Marilena Mihai [ Caly ] - o lacrimă de copil pe un trandafir albastru

Am adormit intre palmele tale. Mi-e somn si teama De glasul din launtrul meu. *** dangăt de clopot calcă încet glasul s-adune tăcerea s-o stingă fără tropotul formei lumina se prelinge-n clepsidră Liniste in rasarit, Lacrimi in soare, Topituri fierbinti in amurg Si cuvinte uitate in trup. *** miniaturi pictate-n tâmple preschimbă noaptea mâhnite zilele își plâng sorocul uitate de soare-n apus doar amintirile de trupuri uitate prin colțuri aiurea o pată albastră pe inima ta Piciorul ar vrea sa alerge Cat mai departe de prezent Si,totusi,ingenuncheaza in fata propriului Eu, Depunand la jumatatea hotarului existential Un unic semn de intrebare, O ultima stea.. *** văzduhul s-afundă năluciri trecătoare zarea stă tihnită sarutul ei închide amurgul trecutul își plânge povestea în templuri profanate ultima stea… în rugaciune Ma intorc la linistea profunda Parcurgand inclestarea ochiului tau Si ascult ultimul freamat de dragoste. *** liane de gânduri veșmintelor sfinte împerecheză cuvinte din dragoste săruturi boltite Privesc cerul.Este ca atunci cand jucam sotron pe dalele rosii de piatra. Ma uitam undeva sus si saream:o casuta ,inca una.. Si in tot acest timp aglomeratia de albastru ma invada. S-a gandit cineva ca si culorile canta? *** ceasul sfios bate-n oglinzi infinitul deasupra mă caut în luna tacerii alunecată-n grai nopților O luntre ce aluneca incet Pe filmul interior, Topindu-se tot in prezent, Prezent ce este de atatea ori Un viitor...trecut *** pe urmele pașilor mă înalț spre tine gândul se înfasoară în prezentul mereu imperfect cerul își prelinge lumina flamând de margean viitor In amurgul unui cuvant Am rascolit adieri Si am ramas privind Apusul mut. Mi-e sete de galbenul Ce toamna-si revarsa pe vai, Mi-e sete de buzele cerului Ce risipeste lacrimi. *** vremea dezbină boabe de vie noaptea-i o rugaciune miresme crude în chipul pamântului clipele stau răstignite de umbra cerului Din umbra gandului cazut Petale de cristal pierdut Iubirea ca un bob de nea Zeita mea. *** din bob de rouă singuratic și uitat mantie îți voi țese ca-n vals albastru pe-ntinsele cărări săruturi să-ne-ncânte de vremuri viitoare. Tipa orgoliul din mine, Sinul greu iar fierbea Sa-mi alaptez COPILUL. Acum sotie nu eram Si nici macar sihastru, Ci doar un fir De trandafir, Incercanat, ALBASTRU. *** mângâierile dimineților calme ramân ascunse în cumpăna nopții nehotarât tic-tacul bate cuminte tăinuite adâncuri mă vei găsi cețurilor în glasul tăcerii poamele târzii filă cu filă lumina gânduri se vor naște din sine poate va ploua cu verde zadarnic murmură marea la început a fost… tăcut din cerul albastru galben sângeriu ca o floare masa încărcată cu zbor de stele ce se frâng uneori se mai întâmplă că poetul regretă gestul uimirii împovarat de buzele icoanei într-o taină a vămilor privirea statuie în gândul fugar e timpul iubirii Trupul de mare, Zvacnind ca mirul pamantului In sangele inviorat de buzele soarelui, Mirosea a valvataie nauca, Intamplata tarziu, Dintr-o farama de existenta, Respiratie obosita, Intr-o farama de spuma, Intr-o farama de luna. *** nici unde drum nu este pe cale coboară după noapte ziua ne învaluie firescul ei amurg e întâia zi și seară tu Nu sunt o eroina. Nasc in fiecare clipa cate-un dor. Lucruri galbene mustesc slabiciune In trunchiuri straine. Inconstient, vantul picteaza Tiparul pasarii albe In carnea timpului meu. Talpi uimitoare croiesc Drum vertical spre Sensul iubirii de maine. Este inca o zi. *** ochii mei cotemplă în lacrimi de albastru privindu-ți trupul te rostogoleși de-a valma în câmpuri flori păsări cerboaica printr-un tunel însingurat plânge în blesteme amintiri... La mulți ani !