre se-ndoaie ca...

PoezieAtelier

​„Theodoros” de Mircea Cărtărescu sau risipei se dedase cronicarul să bucure tot chițibușarul

de Bogdan Geana

„ Miriade de ochi, de vii și de morți, de fiare și îngeri, erau ațintiți spre degetul ce dădea filele, spre zâmbetul gurii și spre-ncruntarea sprâncenelor marelui Cetitor, căci știam acum cu toții că...

ArticolAtelier

Mihaela Malea Stroe: Tripticul cu îngeri și alte taine

de Valeria Manta Taicutu

Refuzând ordonarea “contabilă” a cuvintelor, Mihaela Malea Stroe se dedă unei “risipe” în care se recunoaște ecoul blagian: un preaplin ce se cuvine revărsat peste lume, o explozie imprevizibilă și...

ArticolAtelier

Cand ni se lua curentul electric

de Remus Cretan

Este pe masa o lumanare si-n loc de flacara este rasucirea in mine insumi. Strang carnea alba a singuratatii si-mi deschid ferestrele sangelui spre initierea in firescul clipei. Stie vreo geometrie...

Atelier

Fluture alb, fluture negru

de Iulia Elize

1. O ploaie subțirică se frânge de un clopot, la Notre Dame vioara mai zgreapțănă un franc - poetu-i fără râvnă, mai scrie câte-un banc, doar ploaia îl privește și îl îngână-n ropot; 2. Porumbii se...

PoezieAtelier

vietile mele nesfinte V

de angela furtuna

chitra răsărea direct din linia orizontului. ieșeam la șosea numai însoțită. un gând avea forța de a mă împinge la suspiciune. pe cine să nu bănuiesc de trădare ? pe cine să bănuiesc de atașament ?...

PoezieAtelier

Tatăl meu, Tatăl tău, Tatăl nostru

de Culai Roman

Motto: Din duh, din apa și din lut, M-ai creat, Doamne, formă vie. Mi-ai pus „Cuvinte”-n așternut Și-ai așteptat pân-am crescut, Ca să lucrez la Tine-n vie! „Ce-a fost mai întâi: oul sau găina?”...

ProzăAtelier

steaua în adânc răsare

de Vasile Munteanu

soției mele i s-a aprins în pântec o stea a fost liber de crăciun nu ne-am mai sculat devreme a rămas grea am făcut dragoste pe lumină ca doi oameni cinstiți toate globurile din brad străluceau...

PoezieAtelier

Batrana Doamna

de Mihaela St

Imaginea ei rotundă începuse să-i dea târcoale. Lumânări lichefiate Miros greu de tămâie. Venea târziu – după ce șoimul își încetase chemarea în sânge iar blestemele învechite se stinseseră; Venea...

PoezieAtelier

It\'s all about us...

de Eugen Galateanu

Diminețile însă se simțea la fel de singur, la fel de trist.Diminețile se simțea la fel de pierdut în lumea aceea străină. Pur și simplu nu mai aparținea de acest pământ. Ai lui erau Dincolo și...

PoezieAtelier

Ultima divă

de Maria Gold

Se făcuse după-amiază. Curentul de aer fierbinte venea dinspre insulă, cuprindea plaja înconjurată de lespezi albe și ținea fîșia de nisip captivă între ocean și pîlcul de verdeață- doar niște tufe...

ProzăAtelier

Chipul Lui Isus era pe bobul de grîu (1960)

de Jeflea Norma,Diana

-Întîmplarea face să te înîlneși cu cineva care deja este categorisit dat uitării. Unde atunci un purgatoriu de cuvinte îți încearcă înfățișarea ta la greu,încerci să salvezi aparențele te...

EseuAtelier

Crimă și pace bună

de Marius Marian Șolea

21 Arborii parcului se împodobiseră cu sute de ciori, ca pentru o sărbătoare continuă. Erau atât de multe ciori! Le știa din totdeauna, dar parcă niciodată nu fuseseră atât de multe. Acel oraș își...

ProzăAtelier

De la întuneric la lumină

de Ioana Dan

Apus de soare e viața mea, Căci totul pare a se sfârși. Lumina ce cândva sclipea, În hău adânc se risipi. Din tot ce-aveam, nu am nimic Și chiar nu știu cum tot s-a stins. Încet, încet, acum aș vrea...

PoezieAtelier

Viziunile lui Cărtărescu

de Popescu Valentin

Îmi place Cărtărescu pentru lipsa de măsură și de realism, exact lucrurile care i se pot imputa, la o adică. Îmi place și extazul dureros din Orbitor care te poartă mereu dincolo de o descriere ca un...

Atelier