Chipul Lui Isus era pe bobul de grîu (1960)

-Întîmplarea face să te înîlneși cu cineva care deja este categorisit dat uitării. Unde atunci un purgatoriu de cuvinte îți încearcă înfățișarea ta la greu,încerci să salvezi aparențele te strîmbi,zîmbești,adulmeci impresia lăsată auditoriului, Realmente tu te transformi într-o paiață de circ. Eu am preferat să plec capul înjos în pași mai repejorii apoi fără să vreau gîndurile au început să se oglindescă pe luciul amintirilor. -Astăzi am avut o revelație,mi sa părut că totul este doar o oglindă pe care trebuie să o parcurg fără să mă rostogolesc. Am încercat să-mi imaginez că zăpda pe ghiață este făină risipită la moara bunicilor pe care trebuia să o strîng cu lopățica de pe dușumeaua cariată și să o pun în sacul săracilor. Pentru că bobul de grîu era singura icoana sfîntă pe vremea copilării mele,și nu se risipea nimic. Dacă te uitai bine la bobița de grîu era chipul lui Isus, pe Spice-Le de grîu Chipul mîntuiorului se arăta pe amîndouă părțile la bobul de grîu acolo cernoziomuriile nu era erbicidate pentru nenghină. Floarea de nenghină se culege spuneau bătrînii satului nu se zvîntură,asfel nu se scutură și polenizează bolile de cancer…și se înmulțesc ca gîndacul de Colorado... Eu culegeam spice de grîu și mă rugam la buchet, spunînd tatăl nostru.Apoi culegeam și nenghină, la care buchet nu mă mai rugam...