"Rebotezând" – 174 rezultate
0.01 secundeMeilisearchRebotezând
de Patricia Lidia
Metafora clipei m-a trădat conștient; am privit pe sub ochelari spre finalul timpului- ca o triadă luminoasă se legăna adormit egoul, me, my self and I - trăim spânzurați de grindă, pe rând,...
dualitate
de Irina Iacovescu
1 cei mai noi prizonieri ai încăperilor umede de când schițăm închipuiri pe cadranul fragmentat al emoției după asemănarea siluetelor singuratice îmbrățișăm priviri animate de zbor întrebându-ne cât...
Viziune în Centrul Vechi
de Sorin Stoica
Am s-o aștept toată noaptea, coniac după coniac, fără să pierd strada din ochi. O să mă distrez rebotezând trecătorii după fețele lor. Nouă Mariani, șase Ioni, patru Daniele, trei Roxane și chiar un...
Visând cu ochii deschiși
de Gabriel-Vincențiu Mălăescu
Nimeni n-a pus un felinar la ușă, halucinogenele au făptuit miracole, stabilind între ce coordonate ficțiunea are voie să viseze. Maniacii s-au grupat într-o sectă, au deschis cripta în care zace...
Rebotezare
de Nincu Mircea
De lumină nu mă voi lipsi Fiindcă nu îmi pot descrie umbra Din ale cărei întinderi port ca rostuiri Toate ridurile, adâncurile și depărtările, În același fel în care dintr-un gând, Negândit, îmi...
Am rebotezat pisica
de Traian Rotărescu
„ Întâlnire de haine cu schimb de fete ” Parcă ar fi titlul unui (nou) film de Chantal Ackerman. Ziua se deschide ca ambalajul aparent plin al unei bomboane peste care cineva, având în spate un...
Nopti cu tipat de virgine
de pop romeo
Noaptea tipa cu gust de virgina retezandu-mi aripile greu agonisite din pulberea durerilor prime, erau linisti evantai, erau linisti aprinse putin mai tarziu, mai incolo, intr-un colt dorul isi...
scurt îndemn la nu cine știe ce
de silviu dachin
hai să mai săpăm prin viață retezând istorioare cât e încă dimineață și mai este mintea-n floare cât mai ține lumea pasul cu planetele-i surori până nu se-oprește ceasul adunând desiș de nori hai să...
rana vindecării
de dan mihuț
azi sunt fericit ca un cuțit înfipt în piept retezând sufletul din carne soarele se zbate în pulpa mea dureros iar eu râd cu dinții-ncleștați să nu iasă iubita mea din mine și să ne fericească aerul...
Ilinca
de Violeta Florentina Ion
bolnavă fiind de tine ai zis bogdaproste și m-ai rebotezat Ilinca mai știi să asculți dincolo de pădurea copilăriei aș striga cu-cu dar nu mă vezi și nu mă auzi (petale de mac roșu frânt pe o gură...
noi
de Ela Solan
suntem noi săgeți țâșnite din încordarea până la rupere a nevoii de tenebre retezând între dinți cordonul de lumină sărind îmbrățișați printre grămezi de scoici și nisip noi cei ce pășim înserările...
Mizerix reloaded
de Vasile Munteanu
ați aflat? azi noapte toate bisericile au fost rebotezate deasupra fiecărui pronaos în această dimineață scrie Flamingo Brown chiar și soarele – un travestit – a intrat ca un borfaș ordinar prin...
Ploaie roșie
de Ovidiu Iacob
O ploaie de sânge, cade retezând cerul Lumea se ascunde în jurul meu speriată Eu rămân afară, doar eu și ploaia roșie Nu fug căci e ploaia ce o așteptam de-o viață Totul devine roșu, cerul și...
geometrie subiectivă
de heghedus camelia
avalanșă de ianuarie al nimănui frig detalii anapoda dintr-o stare nelămurită voci ale oamenilor fără fețe retezându-ți urzeala din războiul tăcerii te ascunzi în propria casă pipăi întunericul te...
Zicere de nuntă
de Ioan Jorz
Ascuțișul aerului, subțiat de îmbrățișarea noastră, retezând jugularele armăsarilor vineții, ai zăpezilor… Întoarse înspre noi gâtlejuri, gâlgâind a nechezat înroșit, de nuntă: - Vino și nuntește,...
foarfecele care-ți retează răsuflarea
de Aurelia Borzin
ți-ai făcut meserie într-acolo unde privești să faci lucrurile să roșească sfioase că sunt doar picioarele mele drepte în mers foarfece retezându-ți privirea de trup ca și decapitându-te...
bocet...
de Macovei Costel
a murit! și vestea cade ghilotină, retezându-mă și-a dat ultima suflare, neștiut, neauzit, nebănuit fără preot și fără lumânare cu fața-ntoarsă spre trecut, pândit din spatele perdelelor de ochii goi...
după ploaie
de Victor Ciobanu
După fiecare ploaie melcii ies la plimbare în turme scăldați de valurile curcubeului care curg în spectre peste pământul proaspăt rebotezat.
Rătăcind prin noi
de Daniela Tiger
gâfâituri sacadate de lumină cuprind reumatic apusul mieros scăldând în valul șoaptelor umbrele prelinse ale gândurilor retezând coama tremurândă a munților de pe Venus împletind mai apoi cozi din...
Mihai Viteazul
de Grigore Vieru
Ageră, vitează-n toate, Retezând duşmana gheară, Spada lui făcea dreptate Cu iubire pentru ţară.
