"Rasarit in apus de luna" – 8693 rezultate
0.03 secundeMeilisearchtodor adrian
Rebut Cu tălpi demonice calc tărâmul surpat intr-o clepsidră Pe mâini, nisip dinspre apus, moment nocturn Mă scutură o stea lățită în galaxii spumoase De-o daltă anonimă, eu răzvrătit în turn. Mă zbat între lățimea clipei prea devreme, prea nepotrivit Închis în sensul lamentabil, în turn, un ger satanic Ferestre dezgolite, să pot privi un interior Și bat ploile dezgustător în turnul falnic. Un trup cristalin se ascunde cu un etaj de-asupra mea Și bate sacadat în pragul tavanului meu Își revendică turnul ce l-am închiriat Și mulțumit mă roagă să mă abat de la traseu. Mă-mpiedic de o stâncă, se cutremură peretele dinspre nord Când ies, un curcubeu m-atinge violent La capăt e comoara, îmi spun, dar n-ajung prea departe De-odată-n jur doar turnuri, doar turnuri de ciment. Se clatină pereții spre care obosesc s-ajung tărziu Și mă târăsc pe cotul stâng, pe dreptul, pe amândouă Se-nchide nisipul spre răsărit cu o oră întărziere, Uitasem, s-a schimbat ora, cu un secol sau cu două.
60 poezii, 0 proze
Oana Izbașa
Născută în preasfânta dată (nu luată!) de 30 noiembrie 1989, "într-un mic orășel din provincie". Concepută cu aproximativ 7 luni înainte. Citată în mare parte doar de ea însăși. Fugită de multe ori de-acasă și, dusă de-acasă în general. Tânăra și ambițioasa Izbașa a trecut cu bine peste dificila probă a grădiniței, chiar de două ori, într-un fel (după negocieri acerbe), apoi, din motive extraordinare a trecut de două ori și prin clasa întâi, dar, datorită circumstanțelor oarecum atenuante nu se poate spune că a repetat-o! Clasele II-IV au trecut repede și frumos. Pe parcursul lor a descoperit și învățat că ea iubește să facă aproape orice. I-au răsărit în fragedul suflet pasiunile pentru scris și matematică. Cu pasiunea pentru artă (în general, sau desen și muzică, în special) și iubirea pentru animale s-a născut. În clasa a IV-a (s-)a bătut pentru prima și ultima dată în viața ei. Altercația a avut loc pentru/din cauza/datorită ultimului castravete murat. De-abia în clasa a V-a a...
136 poezii, 0 proze
Ion Negoițescu
Ion Negoițescu (* 10 august 1921, Cluj - † 6 februarie 1993,München) a fost un critic și istoric literar român. Este fiul lui Ioan Negoițescu, ofițer de carieră, și al Lucreției Negoițescu (născută Cotuțiu, fiică a unui preot ortodox memorandist). A urmat cursurile liceelor ,,Gheorghe Bariț" și „Constantin Angelescu” din orașul natal, precum și ale liceului de la Aiud, pe care le-a încheiat în 1940. Licean fiind, s-a simțit atras, temporar, în disjuncție cu individualismul și estetismul pe care le va profesa toată viața, de mișcarea legionară. În anul 1937 a debutat cu versuri, publicate într-un ziar local, „Națiunea română”. Ca student al Facultății de Litere și Filosofie din Cluj (1941-1946), s-a refugiat, odată cu această instituție, la Sibiu, după pronunțarea Dictatului de la Viena. Poetul s-a arătat foarte critic la adresa conducerii de atunci a României, care acceptase pasiv dezmembrarea țării. El scria peste ani în ,,Straja dragonilor": ,,A nu fi luptat nici în Răsărit, nici în...
4 poezii, 0 proze
spiru ion
Nascut acolo unde marea se uneste cu soarele la rasarit ,la 12/03/1979 in Mangalia . Iubesc poezia si atunci cand eu cu mine am ramas petrec timpul citind vietii poezii!!
13 poezii, 0 proze
Radu Tudoran
S-a născut în localitatea Blejoi, județul Prahova, la data de 8 martie 1910 Radu Tudoran, pe numele său adevărat Nicolae Bogza, fratele lui Geo Bogza. Nuvele Orașul cu fete sărace (nuvele), București, Editura Socec, 1940 Romane Un port la răsărit (roman), București, Editura Socec, 1941 Anotimpuri, București, Editura Socec, 1943 (ediția a II-a, 1946; ediția a III-a, 1947; ediția a IV-a, București, Editura Albatros, 1974) Flăcări, București, Tipografia \"Cartea de Aur\", Editura Forum, 1945 (ediția a II-a, 1947; ediția a III-a, București, Editura Socec, 1948; ediția a IV-a, București, Editura Tineretului, 1958; ediția a V-a, cu titlul Flăcările, București, Editura Minerva, 1971; ediția a VI-a, cu titlul Flăcările, București, Editura Eminescu, 1983) Purcelul care a ajuns boier, (roman pentru copii si tineret), București, Tipografia \"Pro-Pace\", 1945 Ferma \"Coțofana veselă\", (roman pentru copii si tineret), Craiova, Tipografia \"Scrisul Românesc\", 1946 Întoarcerea fiului risipitor,...
1 poezii, 0 proze
cristiades mariana
studii universitare, viata zbuciumata, uneori in deriva ,alteori ok. din cand in cand un rasarit de soare care trezeste ceva in adancul meu, prin cenusiul orasului... muzica, un prieten vechi, o cafea aburinda....ce poate fi mai bun pentru o biografie completa?
1 poezii, 0 proze
Rosu Alina
sunt nascuta intr-o f frumoasa seara de mai intr-o peroada cand timpul avea f mare rabdare cu oamenii si cand parintii mei isi doreau cu disperare o fetita .o data cu nasterea mea trandafirii albastri si-au scuturat petalele moi peste trista patura a amintirilor.cu trecerea timpului in locul trandafirilor albastri au rasarit niste trandafiri rosii dupa care au rasarit tot mai multi trandafiri albi care au rezistat pana azi.
1 poezii, 0 proze
Schiopu Lucica
Suferinta Amor si suferinta, Pasiune si dispret, Iubire desarta In asta poti sa crezi? In lumea asta mare, De dor m-am ratacit. Si seara, zi si noapte, Imi par un infinit. A ta faptura draga As vrea s-o intalnesc, Sa mangai a ta tampla Si-apoi tu poti sa pleci. Sa pleci spre infinituri Unde sa intalnesti, A mea iubire sincera Si sa n-o parasesti. S-o iei de mana-n graba Si sa te joci cu ea, Sa-i spui ca e frumoasa Ca un rasarit de stea.
5 poezii, 0 proze
Andrei Ciurunga
Poetul Robert Cahuleanu, care va semna și Andrei Ciurunga, a văzut lumina zilei în Basarabia, în anul 1920, în orașul Cahul. Aici a urmat și școala, exceptând ultima clasă de liceu absolvită în Bolgrad. După aceasta a început colaborarea la pulicațiile: “Basarabia”. “Basarabia literară”, “Raza”. Trupele române părăsind provincia de la răsărit, se mută și el, cu familia, în Brăila unde lucrează la “Expresul”, “Ancheta” și “Înainte”...
16 poezii, 0 proze
Dimitrie Ciurezu
născut la 7 noiembrie 1897, Plenița, Dolj - decedat la 5 ianuarie 1978, Sibiu După clasele primare în comuna natală (1904-1908) a urmat gimnaziul la Colegiul Național din Craiova (1908-1912) și Liceul Alexandru Lahovary din Râmnicu-Vâlcea (bacalaureatul în 1920); Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. Mobilizat, între 1916-1918, ca sublocotenent, a participat la luptele de la Oituz (1917). A publicat în Viața studențească (1921), dar debutul este socotit în 1927, la Țara noastră (O.Goga), unde a fost și redactor. Debutează editorial în 1927 cu volumul de versuri Răsărit (Craiova, Scrisul Românesc) pentru care primește premiul Dr. Păcurariu-Bianu al Academiei Române, la recomandarea lui M. Sadoveanu. Pentru volumul Pământul luminilor mele (București, Fundația pentru literatură și Artă, 1940) primește premiul I. Heliade Rădulescu al Academiei Române. În 1946 se stabilește la Sibiu unde este redactor la România viitoare până în 1949. A fost membru al Uniunii...
4 poezii, 0 proze
Rasarit in apus de luna
de Baba Radu Iulian
„Mi-e greu pe lumea asta!”, imi spunea la un moment dat un prieten de-al meu cu ocazia unei vizite neasteptate pe la ora doua dimineata. Eu ma uitam la el si nu spuneam nimic. „m-am saturat de tot...
iubire pe nisip
de andreea enea
Spuma alba pe valuri calde, acorduri in apus de rosu-violet, soapte in departare...soapte in suflet. Caldura in crud rasarit, zbor trist de cocori abis ascuns in ocean, neclarul din zori, stai cu...
În săptămâna luminată-am coborât
de Mihail Buricea
În săptămâna luminată-am coborât din lumea mea cu teoreme abstracte cu legi și axiome întortocheate în cel mai scump și drag ungher de pe pământ Era acolo lacul de la Șchiopăilă înconjurat de-o...
Marilena Mihai [ Caly ] - o lacrimă de copil pe un trandafir albastru
de Maria Prochipiuc
Am adormit intre palmele tale. Mi-e somn si teama De glasul din launtrul meu . *** dangăt de clopot calcă încet glasul s-adune tăcerea s-o stingă fără tropotul formei lumina se prelinge-n clepsidră...
DALIILE: NUME POETICE ŞI TEMATICE ALE HIBRIZILOR CULTIVAŢI (Dahlia × hortensis, sin. D. × cultorum) (În memoria mamei mele, Elisaveta, care a iubit foarte mult daliile)
de George Budoi
DALIILE: NUME POETICE ŞI TEMATICE ALE HIBRIZILOR CULTIVAŢI (Dahlia × hortensis, sin. D. × cultorum) (ÎN MEMORIA MAMEI MELE, ELISAVETA, care a iubit foarte mult daliile) Despre dalii, vă spun vouă:...
logică oncologică
de Miclăuș Silvestru
Apus de soare-i răsărit de lună, Miroase și-a slănină și a pește Și-amestecată-n iàurt... slab sclipește Toată smântâna oalei - poftă bună! Când ace mi se-înfig aproape-orbește Mă trec din nou alți...
Terțină gri, cânt sub buze (2.)
de Iulia Elize
Apus de soare, răsărit de lună Miroase a slănină sau a pește Amestecată-n lapte, nu sclipește Decât smântâna tristei, hrana-ți bună. C-un ac, să mă împung, din nou, robește, Mă nasc din mine-n ațe...
vis incolor
de andronache virgil-nicolae
lumina ascunsă canibalic instinct răsărit/ portocaliu în mare/ nu mai vine nimeni apus roșu în foc aștep nimicul reci pânzele căutării în valuri/ de vodcă jumătate de lună roșu de soare vis incolor...
Destin înfășat
de Patricia Lidia
Camera mea, casa ta, simțurile înfășurate în ștergare murdare și mucegăite o să fim iar liberi și curați ca o rugă de ploaie în pădurea tropicală la apus de lună, draga mea Tatiana. Când totul se va...
Tragedia Apollon_Actul 3_Scena 1
de Stelian STANCU
- continuare - ACTUL 3 Iubirea dintre Apollo și Cassandra, sau mai bine zis încercarea de iubire. Scena 1 Apollo, Cassandra, Hecuba, Medeea (o altă femeie cu puteri magice, prietenă bună a...
