"Pădurea de ochi" – 9654 rezultate
0.02 secundeMeilisearchLucian Preda
Provin dintr-o familie de boieri, cu carte la cap.Desi boieri cu titlu dat de mine saraci sunt ei si le e foarte bine.Am terminat scoala primara la 24 (generala nu ani)Liceul l-am facut pe langa Padurea Verde (mai repede Padurea Corbilor) la UMT am terminat cu brio (media 6) Imi plac florile de mai si ochii misteriosi ai prietenei mele.Sunt omul care vrea sa aseze pe ciorna sentimente sau ganduri. 8.07.03 o zi de suta mai departe istorie.
434 poezii, 0 proze
Ștefan Ioanid
S-a născut la 18 aprilie 1949 - Brașov Pseudonim S. Cioacă A debutat în revista \"Astra\"(1966) A publicat: Cuvîntul unic(ed.Albatros,1976) Mersul pe ape(ed.Albatros,1980) Al doilea vis în Pădurea de Cedri(Cartea Românească, 1986) Prolegomenele morții(Cartea Românească, 1998) Jurnal cu Anselmus(ed.Pideia, 2005) "Spirit laconic și ludic, Ștefan Ioanid încearcă în poezia sa o pătrundere dinspre real în posibil, în virtual, în ceea ce este opus „realizatului”, iar ultimul său volum de poeme, Subteranele Fundației (Paideia, București, 2008), nu dezminte această constatare. Realul dispare în irealitate, se contopește cu aceasta –o nostalgie a originilor, a acelui illo tempore în care posibilitățile, doritoare de împlinire într-o realitate viitoare, coexistau. Și de ce nu ar fi așa, având în vedere faptul că, după cum ne-ar atenționa logica, posibilul precedă realul? Aș spune că poezia lui Ștefan Ioanid ar putea fi considerată, în ciuda aspectului ei diaristic (în mare parte titlurile...
1 poezii, 0 proze
ilorian paunoiu
https://www.facebook.com/pages/Ilorian-Paunoiu/676881582388949 M-am născut în satul Meieni, comuna Popești, județul Vâlcea, pe Valea Luncavățului, aproape de Pădurea Cotoșmanei. Părinții mei, Păunoiu Constantin și Păunoiu Ioana, oameni gospodari, m-au crescut cu dragoste și într-un mod cu totul special; mama mea, care nu mai este - a decedat în 3 februarie 1999 - mi-a dat o educație religioasă bazată pe fundamentele Bisericii Ortodoxe. Acest lucru mi-a marcat viața și creația literară. Mama m-a adus pe lume în noaptea de 13 spre 14 decembrie - oficial în certificatul de naștere este înscrisă data de 14 decembrie - în anul de grație 1965. Bucuria ei de a mă fi adus în lume a fost umbrita în jurul vârstei de 7 ani, când o boala ciudată, o neputință de neînțeles, începea să-și facă apariția: la început cu febra musculară, apoi cu rămânerea în urmă la orele de educație fizică față de colegii de școală primară. A început de atunci calvarul existenței mele, calvar și mântuire totodată....
90 poezii, 0 proze
lombardi alexandra
Poate ca nu vreau sa salvez padurea tropicala sau sa acopar gaura din stratul de ozon...Nu sunt vreun geniu neinteles sau vreo persoana plina de sine...Vreau doar sa creez ceva ce poate va ramane in analele literaturii romane sau macar sa-mi dau frau imaginatie fara ca macar cineva sa observe. Asta sunt eu fara ocolisuri,fara minciuni,fara nimic fals.Pentru cei vor sa ma asculte sunt exact aici si sunt gata sa prezint cea am mai bun din imaginatia mea.
1 poezii, 0 proze
mihaela
SANT O PETALA DE FLOARE OFILITA, PE MALUL UNUI LAC LUMINAT DE LUNA SANT UN NOR IN CALEA SOARELUI CETI LUMINEAZA VIATA AM FOST UN TRANDAFIR IN PADUREA CU SPINI AS VREA SA RAMAN CA UN VIS FRUMOS IN VIATA TA SA NU UITI CLIPELE CU RAZE DE LUNA DE PE PE MALUL LACULUI, SOARELE DE DUPA NOR,TRANDAFIRUL DINTRE SPINI SI VISUL NETALMACIT.
1 poezii, 0 proze
Arhip Cibotariu
Au innebunit salcamii De atata primavara, Umbla despuiati prin ceruri Cu tot sufletu-n afara Si l-au scos de dimineata Alb si incarcat de roua Cu miresme tari de ceruri Smulse dintr-o taina noua Au innebunit salcamii Si cu boala lor odata S-a-ntamplat ceva imi pare Si cu lumea asta toata Pasarile aiurite Isi scot sufletul din ele Pribegind de doruri multe Calatoare printre stele S-a-mbatat padurea verde Nu mai e asa de calma, Tine luna lunguiata Ca pe-o inima in palma Nu-mi vezi sufletul cum iese In haotice cuvinte, Au innebunit salcamii Si tu vrei sa fiu cuminte?
0 poezii, 0 proze
Mihai Popa
S-a apucat de scris poezie pentru a-si enerva colegele de clasa... In general, scrie proza... E in clasa a XI-a. Nascut la Resita. Locuieste la Botosani. Hobby: somnul. BLOG: http://mihaipopa.weblog.ro SITE: http://www.myspace.com/mihaipopa MUZICA: http://esnips.com/web/mihaipopa CARTI PUBLICATE: "Copilarie, ramai cu mine..." (Ed. Timpul Resita, 1997), "Padurea narativa" (Ed. Timpul Resita, 2002), "Singur pe tabla de sah" (Ed. Timpul Resita, 2004), "Scanteia de Dumnezeire" / "The Spark of Divinity" (Ed. TIM Resita, 2007)
1 poezii, 0 proze
Victor Titiu
Dacă vreodată treceți printr-un sat așezat la câțiva kilometri de Lechința lui Ion Vlasiu și la alți câțiva de Vaideiul lui Ion Horea, aproape de Ludușul lui Traian Furnea și nu foarte departe de Giulușul lui Eugeniu Nistor, sat tânăr cu mulți copii care tot la șapte pietre aruncate-n apă se scaldă și pescuiesc, care caută cu înfrigurare locul unde curcubeul iși pune piciorul pe pământ, care fac tăcerea sa cânte și își îngrădesc pădurea cu urmele pașilor, care învață sa citească în cartea cu vise, convinși că nicăieri nu e mai bine ca acasă, fiți siguri că sunteți în satul meu și vă poftesc la mine unde semințe de bostan sunt din belșug iar pâinea și sarea nu se termină niciodată. Fiți, deci, oaspeții mei dragi!
24 poezii, 0 proze
Călin Gruia
Călin Gruia (n. 21 martie 1915; d. 9 iulie 1989) este un scriitor român, autor al unor volume de povești pentru copii și de versuri. Între anii 1951 și 1969 a fost redactor la emisiunile pentru copii ale Radioteleviziunii Române. Opere publicate: Moara lui Elisei (Editura Junimea, targoviste, 1979), volum ce cuprinde poveștile următoare: Scurteica verde Moara lui Elisei La poalele muntelui Femeia cu haine lungi Pantofii Fata lui Pricolici Comoara tâlharilor Orașul regelui Stânca de aur Țara-Visată Pădurea Margaritei, Editura Ion Creangă, 1987 Nuielușa de alun, Editura Ion Creangă, 1987 Vineri la amiază, Editura Pentru Literatură. 1962 Moara lui Elisei, Editura Junimea, 1979
2 poezii, 0 proze
Petruț Pârvescu
născut în secolul și mileniul trecut, în păcala făgețelului, pe valea vezii, dincoace de pitești, locuitor, de o vreme, al septentrionului botoșănean... Addendă ziua după zi zi după ziuă stele lumi paralele care nu există pe câmpia numerelor o geometrie lichidă bile și cuburi drepte și plane efluvii genetice în bantustanele libertății egal prin repetiție bântuit de totemice vise in nord-estul singuratății noastre nu sunt decât o celulă bipedă am umblat după glorie care nu e numai glorie am umblat după femeie care nu e numai femeie am umblat după mine care nu sunt numai eu trag linia paralelă cu punctul și adun nici glorie nici femeia aceea numai poate eu însumi o dimensiune repetabilă prin pădurea lichidă a geometriei!... pentru detalii: Petrut Parvescu Wikipendia adresă de contact: petrutparvescu@yahoo.com
33 poezii, 0 proze
Pădurea de ochi
de vivi hampu
Pădurea de ochi Începe jocul fețelor ascunse. Te-am văzut, te-ai topit Într-o floare cu puf albăstrui. Aș pluti spre peștera pătrată din cer Dacă n-aș ști că mă pândesc arțarii. În scorbura de...
Atenție, nu vă aplecați în afară! Loc de atins stelele
de Sorin Stoica
Mă aflu departe de marele oraș și de vară, în punctul geografic în care au îmbobocit, au înflorit și au dat roade toate ramurile arborelui meu genealogic. Noaptea privesc spre nord, unde se termină...
Piticii stacojii și vrăjitoarea Clanță
de Marinescu Victor
Pândesc pădurea de colo-colo cu picioarele lor nemăsurate. Povestea a început dintr-o dată și demult, de când vrăjitoarea Clanță, a lins pentru prima oară copacul lui Verde. Se făcea că erau două...
Blestem
de Ivan Adrian
Cu ochii deschiși să strănuți Cu ochii deschiși să te culci, Fiți-ar somnul tău de plumb În nămol să te scufund! Nu vezi pădurea de copaci, În întuneric să te zbați, Să te bântuie fantome Și să stai...
despre mersul prin os
de ștefan ciobanu
pământul este o poezie în vers alb cu mii de ochi care își caută la suprafață punctul de sudură al secundei prin tunelurile de la metrou am mereu impresia că a trecut un zar alergăm nebunește pe...
Sus pe munte
de Hanus Nicolae
Sus pe munte am pornit De mână cu draga mea, Pas cu pas noi am răzbit Perdeaua de ceață grea, Ș-am fi mers în continuare Dacă nu ne-ar fi oprit Timide raze de soare Care ceața au topit. El plutea...
Cartea nomazilor subterani
de Val Butnaru
Val Butnaru Cartea nomazilor subterani Fragment de roman 17. Sub pământul transparent În alte condiții, s-ar fi bucurat de noaptea de septembrie hașurată de fulgii mășcați, acum, însă, mergea grăbit,...
limpezimi-3
de Anisoara Iordache
la primul gong al serii, izgoniții din vis desperechează imperecheații pași ai ochiului drept. * magnetizați de ochiul sfredelitor al centaurului cu arc, inchinătorii la șerpi imprăștie unitele ape...
ce stie taranu ce e sofranu
de sophia elisa coreli
Pe ulițele prăfuite ale satului nu se zărește nici țipenie de om sau altă vietate. Fiind ora prânzului, sătenii, atâți câți au mai rămăs, se află adăpostiți care pe unde; unii prin case, amorțiți de...
Fiica vrăjitoarei
de Mihaela Rascu
A fost odată, că de n-ar fi fost, n-aș fi avut cum să vă povestesc, un rege nemilos și lacom, care își chinuia peste măsură supușii. Oamenii trudeau cât era ziua de lungă pentru bunăstarea stăpânului...
