Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Premiile Filialei Sibiu a USR pe anul 2011"14376 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
George Viorel PrecupGP

George Viorel Precup

AutorAtelier

Poet. Născut în 1954 la Borsec, județul Harghita. Licență și master în istorie – antropologie la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. În prezent inspector (drepturi de autor) la Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor, Sibiu. Membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Sibiu din anul 2002. A publicat volumele de versuri Emiratele visului (debut, Editura Euphorion, Sibiu, 1992), Răul în sâmbure (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1997), Luntre pe ape (Editura Cartea Românească, București, 2000), Măduva nopții (Editura Cartea Românească, București, 2002), Într-o limbă uitată de Dumnezeu (Editura Vinea, București, 2007), Dolor sau Jupuind Îndoiala (Editura Vinea, București, 2011). Premiul pentru Poezie al USR – Filiala Sibiu).

1 poezii, 0 proze

herciuH

herciu

AutorAtelier

27.07.73 Agnita - j. Sibiu Debut 2009 -Volumul de poezie "Taxa pe viciu" Câștigător Concurs de Debut - Filiala Cluj a USR 2010 -Premiul Niram Art pentru Poezie / Trofeul RefleXos Madrid – 2010 2014 -Volum de poezie biling - româno german - JAMA pe agonia.ro/poezie.ro din august 2007

151 poezii, 0 proze

Burlacu IoanBI

Burlacu Ioan

AutorAtelier

Băcăuan de origine botoșănean. Institutul de Artă-Iași. Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1992-filiala Bacău. Tabere de creație, schimburi artistice în România,Cehia, Franța, Moldova, Ukraina. -Premiul Ministerului Culturii din R.Moldova la Fest.de Artă "SALOANELE MOLDOVEI" Bacău-Chișinău-2002; -Premiul de excelență al Fundației Culturale "Georgeta și Mircea Cancicov" pentru calitatea expoziției personale "Evadări Posibile"-2005 -Premiul revistei Plumb pentru pictură-2008 -Premiul filialei UAP Bacau pentru anul 2009 *2005 Expozitie grafica, obiect."Evadari posibile"-galeria Arta Bacau;2009-expozitia grafica, obiect "Arce"-galeria "I.Frunzetti" Bacau Debut editorial în 1989-ATENEU *Colaborări cu poezie, proză, articole social-culturale în ATENEU, PLUMB, MONITORUL DE Bacău, OBSERVATOR de Bacău, DEȘTEPTAREA, Antologia PLUMB 2008/Bacău, Retrospective 2-Avangarda XXII-Bacău. *Apariții în: Who s who Romania 2002; Dialoguri în atelier -Carmen Mihalache Popa 2005...

294 poezii, 0 proze

PS

Paul Sarbu

AutorAtelier

C V -Paul Sârbu Carti publicate : „Poeme” , Ed. Macarie , 1994 –cu o prefața de Cezar Ivanescu , „Poeme alese” , Ed. Macarie , 1996 , prefața de Gheorghe Tomozei , ,,Povestiri din Delta Dunării” , Ed. Eminescu , 1997 , texte pentru coperta a IV a de Mircea Sântimbreanu și Fanuș Neagu , ,,Moartea în Delta” ( povestiri), Ed. Ex Ponto , 2002 ( prefață de Ovidiu Dunăreanu ), ,,Samka” (roman) , Ed. Criterion Publishing , 2003 , text pentru coperta a IV a de Constantin Novac , ,,Dincolo de lume” (roman) , Ed. Ex Ponto , 2008 – cu prefata de Nicolae-Paul Mihail . Membru al Uniunii Scriitorilor din România , Filiala Dobrogea , din 1999.Căteva dintre premii : Premiul Festivalulu și al Ministerului Culturii – la Festivalul ,,Lucian Blaga” , Sebeș , Lancrăm , 1994 , Premiul pentru proză al Salonului Național de carte ,,Ovidius” , 2002 , Premiul Filialei ,,Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor pentru proză pe anul 2002 , Premiul Asociației Internaționale a Scriitorilor și Oamenilor de Artă Romîni...

19 poezii, 0 proze

Liliana RusLR

Liliana Rus

AutorAtelier

Născută în Pitești. Absolventă a Liceului Economic și Drept Administrativ- Câmpulung-Muscel și a Școlii de Artă-Pitești, secțiile pictură și sculptură. Debut literar în 2004. Premiul III la concursul de poezie ,,Leoaică tânără, iubirea… oganizat de Centrul Cultural Pitești, în 2005. Premiul de debut al Filialei U.S.R. Pitești în 2006, pentru volumul de versuri ,,Scrisoare domnului Șirato ’’. Cărți publicate: ,,Scrisoare domnului Șirato’’, ed Carminis - 2006 ,,Melancolii de duminică’’- ed. Carminis - 2008

6 poezii, 0 proze

Toth ArpádTA

Toth Arpád

AutorAtelier

Biografie - LAUREAT AL PREMIULUI DE MERIT OFERIT DE FUNDAȚIA NAJI NAAMAN, 2017- S-a născut în 12.06.1962, în Săcele, județul Brașov. Locuiește în satul Chiuruș din județul Covasna. Are profesia de inginer silvic, fiind încadrat în funcția de secretar (tehnic), la Ocolul Silvic Comandău din localitatea Covasna. Scrie poezie despre natură și despre spiritualitate. A absolvit Liceul Silvic din localitatea Gurghiu – Mureș, promoția 1981. Este licențiat în silvicultură și în științe juridice. Este căsătorit din anul 1988 și are o fețiță minunată, frumoasă, pe Beata Beatrix. Este membru al Filialei Brașov a Ligii Scriitorilor Români. Autorul a primit premiul de merit al Fundației Naji Naaman pentru cartea Queen of the Nature and Her Children. Apariții editoriale: 1. Poezii (semnat Artangel), Ed. „Petru Maiorˮ, Reghin, 2008; 2. Poezii, vol. II (semnat Artangel), Ed. „Petru Maiorˮ, Reghin, 2008; 3. Versek (semnat Artangel), Ed. „Petru Maiorˮ, Reghin, 2008; 4. Iubirea – poezii (semnat Tóth...

277 poezii, 0 proze

NM

Nicolae Motoc

AutorClasic

Poetul, prozatorul și eseistul Nicolae Motoc s-a născut la data de 1 februarie 1935, la Fetești, județul Ialomița. Acesta este absolvent al Colegiului Național „Mircea cel Bătrîn“ și al Școlii de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu“, unde l-a avut coleg pe Nicolae Labiș. Scriitorul Nicolae Motoc este membru al USR, Filiala Dobrogea, din anul 1972. A fost director al revistei de literatură "Metafora" (Basarabi) (serie nouă), 1996-1997 și redactor-șef adjunct al revistei "Tomis", din 1966-2001. Premii: Marele Premiu "Ovidius" pentru romanul "Dignidad", Premiul pentru poezie al Filialei "Dobrogea" a U.S. și al revistei "Tomis" pt. volumul "Fragilități", Premiul revistei "Orion" pentru cel mai bun poem renga. Colaborări:"România literară", "Viața Românească", "Luceafărul", "Steaua", "Familia", "Ateneu", "Ramuri", "Cronica", "Orizont", ș.a. Debut în versuri, revista "Tânărul scriitor", 1953. Opere * Ceasul umbrei, Editura Tineretului, București, 1969 * Elementele, Editura...

5 poezii, 0 proze

Mihai CerneaMC

Mihai Cernea

AutorAtelier

nascut pe 1 aprilie 1939, jud. Bacau # 1988 - "Valsul in ploi acide", Editura Paralela 45; # 1995 - "Bunica mea, moartea", poeme, Editura Univers; # 1997 - Copil de formol, poeme, Editura ExPonto. Premiul II pentru poezie, Festivalul-concurs de creație literară „Mihail Sadoveanu”, Piatra Neamț, 1988 Premiul I al Casei Centrale a Creației, București, 1985, 1988 - Premiul revistei "Tribuna" pentru poezie Premiul „Deșteptarea” pentru întreaga activitate literara, acordat de cotidianul „Deșteptarea”, Bacău, 1993 1989 - Nominalizat la Premiul USR – dramaturgie, pentru volumele "Cum matur stele" si "Boloni si butonul de calcar", ed. Dacia, 1989. 1997 - Premiul pentru poezie al Filialei "Dobrogea" a Uniunii Scriitorilor, pentru volumul "Copil de formol" 1995 - Premiul "Al. Odobescu" la Concursul național de literatură, ediția a VI-a, Călărași, pentru volumul "Bunica mea, moartea" Referințe critice: Mircea Gițulescu, „Istoria dramaturgiei românești contemporane”, Ed. Albatros, București,...

1 poezii, 0 proze

mircea teculescuMT

mircea teculescu

AutorAtelier

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București - Poezie. Cărţi publicate: 2003, Exerciţii de tăcere - poezie; 2008, Porţi în depărtare - proză scurtă (haibun); 2016, Venus de februarie - poezie; 2017, Fiecare vede altceva - poezie; 2020, Umbrele copacilor tăiaţi - poezie; 2022, Jocul și Moartea - poezie; 2023, Fapte diverse - poezie; 2024, Costumul gol al astronautului - poezie; 2025, Drum fara sfarsit (tanka, solo tanrenga, haiku); Antologii de poezie (cele mai importante): 2021, ,,Le blues roumain - volumul 2’’ - Franţa; 2022, Antologia Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România: "Orașul. Amintire și uitare’’; 2023, Antologia Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România: "Deasupra orașului este cerul’’; 2024, Antologia Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România: "Orașul între sunet și tăcere’’; 2024, ,,Rumänische Lirikanthologie Band VII: Von den Anfägen bis heute VII’’; un grupaj din poeziile sale au apărut în...

63 poezii, 0 proze

IS

Ioan Florin Stanciu

AutorAtelier

Nume: Stanciu Prenume: Nelu Pseudonim literar : Ioan Florin Stanciu Studii: Facultatea de Filologie (limba și literatura română) Ocupație actuală: profesor de limba și literatura română Activitate literară: • Debut în revista Luceafărul (Atelier literar), unde, prin deceniile al șaptelea și al optulea, am publicat, periodic, poezie • Marele premiu al Festivalului de Poezie Lucian Blaga, ediția I, 1981, dar și alte premii întâi în cadrul unor festivaluri interjudețene de poezie organizate prin deceniul al optulea • Colaborator constant (poezie și proză) al revistei de cultură Tomis, până în anul 2000, când revista și-a schimbat profilul. • Ucenicul diavolului (fragment de roman), în Vânzătorul de enigme, antologie de proză contemporană, Editura Europolis, 1993 • Grupaj de versuri în Fereastra dinspre mare, antologie de poezie contemporană, Constanța, 1994 • Romanul Apocriful necredinciosului Toma, Editura Mayon, București, 2008. Premiul pentru debut în roman al Filialei Dobrogea a...

9 poezii, 0 proze

Premiile Filialei Sibiu a USR pe anul 2011

de Daniel Lăcătuș

Marți, 12 iunie 2012, a avut loc la Biblioteca ASTRA din Sibiu, în prezența unui public numeros și cald, festivitatea de acordare a premiilor Filialei Sibiu a USR pe anul 2011. Juriul organizației,...

Atelier

Tabăra Națională de literatură și publicistică ,,SINGUR’’, ediția 2014, 17-20 iulie,

de Claudia Minela Petre

Sibiu, Capitala Culturală Europeană în anul 2007, a fost gazda ,,Taberei Naționale de literatură și publicistică ,,SINGUR’’, ediția 2014, 17-20 iulie, organizată de Grup media Singur, în...

ArticolAtelier

Colocviul Național „Zilele Poeziei Iustin Panța”, ediția a X-a, Sibiu, 4-5 noiembrie 2011

de Stefan Doru Dancus

Material primit din partea conducerii USR – filiala Sibiu În acest an, Premiul Național de Poezie Iustin Panța care este susținut financiar de USR, a fost substanțial îmbunătățit, ca valoare în bani,...

PoezieAtelier

Azi vin optzeciștii

de florian stoian -silișteanu

Azi vin optzeciștii Amicul Augustin Doman și alți colegi de breaslă, scriitori, pri­mesc în ospeție, la Centrul Cul­tural, cîțiva optzeciști, scriitori care au marcat cumva paginile istoriei...

Atelier

Festivalul Internațional „Alb-Umor”

de Vali Slavu

La început de cireșar, s-a desfășurat, la Alba-Iulia, Festivalul Internațional „Alb-Umor” . Organizatorii au fost Consiliul Județean Alba, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”, Uniunea Epigramiștilor...

ArticolAtelier

Institutul Blecher

de felix nicolau

Institutul Blecher vă invită duminică, 22 noiembrie 2009, la ora 14.30, în Dharma Bar, str. Blănari, nr. 9, sect. 3, la întâlnirea cu poeții Mugur GROSU și STOIAN G. Bogdan (SGB). A șaptea ediție a...

Atelier

`Sex cu femei`, la Buzău și Brăila

de Eugenia Reiter

Editura Tritonic invită cititorii din Buzău și Brăila la prezentarea romanului \" Sex cu femei \", al scriitorilor Adrian Suciu și Ștefan Doru Dăncuș . Ambele lansări vor avea loc în data de 13...

ArticolAtelier

Serile Artgotice 2011

de dan herciu

Marți, 22 februarie, la orele 18, la Atrium Classic Cafe (Piața Mică, nr. 16), va avea loc a doua ediție din acest an a Serilor Artgotice – arte în dialog. Proiectul este organizat de Asociația...

ArticolAtelier

Premiile Concursului Național de Creație Artistică "Aripi de primăvară" - Ediția a ll-a, organizat de LSR - Filiala Mureș

de Mihaela Rascu

Categoria – 6 ani Secțiunea “ Colaje” Locul l: Orban Timea, 5 ani, Târnăveni, jud.Mureș Locul ll: Dilian Mihaela, 4 ani, Ungheni, jud.Mureș Locul lll: Dobra Natalia Alexia, 6 ani, Tg.Mureș,...

ProzăAtelier

Festivalul Alb-Umor, 2017

de Gârda Petru Ioan

La Alba Iulia m-am simțit bine întotdeauna. Este ceva special acolo, poate Cetatea, poate cazarea, poate Dorel (Lazăr, nu...), poate Târgul de carte, poate că prietenii vechi și noi, poate că toate...

ArticolAtelier