"Picurand minune" – 4643 rezultate
0.03 secundeMeilisearchCristian Adoroaei
Sunt fiul unei clipe ninse pe pământ m-aștern risipitor pe-un strat al existenței mă topesc încet cu sufletul arzând picurându-mă-n oceanul altor noi esențe
1 poezii, 0 proze
Adrian Firica
Adrian Firică: s-a născut la 6h și 20', în ziua de 22 noiembrie a anului 1951, în maternitatea din Negrești, județul Vaslui. Copilăria: fragede exerciții de supraviețuire; progresează intelectual citind orice, pictând, scriind versuri și piese de teatru în metru antic. Adolescența și tinerețea: își începe cariera de manager cu o revistă de liceu; publică versuri și desene în Luceafărul; nu intră la Institutul de arte plastice, devenind, pe rând, desenator tehnic, lăcătuș, "lucrător" la dezinsecție-vidanj; în fine, intră și termină Facultatea de filosofie, ajungând profesor, apoi cercetător științific. Maturitatea: din '90 își oferă satisfacția unei cariere de consilier prin felurite instituții - Ministerul Culturii și Cultelor, Guvernul și Președinția României - Secretariatul General al Parlamentului UE creditându-l, chiar, drept consilier corespondent, nominalizându-l și într-o comisie de redactare a unei Convenții ONU pentru accesul la informațiile de interes public; face și ceva...
664 poezii, 0 proze
Picurand minune
de Daniel Florin
Gandul se pierde momentul moare lacrima se taie ochiul se inchide mana se frange si cade nebuna. geana-i nemiscata gerul inchide inima ranita de speranta visului si ea, usor se-agita de ticaitul usor...
Paradox cu doi demonizați și “Cine nu e cu noi, e împotriva noastră”
de Jianu Liviu-Florian
Paradox cu doi demonizați și “Cine nu e cu noi, e împotriva noastră” Citind atâția sfinți, de-atâta timp, E ca și cum aș strânge apa mării-n palme Și aș rămâne-n ele cu nisipul: Din uragane și...
Moartea lui Fulger
de George Coșbuc
În goana roibului un sol, Cu frâu-n dinți și-n capul gol, Răsare, crește-n zări venind, Și zările de-abia-l cuprind, Și-n urmă-i corbii croncănind Aleargă stol. El duce regelui răspuns Din tabără. Și...
... și farmecele nopții pe Siret
de Maftei Florentin
S-a cuprins demult uitării ziua caldă și senină De-a lăsat câte-o fărâmă-n pală urmă de lumină, Noaptea întronând regatul somnului și amorțirii, Numai bolta înstelată e ocean și câmp sclipirii. Luna...
Dumnezeu și pinguinul.
de remus eduard stefan
Și Dumnezeu a ajuns cu consoarta la noi în trib. Bucuria cu care l-am întâmpinat e lesne de înțeles! Desigur, tot Youssef, cu calul lui, Totem, a fost cel care i-a adus de la gară. Dumnezeu ar fi...
Păunul de Piatră
de Sorana Petrescu Felicia
Am închis ochii și am închipuit o noapte mai frumoasă decât în toate poveștile spuse de până atunci. O noapte în care întunericul, de printre stele, lumina orizontul, scăldat în apele idealurilor,...
Cer
de Chihăroi Lorena
”Cer: îndurare și milă. Cer: nori, ploaie și zile senine, atât de clar să fie totul de să te poți îneca în vise.” Parcurgea viața dintr-o idilă într-alta, dintr-un vis deșart într-o poveste fără...
Ai sa vezi
de Florentina Dencu
Deschide-ti inima in mii de cristale si inchide-ma acolo in lumea ta de gheata Lasa-ma pentru inceput sa incalzesc doar un colt mai tarziu vei da in clocot Dar mai sunt pana atunci si alte primaveri...
minunății
de Cristina-Monica Moldoveanu
mă bucuram când cumpăram ulei la sticlă și șosete trei sferturi cu miros de petrol lampant când încingeam foalele din răsputeri la potcovarul satului sau număram strop după strop rachiul picurând din...
L-au ridicat!
de Gabriel-Vincențiu Mălăescu
Vara caldă și minunată a pătruns demult în toți și în toate. Căldura s-a prelins insinuant pe lângă obiecte, în obiecte, picurând în sufletele oamenilor bunătate. În curtea mare și întinsă iarba a...
Întâmplare
de Ela Victoria Luca
întâmplă-se-n furtună patima rostogolirilor tale în ierburi tresărite de pași înapoi tu faci doiul picurând umbra eu fac din unu alt chip figurând contur în linii nefrânte azi mâine niciodată plecată...
Atelier de femeie
de Ela Victoria Luca
nu știu cum din trup sculptam întâi o dimineață dalta mâinilor arunca fiecare sunet în pământ roteam încet umerii să nu îmi frâng clavicula între minute simțeam fiecare apăsare a orelor într-o...
Declaratie de dragoste
de Dara Blu
...Dragostea mea înflorită printre pleoape neadormite, pentru tine acopăr patul pământului cu flori albe picurându-mi din tâmple. Să te sărut, Să mă topesc Și să trăiesc Uimirea zăpezilor albastre....
Viata pretuind
de DANILA MONICA
Să prețuim tot ce ne înconjoară Căci fiecare lucru cât de mic ar fi E–al vieții dar , e o comoară Ce viața ne-o aduce în fiecare zi. Ploaia ce cade, albastru picurând Și vântul care cântă –n...
Legendă fără sfârșit
de Somesan Sergiu
Legendă fără sfârșit Undeva departe, la o margine de lume, se povestește că ar fi un munte despre care vechi legende spuneau că ar ascunde în adâncurile lui stâncoase o minunată piatră prețioasă....
Născut mort
de Stretch
Deși mi se strânge-n vintre ca un fetus visul Îmi plutește-n reverie realitatea Vene roșii-mi străpung circular glonțul zorilor prin cristalin Þiuind în țesutul moale al creierului Revarsă...
Despre iubire si alti monstri
de Sebastian Liviu Ciorba
demult eu scriu din mine, părți ce mă descriu pe care le atârn, trunchiat, pe un postav, clipind fără-ncetare la clipa ce-o să vie mergând ca un școlar la seminar. și nu demult am învățat iubirea...
Foaie de observație
de andronache virgil-nicolae
Am făcut primii pași în salon, m-am instalat comod, mi-am luat patul în primire ca și cum aș fi făcut acest gest pentru prima dată.Pijamaua spitalului am împăturit-o cu oarece atenție și am ascuns-o...
