"Pe vârfuri" – 22198 rezultate
0.01 secundeMeilisearch
Ultima Generație - Primul Val
Antologia cuprinde 83 de autori de poezie. A văzut lumina tiparului pe 20.11.2005 la editura “Muzeul Literaturii Române”, cu o prefaţă semnată de criticul Lucian Chişu.
de Radu Herinean
Ina Simona Cirlan
Născută între iarnă și toamnă, între zi și noapte, pendulez mereu. De aici și dificultatea de a încropi o biografie. Nu am făcut nimic din ceea ce ar fi trebuit probabil să fac. Am avut însă șansa de a primi pe cărările sufletului, oameni minunați care mi-au deschis Uși înainte de a bate. Așa se face că, am început să public în cîteva reviste și pe diverse site-uri literare. Mi s-a întâmplat chiar un merituos loc trei la un concurs de proză scurtă desfășurat la Onești. Unul dintre criterii se referea la vârstă, păcat, dacă s-ar fi pus în discuție criteriul greutății poate aș fi înhățat premiul al doilea. Dacă mi se mai întâmplă vreo minune,în afară de faptul că trăiesc, promit să refac biografia. Nu mă iau niciodată în serios pentru că am învățat atât de târziu să râd. inacirlan@yahoo.com Pe varfuri printre blogarii: http://www.scaietina.com/
84 poezii, 0 proze
Lelia Mossora
Maria Diana POPESCU: LELIA MOSSORA - Penița înmuiată în relief și siguranță Lelia Mossora își continuă lucrul la cuvinte într-un mod pe cît de neașteptat pe atît de natural și de frumos întemeiat. Colina recentelor construcții lirice, împodobită cu temple și sculpturi, rămîne în picioare ca însuși sufletul poetei îndantelat de singurătate și de ruine, implorînd prin neputinciosul strigăt al lui Goethe: “O, mai oprește-ți pasul, secundă care treci" însetată de cunoaștere și de iubire pură, însetată de acel fior care umple Ființa, pînă la ceea ce s-ar numi “persecuția adorației”: „Îți mușc din carne flori de sânge/ și gura mea e cânt de lavă”. Frumoasă strategie pentru poetă! Începe cu o declarație de dragoste, pășește pe vîrfuri, se repéde în carnea iubirii, își aruncă la fel ca pe un catalog pe catedră proclamația, apoi se micșoreză pînă la starea de ecou, așteptîndu-ne să-i ascultăm acordurile lirice. E un spectacol rar truda zilnică a poetei de a transforma în podoabe fragile, în...
16 poezii, 0 proze
desene pe nori
3 poezii, 0 proze
De pe drumuri
Hmmm
3 poezii, 0 proze
Li Tai Pe
6 poezii, 0 proze
Poetul de pe net
NU AM DE DAT
1 poezii, 0 proze
Andremis - O povestire pe luna
Nume: Andrei Alex MIHÃESCU (ANDREMIS) Data nașterii: 21 decembrie 1984, Botoșani Educație: Master (Actualmente): Facultatea de Filosofie, Etică aplicată în societate, servicii și organizații, Universitatea București Facultate: Facultatea de Filosofie, secția Filosofie, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, promoția 2006-2008 Licențiat în : „Publicitate culturală” Publicații povestiri : 2005 : “Cimitirul” , în revista “Hyperion” – Botoșani ; 2005 : “Răpirea”, în revista “Joc Secund” – Dorohoi 2005 : “Visul”, în revista “Intertext” - Botoșani 2005 : “Violonistul”, în revista “Quanticipatia” – Iași 2006 : “Violonistul”, în revista “Jurnalul de Botoșani” – Botoșani 2006 : “Zborul”, în revista “Editor” – Dorohoi 2006 : “Violonistul”, în revista “Jurnalul Literar” - Botoșani 2007 : “Violonistul”, în e-revista “Pasager” 2008 : “Transformarea”, în revista “Jurnalul Literar” – Botoșani 2010 : “Cimitirul”, în e-revista “Faleze de piatră” – București 2010 : “24 iunie”, în e-revista “Faleze de...
1 poezii, 0 proze
Raileanu Sever Iulian
1 poezii, 0 proze
Balaita Simona Adriana
7 octombrie 1981 Un om, Un suflet, Un spirit, O femeie..
28 poezii, 0 proze
Grosan Cristina
2 poezii, 0 proze
Pe vârfuri
de Silvia Van
Perfect unduindu-mă în fântânile clipei, izvorăsc cristalin spirale de cântec. Și iata-mă clopot ascuns în mirare, spart și cusut dinspre mine înspre mine cu încă o bătaie albastră de dor....
Pe vârfuri
de Maria Gheorghe
Motto : \"Să prinzi Spațiul dintre clipe și să-L plimbi prin Infinit\"... Vântul îmi luase urmele pașilor pe nisip când am ajuns la tine, când am plecat, urme n-am lăsat, zburam, tu m-ai strigat și...
Pe vârfuri...
de Ileana Popescu Bâldea
Mă strecor prin crăpăturile mele pe vârfuri spre lumina trecerii… În mine… întunericul alb de singurătate!
Pe vârfuri
de Zavalic Antonia-Luiza
Fredonez cântecul pe care l-am auzit atunci când cerurile s-au oprit în inima ta și ai lăsat copie o cheie. Free air, free lungs, toată iubirea mi se amestecă cu apa unui acvariu. Păstrez în nisip...
Pe vârfuri
de Paul Alex
călca pe vârfuri și vârfurile o împungeau și urlau că nu joacă după reguli dar mersul ei începu să se albăstrească ce frumos e cerul gândeau oamenii care-și aminteau câte ceva despre zbor și ochii...
pe vârfuri mă salt
de Lory Cristea
va veni altă toamnă și poate-un nărav voi deprinde cu frunzele-n foc să mă nărui amăgindu-mă-n van că mă știu să mă dărui când pe umeri port brume cu scrâșnetul grav voi ascunde mereu între sân și...
pe vârfuri I
de angela spinei
cocoțată în vârful ochilor tăi orbecăiesc sentimente să mă dai jos de pe ridicola înălțime a sensibilității căci de când nu a mai fost război au vândut parașutele și oamenii sunt nevoiți să învețe să...
pe vârfuri II
de angela spinei
ceilalți cresc în mine ca o mlaștină absorb bărbați decupez fâșii îi las să lucească numai acolo pe margine tai un fragment de mână ca pe o umbră un zâmbet doare la atingere se coagulează se adună...
Pe vârfuri rugându-mă la timp
de Ileana Popescu Bâldea
Alerg prin mine între noapte și noapte culoarea cuvântului din timpul meu strâmt mă-mparte-n cristale de floare de gheață în ploaie de vară pe roua din gând în zidul ce curge prin rana din frunză...
