Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Cheia

1 min lectură·
Mediu
Mi-am smuls aseară ochiul palid
Și l-am închis în forma cheii
Să mai observ din când în când
Cum cară doamnele lacheii.
Și-i ridicau pe mănușițe
Și-i înghionteau în sus pe trepte
Să urce spre o sută trei
Să se așeze și s-aștepte.
Iar ele s-agitau nespus
Râzând pe ritmul alb de tocuri
Când între sâni își îndesau
Lichior pentru diverse jocuri.
Și se grăbeau pe hol în jos
Pierzând din jupele-nfoiate
Călcând pe urmele matroanei
În buze roșii colorate.
Iar eu îmi culegeam privirea
Și îmi stingeam tristă scânteia
Când îmi scoteam din ușa veche
Oftând, regretele și cheia.
032.778
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
100
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Ioana Lazar. “Cheia.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-lazar-0025699/poezie/1766863/cheia

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ninel-vranceanuNVninel vrânceanu
Cred că, din sfera ta,ai cheia sufletelor adormite în \"vioaie și gipane\"! Deschizi lumina și verbul se aprinde!
0
@ninel-vranceanuNVninel vrânceanu
...SCUZE,a se citi \"viloaie\" (de mult...vile)!
0
A trebuit sa citesc de doua ori poezia ca sa o inteleg. Dor cuvintele, aproape, iar imaginile create se leaga una de cealalta intr-un joc vioi, salbatic aproape, cu aer de vechi si parfum indoliat cu soapte. Esenta poeziei tale se joaca cu noi!...
0