"Pierdut identitate.Caut valori" – 20108 rezultate
0.07 secundeMeilisearchCristina-Monica Moldoveanu
Născută în București, pe data de 16.02.1971. Absolventă a Universității București, facultatea de Psihologie. Preocupări literare - public din 2007 și texte pe suport electronic public din 2010. Am visat să scriu, în special descrieri ale frumuseții naturii, ale locurilor dragi din amintire sau chiar basme încă din copilărie (uneori le povesteam unei prietene), am scris primele poezii la 7-9 ani probabil (caiet cu abțibilduri frumoase pierdut), apoi am scris din nou poezii în liceu (caiet cu file veline pierdut), am continuat în jurul anului 2000 (sporadic) și am început să scriu din nou la sfârșitul anului 2006 (colecționate). Cu toate că am folosit mai demult un pseudonim (amintire a unor încercări literare din liceu), menționez că numele meu pentru cei care mă cunosc este Cristina, nu Monica (pe cartea de identitate este Cristina-Monica, cu liniuță între cele două nume). Poeziile mele au apărut în ziarul Opinia din Buzău (debut), în revistele Renașterea literară, Oglinda literară,...
1196 poezii, 0 proze
Negre Alin
Nascut in Oradea, 8 Februarie 1984. Am absolvit Liceul Teoretic Onisifor Ghibu - Oradea, profilul Engleza - Franceza. In 2007 am absolvit cursrile la zi ale Colegiului Biblic Est European - Oradea, specializarea Teologie - Educatie Crestina. In prezent sunt cursant al Scolii Sanitare Carol Davila, specializarea Asistent Farmaceutic. Metaforic vorbind, imi place sa ma descriu ca fiind un inger inchis intr-o forma de lut.... un inger care este in cautarea identitatii perfecte, pierduta in infinitul metafizic, si care intr-o zi o va regasi, aceasta fiind glorioasa devenire predestinata fiecarei fiinte umane!
1 poezii, 0 proze
tony
un oarecare..defapt un nimeni altu
1 poezii, 0 proze
Isabella
2005-prezent studentă(cică..)somewhere in this world:D
3 poezii, 0 proze
Georgiana Dumitrescu
Pierdut 12de ani prin scoli ,acum ii declar nuli.
7 poezii, 0 proze
radoi gabriela dora
pierdut in iluzii si cam atat...
5 poezii, 0 proze
Ovidiu
Un pierdut si-atat
1 poezii, 0 proze
Anghelina Tiberiu
Bucurestean pierdut printre muntii cavernosi si umpluti pana la refuz cu fiinte, ridicati inca dinaintea existentei. Ma uit prea adesea in mine cautand un raspuns pentru cei din exterior, uitand mereu ca viata este doar imitatie... pentru ca asa cum a trait primul dintre oameni asa vor trai toti: cu stiinta mortii si frica neexistentei. Contact: http://tezeu.wordpress.com/ at_tezeu@yahoo.com at.tezeu@gmail.com
27 poezii, 0 proze
Pop Maria
Suflet pierdut printre astre....
1 poezii, 0 proze
Rox
Ratacind in cautarea timpului pierdut, m-am trezit cautand nemurirea sufletului departe de Romania, peste mari si tari...Oceanul mi-e sfetnic si departarea aliat. Nu sunt ce mi-am dorit sa fiu, dar exist...; si-o sa ma gasesc!
1 poezii, 0 proze
Pierdut identitate...caut valori...
de IOANA-CARMEN POPESCU
Aceste rânduri au fost inspirate de un anunt din revista Șapte Seri în care se preciza că la sfârșitul lunii iulie va fi organizată o școală de vară pe acest subiect destinată tinerilor cu vârste...
Pierdut identitate.Caut valori
de Tudoriu Felix
Într-o bună dimineață am fost cuprins de un chef nebun de caramele. Desigur ca ridicați nedumeriți din umeri! \"Mergi , dom-le, la buticul de la parterul blocului - nu-i așa că aveți si dumneavoastră...
Pierdut identitate,caut valori
de andreescu ana-maria
Pierdut identitate,caut valori Astazi am fugit de acasa...Habar nu am incotro sa o apuc.Un copil aflat pe Calea Victoriei imi cere,intr-o interpretare dramatica,o suma de bani dar nu stie ca si eu ca...
Ciclul vieții
de Remus Cretan
Ascult copilul din mine și ochii mei încep să pâlpâie. El știe când ating pe buze secundele minunii, strivind un glas ce nu poate fi înăbușit. Devin ce-am fost odată, finețea dorind să vină sculptată...
Schimbarea Vremii
de Geronimo Trascau
Privesc în jurul meu...Neîntreruptul cerc al orizontului se închide în fața mea.Merg încet, călcând pe buruieni și trcând pe lângă tufe de scaieți care aproape că-mi ajung până la brâu.Monotonia...
Dan Sociu: Vorbe de bancă în parc
de Valeria Manta Taicutu
Dan Sociu: Vorbe de bancă în parc Pentru majoritatea poeților care au debutat prin 2000 - 2001, poezia a încetat să mai fie un efort de a recrea limbajul, prin abolirea așa-numitului limbaj curent și...
Sprijin între extreme
de Visan Tiberiu-Ioan
Sprijin între extreme Aș dori să fructific în acest articol o idee care mă obsedează. Milenii la rând în centrul lumii a locuit ideea de Dumnezeu. Bineînțeles că în trecutul îndepărtat nu era o...
Încotro ?
de Visan Tiberiu-Ioan
După decembrie l989 schimbările din societatea românească au fost în mare parte previzibile. Ca supraviețuitori am profitat de libertate identificând-o prea adesea cu bunul plac. Scăpați din cămașa...
Cuvînt de folos
de Dan Puric
Dle președinte, doamnelor și domnilor, dragi prieteni întru idee, ca să numim cum numea Socrate pe cei care vroiau să construiască acel altceva. Forumul Generația Europeană mi se pare un moment...
Dintre versurile lui Valeriu Barbu (Dandeș Ganea)(7)
de Maria Tirenescu
8 NOIEMBRIE (se duse) am ținut un iepure în căușul palmelor, simțeam bătăile inimii, căldura, blănița moale până ce m-am crezut și eu un iepure în alt căuș mai mare am ținut o pasăre până ce m-am...
