Andrei Ciurunga
„\"Într-o zi se va vorbi despre noi/la fel de simplu ca despre stejari\"”
"Poetul Robert Cahuleanu, care va semna și Andrei Ciurunga, a văzut lumina zilei în Basarabia, în anul 1920, în orașul Cahul. Aici a urmat și școala,"
Nu-s vinovat față de țara mea
La ora când cobor, legat în fiare, să-mi ispășesc osânda cea mai grea, cu fruntea-n slavă strig din închisoare: – Nu-s vinovat față de țara
Așteptare
Iubito, astă seară te aștept cu stelele pe cer îmbobocite și ca să poți intra pe nesimțite, deschid fereastra care dă în piept. Să nu te temi
Așteptare
Iubito, astă seară te aștept cu stelele pe cer îmbobocite și ca să poți intra pe nesimțite, deschid fereastra care dă în piept. Să nu te temi
Solii tai
Zbor de pasăre curată suie limpede spre cer din adânc de piatră lată de sub reci rugini de fier. Sau coboară din tărie de la Maica lui
Rugăciune
Luminând feerică inima-i biserică. Gândul mi se reazimă în potir și-n azimă. Între umeri crucile risipesc nălucile. Calde ca
Hibernare
Pe drumul iernii, dezghețat de pași, mă târâi, trist și obosit, în gloată și-mi strâng la piept mantaua de ocnaș să-mi apăr focul inimii de
De ce uităm
O, de ce uităm, de ce uităm șoaptele, privirile, căldura care frig pupilele și gura? Obosim cu timpul… înghețăm… Amintirea n-are-atâta
Vorbitor
Ar fi timpul să stăm lângă foc, să iubim câte-o fată de grâu, cu privirea albastră, să scriem poeme sau cărți să citim la lumina ce
Noi tot aici
Trec primăveri cu flori la subsuoară, în struguri mustul toamnelor și-l suie, se cern zăpezi a nu știu câta oară, noi tot aici, noi tot bătuți în
Atac
Toamna descărnată scurmă-n pușcării. Tulbure pe suflet burnița se cerne pieptul își aprinde stinsele caverne. Petele de sânge în
Simplitate
Într-o zi se va vorbi despre noi la fel de simplu ca despre stejari. Oamenii vor fi spălați de noroi, iar copiii de-acum, oameni mari. Bătrânii
Pădurile
Stă copac lângă copac, frunză lângă frunză cântă. Le despoaie, le frământă vântul - călător buimac. Vara mișună-n păduri ,,muzicanții\'\' cu
Sfârșit de carte
Tot mai vânăt, murgule, e ceasul la întorsul ultimului drum. De când batem vămile cu pasul ți-ai tocit potcoavele de fum. Alelei; de cât amar
Bastilia
Mâna care-a strâns de gât se strânge vânătă, în cântec de prohod. A căzut Bastilia de sânge și-a murit un veac pe eșafod. Toate
Faur
Duh de meșter făurar drege tainic, în surdină, punte nouă de cleștar între țărmuri de lumină. Parcă așteptând de-un veac miri
Pastel
Fata intrase sfioasa-n padure. Stejarii aveau trunchiuri tari de barbati, robusti, ramurosi, rasfirati, cu semne vechi in piepturi, de
