"Orgoliu" – 4731 rezultate
0.02 secundeMeilisearchHarry White de Danciu
intreaga Prefață a lui Ștefan Doru Dăncuș la cartea \"Sânt pentru ca Este\" Au apărut în vremurile noastre, pe planetă, milioane de cărți și tot atâtea milioane de monumente ale prostiei și orgoliului de-a fi scriitor cu orice preț. Pădurile pământului au fost exterminate cu sălbăticie pentru a se tipări pe lemnul lor disprețul și aroganța unor indivizi care, în fața Creatorului, descalifică specia umană. Nu este prima dată când spun că lemnul plânge de durere când este imprimat cu stupizenia și obscenitatea umană și vibrează fericit atunci când se aplică pe el cerneala tipografică a Înaltului. Cartea lui Harry White de Danciu a bucurat lemnul sacrificat pentru a fi editată, afirm acum, când piața literară e plină de surogate subordonate mentalității de tarabă. E timpul altor cărți, a venit vremea ca “glorioasa literatură” să apună, să întâmpine cu respect o altă ordonare a literelor, cuvintelor, frazelor și sensului acestora. Omenirea trebuie să învețe altă limbă, una universală,...
0 poezii, 0 proze
Adrian A. Agheorghesei
Totul a fost sublim până am trecut - ilegal - frontiera prin sudul mamei, într-un șase cireșar, prin 1984. ...Copilăria, cu de toate și nimic, încă e valabilă marțea și-n toamnele cu soț. …Mama a vrut contabil, deci – liceu economic. O factură îmi poate scrânti iremediabil sinapsele și orgoliul. Licențiat în modul de a spune complicat că nu știu nimic, adică în filosofie. …Torturez copaci de vreun deceniu, cu tot cu pauze de masă și somn. Într-una dintre aceste recreații care a durat numai trei ani, îmi dau foc la cinci sute de texte. N-am băut cenușa! Când mâzgălesc vorbe, o fac duios, compact, cu vis de răspundere, cu prezență de sictir și, uneori, în lipsă de mine. ...Ce-i poezia? Câteodată, infirmieră cu craci groși, riglă și ferestre deschise în palme. Altădată, camionagiu în moarte cerebrală - donator compatibil. ...Ce ofer versului? Șuruburi, cârje, intimitate, timp. Foarte rar, uter. …Ce-mi oferă el? Leucoplast cu gust primăvăratic, după ce-mi toarnă șuturi în gură. ...Literar...
108 poezii, 0 proze
Gabriela Savitsky
Cu numele administrativ Gabriela Doina Popescu, cu numele secret și drag, Gabriela Savitsky, cu care încearcă împărăția cuvintelor, nu cu intenții neapărat cuceritoare ci, mai degrabă, cu acelea de a o adânci și a o face sonoră. Nu există, cred, întrebare mai chinuitoare pentru omul trăitor pe pământ, sub stelele de la facerea lumii, decât cea asupra rostului propriu. Ce aduce prezența lui, în plus? Ce are de făcut pentru a nu supăra ursitoarele și norocul? Unii își află răspunsul cald și oarecum liniștitor în rutina vieții zilnice în care se așează ca lutul rece în matrița pentru cărămizi crude. Cărămizi care trec prin focul evenimentelor și construiesc, cuminți, zidul omenirii, năzuind să ajungă la cer. Sunt alții mânați de-o dorință stăruitoare și neliniștită. Sunt cei care vor să afle, vor să înțeleagă, vor să-și explice, vor să spună și altora. Sunt cei pe care viața proprie nu-i încape. Fără fals orgoliu ci cu multă umilință, trebuie să recunosc a mă prenumăra printre aceștia....
28 poezii, 0 proze
Constantin Lamureanu
AUTOBIOGRAFIE INCOMODÃ S-a născut la 21 martie 1949, prima zi a anului zodiacal, în jurul prînzului. A urmat facultatea de fizică, Universitatea din București, pe care nu a terminat-o pentru a urma cursurile facultății de filosofie, secția sociologie pe care o absolvă în 1974. Tatăl a doi copii de care, spre binele lor, nu a avut prea multă grijă. Premiul \"Ienăchiță Văcărescu\"- 1974, Premiul Uniunii Scritorilor - Sighetul Marmației 1979, Marele premiu \"Nicolae Bălcescu\"- 1979. Datorează mult prietenilor și foarte mult dușmanilor săi. Victimă a propriilor vorbe, nu a fost niciodată în stare să aibă un șef sau să facă parte din vreo formă organizată. Lipsit dintotdeauna de o locuință care să îi aparțină, se simte acasă la Biblioteca Națională, Sala de științe sociale, locul 4 sau la cîrciumile din cartierul în care stă unde, întotdeauna, are o masă a lui pe care nimeni nu are voie să o ocupe. Are marele orgoliu de a fi modest: nu este interesat de lucruri personale, \"prea multe...
5 poezii, 0 proze
Sudu ionut
Sensibil, orgolios, irascibil si in acelasi timp simpatic, astea sunt cuvintele cu care mas putea sa ma descriu. caracterul meu ushor schimbator nu stiu daca este rezultatul astrelor sau al societatii in care traiesc, stiu sigur ca oricum as fii mereu voi fi iubit de cineva. ceea ce am putut afla pana la aceasta enigmatica varsta de 18 ani este ca in viata ceea ce iti trebuie cel mai mult este curajul, ca de multe ori trebuie sa imi cer si scuze, ca vorbele bune trebuie spuse atunci cand trebuie, si ca cea mai buna arma impotriva oamenilor rai este indiferenta. sunt crescut in cea mai reprezentativa familie din romania, cu bunici la tara, care din pacate s-au sins prea repde, dar suficient de tarziu incat sa nu imi fi trezit respectul si pasiunea pentru tot ceea ce reprezinta autenticitate si folclor. in ceea ce preiveste studiile, in prezent, sunt elev al "Colegiului National Gh. Munteanu- Murgoci" Braila.
1 poezii, 0 proze
Augustin Buzura
Augustin Buzura (n. 22 septembrie 1938, Berința, Maramureș) este un prozator și eseist român contemporan, autorul unor scenarii cinematografice. Urmează Liceul la Baia Mare. Absolvă Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj (1958-1964). Renunță la profesia de medic psihiatru și se dedică literaturii. Metodele psihiatrice de investigare a conștiinței umane se vor regăsi în romanele sale. Debutează cu volumul de nuvele Capul Bunei Speranțe în 1963. A fost redactor la revista Tribuna din Cluj. Din 1990 devine președintele Fundației Culturale Române, iar între 2003-2004 al Institutului Cultural Român. În prezent este directorul revistei Cultura. Romane publicate Absenții (1970) Orgolii (1974) Fețele tăcerii (1974) Vocile nopții (1980) Refugii (1984) Drumul cenușii (1988) Recviem pentru nebuni și bestii (1999)
0 poezii, 0 proze
Alina Grozea
Geamană, de mijloc de zodie. Duală, se spune. Sfâșiată între doua euri, spun eu. Deloc parșivă - sper - contrazicând astfel prejudecățile legate de configurația planetelor. Ingineră - printr-o conjunctură de sfârșit de ani comuniști. Editor cu sufletul, dar si pe salariu. Tristă. Nu pentru ca e inteligent și la modă, ci pentru că nu pot să mă abțin. Cinică - pot să ma abțin, dar nu vreau. Sarcastică. Îmi iese, câteodată, însă e un joc cu focul. Isteață - mai degrabă speculativă, decât spontană. Cu tupeu - nu-mi doresc, deși aș avea nevoie. Orgolioasă - prea mult și prea cu cine nu merită crizele mele de personalitate. Mândră - cât să mă umflu în pene, de multe ori, și să mă simt nedreptățită, de la fel de multe ori. Frumoasă - spun cei care mă iubesc, și stim că iubirea nu stă bine cu vederea. Rea - neintenționat. Răutăcioasă - intenționat. Optimistă - mereu. Pesimistă - de câte ori mă întreabă cineva. Timidă. Punctuală. Luptatoare. Leneșă - la modul boem. Harnică - atât cât să-mi...
14 poezii, 0 proze
Dan Laurențiu
Dan Laurențiu (n. Laurențiu Ciobanu la Iași pe data de 10 august 1937 - d. 21 decembrie 1998) a fost un poet și eseist român din generația anilor '60. Volume publicate: Poziția aștrilor (1967), Călătoria de seară (1969), Imnuri către amurg (1970), Poeme de dragoste (1975), Zodia leului (1978), Privirea lui Orfeu (1984), Ave Eva (1986), Psyche (1989), Călătoria mea ca martir și erou al timpului (1991), 101 poezii (1993), Femeie dormind (1993), Mountolive (1994), Patul metafizic (2000). „Hieratică și solemnă, poezia sa a impresionat prin gravitatea orgolioasă a rostirii, care a impus un poet singular, al cărui tonus filosofic era, în contextul dat, cel mai înalt de la Lucian Blaga și Ion Barbu încoace.” (Marin Mincu)
6 poezii, 0 proze
Constantin Brâncuși
Constantin Brancusi, este un sculptor roman celebru, unul din primii mari creatori din arta moderna. BRANCUSI, Constantin (Hobita-Pestisani, Gorj, 1876 - Paris, 1957). Urmeaza Scoala de meserii din Craiova (1894-1998), apoi Scoala nationala de arte frumoase din Bucuresti (1898-1902), unde pentru scurta vreme l-a avut profesor pe Ion Georgescu, apoi pe Vladimir C. Hegel. In timpul studiilor realizeaza bustul Gheorge Chitu, un Cap de expresie, ca si o serie de copii - Ecorseul (impreuna cu Dr. Gerota), Vitellius, Capul lui Laocoon. Mai realizeaza busturile Georgescu-Gorjan (1902) si General Dr. Carol Davila (1903), asezat mai tarziu (1912) in curtea Spitalului militar din Bucuresti. In 1904 porneste spre Paris, trecand prin Budapesta, Viena, Munchen (aici sta un timp), prin Elvetia. Obtinand o bursa in Franta in 1905, se inscrie la Scoala de arte frumoase, in clasa lui Antonin Mercie. In 1907 este acceptat practician in atelierul lui Rodin, pe care il va parasi, orgolios si plin de...
0 poezii, 0 proze
Bogdan Burileanu
Urâtul Nu-l iubeau deloc. Chiar îl disprețuiau, privindu-l de sus. Un ceva, acolo, de mâna a doua. La ce bun să te împiedici tot timpul cu privirea într-o vechitură antipatică, moștenită din alte vremuri, când utilitățile, dar și gusturile, erau altele? De folosit... le era și silă să o facă. Rar erau obligați să apeleze, fără nici o plăcere, la serviciile lui – îndeobște, când nu ajungeau destul de sus. Se hotărâseră de atâtea ori să îl arunce... La ce era bun? Așa că l-au tot mutat de colo colo, prin casă. Îi căutau un loc cât mai dosit. Și i l-au găsit, până la urmă: în magazia din dos . Să zacă naibii acolo, ca un obiect de prisos ce era. Când stăpânul casei l-a călcat pentru ultima oară în picioare, e posibil să fi tras nădejde până în ultima clipă că nu va fi nevoie să se umilească într-atât. Era orgolios stăpânul... vanitos și al naibii de impulsiv. În rest – pâinea lui Dumnezeu, cum îi plăcea să fie perceput. Aruncat cu o smucitură violentă de sub tălpile bărbatului care se...
6 poezii, 0 proze
orgoliu
de Mihai Leoveanu
ar fi trebuit sa te bucuri plangand stiai ca ma priveste o lume (o fereastra cu ochii deschisi despre care oricand iti voi spune) ar fi trebuit sa te bucuri desigur puteam sa zbor doar in oglinzi...
orgoliu...
de B. Andreea
Linishte…sa sufle vantul… Șșșt…sa-mi aduc aminte suferinta… Caderea…rupta de o stanca… Grafit moale din vis infinit, Ce se sfarmă, se sfarmă mereu. Ah, si-s iara pe marginea stancii … Privesc in...
Orgoliu
de Rubem Fonseca
Rubem Fonseca Orgoliu Auzise în diverse ocazii zicându-se că prin mintea individului care trage să moara înecat se perindă cu viteză amețitoare principalele evenimente ale vietii sale și alte palavre...
Orgoliu
de Arion Tiberiu
Nimic din ce ți-am spus N-a fost adevărat, Și-aș fi-ncercat Să-ți spun că te iubesc, Și-ai fi iertat Că te-am mințit Și c-am strigat, Precum un biet descreierat, Că te urăsc Și că în veci Nu vreau...
Orgoliu
de Gabriel Dragnea
Orgoliu Eu spun unu, tu spui doi Într-o cruntă căutare Nu am urme pe cărare Când spun unu, tu spui doi. Eu spun trei, iar tu spui patru O secundă e-ntre noi Să-l înving pe necuratu`. Eu spun trei,...
Orgoliu
de Mihai Miro
Decât să mă știu, De Călin ajutat, Mai bine subscriu, Să fiu suspendat.
orgoliu
de angela spinei
m-am părăsit în dimineața în care estetul din tine a adus iubirea, cerșetoare la ușa mea. scurgeri ale cuvintelor îmi îngrădesc rațiunea ca și lacrimile așternute pe post de cearșaf. Știu: replica...
Orgoliu
de Mihai Miro
Pe-un vecin de vizavi, Nu-l suport, (fie ce-o fi) Fiindcă de o viață, Îmi tot stă în față.
Orgoliu
de Blănaru Alexandra
Boală -a sufletului meu, Din trecut îl port cu mine, Stă ascuns în trupul meu, Face doar ce îi convine. În orbite este negru Suflând foc ce-i otrăvit, Când rânjește e tenebru Dar se simte împlinit. E...
orgoliu
de Deminescu Violeta Mirela
l-am privit în ochi așa cum era gol de iubire ciutură spartă înțelepciunea fântână cu lanțul rupt cum să te mai cațeri înspre izvoare ploaie curată? se-mpungea cu sfinții în stele de-așezat pe umărul...
