Ioana Lazar

Atâta galben că-mi scutură ochii în lacrimi de floare, de soare și pânză și atâta verde că-mi mângâie vena în lacrimi de mătase de broască și frunză. Durere? De ce? De ce să nu fie atâta

peste absenți sună disprețul că nu vor să-mi privească fața și se ascund la doamne bine jelind în vodcă dimineața se plânge jalnic peste curve că s-a mai dus una din ele, iar eu zâmbesc și mă

ningea peste mine cu degete de pâine și toți se înșiraseră de-a lungul coapsei mele cerându-și sarea și salata, vărsând ocazional un pic de apă sau de vin pe textura rece. mie îmi înghețaseră

O să-ți ridic statui Din carne de filzofi Urcați pe piedestaluri De scrum și coniac. Și de pe infintul Apusului din unghii Să te dezbrac de rânduri, De virgule și

Din înalturi colorate, vesele și mincionase, Se reped către pământuri, lungi covoare de mătase. Margini umede de scalpuri, sunt zdrobite fin sub oase, Se reped către pământuri, lungi covoare de