"Restanță la... revedere" – 1490 rezultate
0.03 secundeMeilisearchPanait Cerna
s-a născut la 25 septembrie 1881 în localitatea Cerna, cu numele Stanciof(de origine bulgară). Opera sa literară este restrânsă: Poezii – 1910 , teza de doctorat "Poezia de gândire" și studiile despre Eminescu și Faust. Cerna ieșise în lume, cu versurile lui entuziaste și oneste, într-o vreme de mare fierbere culturală, când oameni și grupuri literare se băteau cu o aprindere în care se reînnoiau timpii celui dintâi și celui mai simplu naționalism literar român. Trebuiau glorii literare noi și mari, cu orice preț. Atunci manifestări de talente cât de puțin convenabile erau înălțate hiperbolic la rang de fenomene epocale; critici și școli se certau de la descoperirea lor, sau își făceau din ele arme pentru vajnicele lor emulații onorabile dar pătimașe. S-ar părea că, o clipă, însuși minunat cumpănitul Maiorescu a greșit la fel, deși nu în aceeași măsură ca ceilalți, în privința lui Cerna. Peste puțin, agerul și recele om a trebuit să se regăsească pe sine, și atunci, neapărat, de la el...
16 poezii, 0 proze
René Descartes
René Descartes (1596-1650) is one of the most important Western philosophers of the past few centuries. During his lifetime, Descartes was just as famous as an original physicist, physiologist and mathematician. But it is as a highly original philosopher that he is most frequently read today. He attempted to restart philosophy in a fresh direction. For example, his philosophy refused to accept the Aristotelian and Scholastic traditions that had dominated philosophical thought throughout the Medieval period; it attempted to fully integrate philosophy with the 'new' sciences; and Descartes changed the relationship between philosophy and theology. Such new directions for philosophy made Descartes into a revolutionary figure. The two most widely known of Descartes' philosophical ideas are those of a method of hyperbolic doubt, and the argument that, though he may doubt, he cannot doubt that he exists. The first of these comprises a key aspect of Descartes' philosophical method. As noted...
2 poezii, 0 proze
René Descartes
René Descartes (1596-1650) is one of the most important Western philosophers of the past few centuries. During his lifetime, Descartes was just as famous as an original physicist, physiologist and mathematician. But it is as a highly original philosopher that he is most frequently read today. He attempted to restart philosophy in a fresh direction. For example, his philosophy refused to accept the Aristotelian and Scholastic traditions that had dominated philosophical thought throughout the Medieval period; it attempted to fully integrate philosophy with the \'new\' sciences; and Descartes changed the relationship between philosophy and theology. Such new directions for philosophy made Descartes into a revolutionary figure. The two most widely known of Descartes\' philosophical ideas are those of a method of hyperbolic doubt, and the argument that, though he may doubt, he cannot doubt that he exists. The first of these comprises a key aspect of Descartes\' philosophical method. As...
0 poezii, 0 proze
Restanță la... revedere
de Daniel Aurelian Rădulescu
E un cald imens în fundul pieptului în timid tremur Urcând pe scări de templu, acum ajuns la porțile de școală -Cea după alte școli- ce închide ciclul scrisului ce umple coală Și numai eu simt...
Cazuri speciale. Curajul de a protesta
de george geafir
Biroul primarului. Un bărbat vârstnic, în costum clasic și cu cravată oarecum demodată, excesiv de amabil, întâmpină prima persoană înscrisă pentru audiență. - Domnule Cumințelu, i se adresează...
După 28 de ani
de Mihai-Athanasie Petrescu
– Ce s-o fi întâmplat? Ha, ce orӑ interesantӑ, ora “pi”, 3.14 … remarcӑ Sanda Pârvulescu, trezitӑ brusc de un zgomot din parcarea blocului. Ca majoritatea vârstnicilor, femeia dormea iepureşte, iar...
Revederea (26)
de Helia Rimoga
Zarurile erau de acum aruncate. Nu-mi rămânea decât să aștept să fiu citată pentru audiere. În noaptea aceea am avut din nou un coșmar în care l-am visat pe Lucian. Dacă moartea lui totuși nu putea...
arhitectura perfectă a somnului 2
de emilian valeriu pal
feritină 501,4 după cinci săptămâni rupt de lume nu mai știi cum să mergi pe stradă totul te lovește în plex ca o minge supradimensionată căldura asfaltului mirosul de om claxoane scurte ca...
Poluarea lacului
de elena gheorghiu
În lacul Morisa, de lângă insula Zafera, s-au întâlnit pentru a-și rezolva divergențele ivite între ele din cauza poluării, următoarele viețuitoare: Lipitoarea Lina, Șarpele Șabon, Crabul Cromon,...
Si sa vezi!
de Stefan Doru Dancus
“fiecare din noi are parte de mia de ani de pace promisă. trăim fiecare câte-o apocalipsă în așteptarea acelui mileniu. omul este de fapt o mie de ani de pace” spuneam trecătorilor iar ei îmi aruncau...
de LUMINITA SOARE
Maica Lenuția, Vasile, Părintele Ioan, Maica Sacre Coeur, Aura, Isus Aceleași decoruri, același fond închis cu nuanțe de galben, portocaliu și mov. -Repede, repede surioară dragă, pentru că arhitecta...
Din studenție (I)
de mihai nedelcu
Dragi cititori, de acum înainte puteți respira ușurați. Miracolul s-a produs. Iubita mea este pe drept cuvânt cea mai minunată și mai ambițioasă făptură din lume. Întreaga viață s-a străduit, în...
cititor - observator
de Claudia Minela Petre
Nu sunt critic, doar un cititor care observa bucătăria din spatele cuvintelor liră, exprimându-și opinia pro sau contra. Postmodernismul a traversat trei etape în ultimele trei decenii: perioada '80-...
Rătăciți în Politică
de Viorel Gaita
Rătăciți în Politică. Reality-show electoral. (episodul 1) „Pe apele învolburate ale politicii românești, corabia coaliției se clatină ca o coajă de banană.”, scrie în jurnalul de bord musul Marean...
***
de Marius Mitea
împăienjenirea umărului moale și alb și cald pietrificarea aurei și restanța la taxe - iar aerul din cameră se retrage din calea nărilor mele . cu muchia-nsângerat-a unui blues îți decupez un zâmbet...
Braque
de Sorin Teodoriu
Ma intorc de la serviciu hotarat sa ma culc devreme. Am restanta la capitolul somn, asa ca, imi pun repede pijamaua si ma cuibaresc in pat. O aud pe Bella cum ofteaza fericita in culcusul ei si gata....
Instrucțiuni de utilizare a disperării VIII
de Marius Mitea
împăienjenirea umărului moale și alb și cald pietrificarea aurei și restanța la taxe - iar aerul din cameră se retrage din calea nărilor mele . cu muchia-nsângerat-a unui blues îți decupez un zâmbet...
îți dăruiesc...
de viorel gongu
Îți dăruiesc această dupăamiază de toamnă pe care o aveam restanță la trăiri. În doi, cînd va fi iarnă, doamnă, s-o duci la panteonul marilor iubiri dar până atunci păstreaz-o lângă ceasul cu cuarț,...
Re-Re
de Ghejan Andrei
Azi, la facultatea zilei de mâine, student încă fiind, mi-am dat o restanță: la \"Tehnica disipării\". Profesorul atârnător, eminent pierde-vară, \"doctor\" în căldura acumulată, fără pierderi, mi-a...
senzații sofisticate
de FLOARE PETROV
timpul mă ține legată în chingi de trecutul meu spectaculos am moștenit curajul de la vikingi să am în fața morții un triumf fabulos. mi-am criogenat iubirea la Polul Nord sub ghețarii cristalini...
