"Poezia pe taste" – 21864 rezultate
0.02 secundeMeilisearchdespre-teatru-si-poezie
Teatrul ca poezie si poezia ca teatru
de jkloungsuh

poezii-de-dragoste
Poezii de dragoste

poezii-pentru-copii
Poezii pentru copii
poezii-din-tara-lui-elian
Poezii din tara lui elian
de Dana Banu
poezii-de-8-martie
Poezii de 8 Martie
Vlad Aurelian
Născut în anul 1985, București. Am terminat "Liceul Teoretic C.A. Rosetti", promoția 2004. Am absolvit Fac. de Relații Comerciale și Financiar-Bancare Interne și Internaționale, din cadrul "Univ. Româno-Americane", promoția 2008, cu nota (scris + oral) 9,50. Am început să scriu de 8 ani, dar în niciun caz astfel de texte literare. Pentru mine proza și poezia nu reprezintă decât un test, un test de auto-depășire, de confirmare a faptului că pot mai mult. Așa cum îi spuneam unui prieten, scriu și aici: când pun mâna pe creion sau tastatură, nu există nicio limită la ceea ce aș putea să creez. Îmi place să cred că poeziile mele fac parte din curentul psiho-romantism, de fiecare dată încercând să duc sentimentele (dragostea, în special) la extrem, astfel încât să existe un înțeles ascuns în versuri. Nu am niciun poet favorit, dar am o oglindă. Din literatură am doar un singur scriitor preferat, Jules Verne, și o mare alergie la citit... altceva. Nu am publicat vreun material, dar ideea...
1 poezii, 0 proze
Militaru Raluca Iuliana
Buna!Ai mei mi-au pus doua nume, si anume: Raluca si Iuliana.Dragii de ei...Oare la ce s-au gandit cand le-au ales?De ani de zile incerc sa ma obisnuiesc cu ele si imi spun mereu:”Eiii...lasa ca merge!”Am dreptate nu?Va mai spun ceva:de cate ori o intreb pe Raluca ce parere are despre Iuliana, aceasta spune ca nu o intelege,iar parerea Iulianei despre Raluca este ca nici ea nu o intelege.Deci sunt convinsa ca nu ati inteles mare lucru. Sunt o adolescenta de 17 ani. Hobby-uri mele sunt: poezia, cugetarile despre viata, memoriile din jurnal, limba si literatuta romana, limba latina si frumoasele-i texte, muzica, dansul, pictura(in special picturile de pe peretii camerei mele), rochitele(:X) si nu in ultimul rand arta culinara( in special dulciuri: tarte, prajituri, torturi, fursecuri, biscuiti,etc.-pasiune mostenita de la mana) Sunt nascuta in orasul Tulcea, judetul Tulcea, Romania. Am inceput sa scriu din primul an de liceu, iar acum literatura a devenit pentru mine un mod de a trai...
1 poezii, 0 proze
Denise Levertov
Denise Levertov (October 24, 1923–December 20, 1997) S-a născut în 1923, la Ilford, Anglia. În 1947 îl cunoaște, la Geneva, pe poetul american Michael Goodman cu care se căsătorește, stabilindu-se, din 1948, la New York. A predat cursuri de literatură la mai multe universități și a ținut un mare număr de conferințe, în urma cărora influența sa asupra tinerei generații a crescut. Dintre operele ei cităm: “Here and Now” (1956); “Overland to the Isles” (1968); “With Eyes at the Back of our Heads” (1959); “The Jacob’s Ladder” (1961); “O Taste and See” (1964); “Sorrow Dance” (1967); “ A Tree Telling of Orpheus” (1968). Cunoscându-l pe Robert Creeley, Denise Levertov se atașează grupului de poeți de la Black Mountain, devenind o adeptă a versului proiectiv, care vrea să dea expresie noului ritm accelerat de viață. În ce o privește, această poezie a însemnat o permanentă explorare, un act de devotament aproape religios pentru adevăr și autenticitate.
1 poezii, 0 proze
grigoriu adrian
Nascut in Brașov pe 25 Septembrie 1978 M-am apucat de scris poezii pe la 14 ani cand (serios) inima mi-a fost ydobita de o ea. Adica FEMEIA. Aș zice: "câtă cerneală curge... pentru FEMEIE" dar zic: "cum ne omorâm degetele pe tastatură. Trăiasca!" Acum am 25 de ani. Am terminat liceul la "Energo" în Brașov și sunt student la Universitatea Transilvania Brașov, "Colegiul Universitar Forestier Informatic și Economic" secția "Economia Comerțului"
2 poezii, 0 proze
Ioana Lazar
Scriu de ceva timp, desi sunt constienta ca sunt in libera schimbare de stil. Inca mai caut si inca mai testez. In general scriu proza, am un roman terminat, dar m-am axat pe poezie in ultima perioada. Orice critica este bine venita, pentru ca am nevoie de coate-n coaste ca sa ma corectez.
6 poezii, 0 proze
corina ionita
Corina Claudia Ioniță Dn: 01.01.1979, Timișoara Domiciliu: Galați Corina Claudia Ioniță – mamă, soție, artizan și scriitor. Începând cu anul 2012 își testează creativitatea ca artizan, având la bază o moștenire de familie – străbunicii de pe linia maternă având o firmă de pălării începând cu perioada interbelică, străbunica încheindu-și activitatea în jurul vârstei de 80 de ani. Scrisul, însă – tot moștenire de familie, întrucât mama ei scria poezii – este mai mult decât un hobby cu care cocheteaza încă din preadolescență. Debut literar. Înger sălbatic / Corina Claudia / Metamorfoze. Cu un simț al umorului rafinat, Corina Claudia Ioniță reușeșe să-l transpună intr-un poem de tip Haiku – Înger Sălbatic fiind volum de debut, autobiografic, bilingv de poezie și proză, colecția Metamorfoze, editura Limes – Cluj 2015. Antologie – Uni versuri, editura Axis Libri, Galați 2016 Poemele autoarei se pot regăsi și pe paginile web: Rețeaua literară, Negru...
11 poezii, 0 proze
Lucian Blaga
1895 la 9 mai se naste Lucian Blaga în comuna Lancram, din fostul judet Alba, regiunea Hunedoara, al noualea copil „ si cel din urma “, al preotului Izidor Blaga si al Anei Moga. 1902 – La 1 septembrie, Lucian Blaga este înscris în clasa I-a primara la scoala germana din Sebes. 1906 – Absolva clasele primare si e înscris la liceul Saguna din Brasov. 1908 – Moare Izidor Blaga, tatal poetului. 1910 – Apar primele poezii ale lui Lucian Blaga, în Tribuna de la Arad ( în nr. din 26 martie 1910, poezia Pe tarm, iar în nr. din 8 mai, poezia Noaptea ). 1911 – Lucian Blaga întreprinde o calatorie de studii în Italia cu elevii liceului Saguna. 1914 – Debuteaza în filosofie cu însemnari, Despre intuitia lui Bergson, pe care le publica sub pseudonimul Ion Albu în ziarul Românul din Arad. În luna iunie a aceluiasi an, Lucian Blaga îsi ia bacalaureatul. Dupa bacalaureat, pentru a se sustrage serviciului militar, se înscrie la Facultatea de teologie din Sibiu. 1916 – În august moare pe front fratele...
650 poezii, 0 proze
Alexandra Mihaela Munteanu
"Artiștii buni există doar în opera lor și, drept urmare, sunt cu totul neinteresanți în ceea ce priește personalitatea. Un poet mare, un poet cu adevărat semnificativ, este ființa cea mai lipsită de poezie dintre toate făpturile. Dar poeții inferiori sunt absolut fascinanți. Cu cât versurile lor sunt mai proaste, cu atât mai pitorească este înfățișarea lor. Simplul fapt de a fi publicat un volum de sonete de mâna a doua îi face irezistibili ca pesonalitate. Ei trăiesc poezia pe care nu o pot scrie. Ceilalți scriu poezia pe care nu îndrăznesc s-o transpună în viață"(Oscar Wilde - Portretul lui Dorian Grey). Sunt un copil de abia 16 ani(fac 17 în aprilie).Cu siguranța nu contează că sunt redactor-șef adjunct la revista "Adolescent" sau că am fost la multe olimpiade. Momentan tot ce ar putea conta e că îmi place să scriu, deși, recunosc, mi-e îngrozitor de frică să o fac. Poezia nu e punctul meu forte, dar nu aș putea să spun că excelez în proză. Probabil mă integrez în categoria de...
8 poezii, 0 proze
Stephan Roll
Stephan Roll (pseudonimul literar al lui Gheorghe Dinu) (n. 5 iunie 1903, Florina/Macedonia - d. 13 mai 1974, București) a fost un poet și prozator român, reprezentant al literaturii românești de avangardă. Stephan Roll a intrat de timpuriu în mișcarea de avangardă. Împreună cu Ilarie Voronca este redactorul și directorul unicului număr din revista 75 HP (1924), apoi face parte din colectivul redacțional de la Punct (1924-1925) și Integral (1928). După apariția revistei unu (1928), devine unul din principalii ei colaboratori. Paralel desfășoară și o activitate publicistică susținută. Este mai cunoscut ca publicist sub numele său real, Gheorghe Dinu, și ca poet sub pseudonimul Stephan Roll. Poezia pe care o scrie, fără să dovedească o virtuozitate metaforică egală cu aceea a lui Ilarie Voronca, îi particularizează scrisul, care parcurge toate etapele avangardismului românesc, de la textul cu trimiteri spre zona dadaismului, prin faza constructivistă, până la cultivarea unui imagism...
45 poezii, 0 proze
negru ana maria
Nascuta la 06.05.1978 "cochetez" cu poezia de pe la 14 ani.Absolventa a ASE-ului si totusi o fire romantica.
3 poezii, 0 proze
Poezia pe taste
de Felix Onofrei
Poeticul din om il face pe acesta sa simta,sa gandeasca,sa primeasca de la muza poezie. Te exprimi prin poezie si comunici stari ale frumusetii spiritului sau a fortarii acestuia de construire...
Atmosfera de sarbatoare
de Felix Onofrei
Atmosfera de sarbatoare Aseara la Iasi in Galeriile Pod-Pogor fiul s-au reunit alaturi de personalitati ale lumii culturale iesene o parte din membrii site- ului www.poezie.ro. Membrii de pe site...
Poezia
de Viorel Gaita
și-acum dacă tot ai intrat pe pagina mea cu gândul că vei citi o poezie nu te grăbi mișcă-ți încet ochii de la stânga la dreapta și înapoi în același ritm în care apăs si eu pe taste nici mai repede...
Nervi bacovieni
de Dan Norea
E frig. Focul ingheata in vatra. Gerul pe geam flori de gheata picteaza. Afara se-aude un caine cum latra Si totul e sumbru. Ma enerveaza. Un nor plange cu lacrimi de plumb. Natura in negru se...
titlul doar din motive tehnice
de Diana Lorena Țugui
(Ceea ce urmează este interzis cititorilor de poezie dacă apar manifestărineplăcute adresați-văclascilor sauromanticilor și înceledinurmă medicului) Bună..................................................
