"Omul gradina" – 20079 rezultate
0.02 secundeMeilisearchNicolae VASILE
Cercetător, inventator, scriitor (prozator, poet, eseist, dramaturg), jurnalist, profesor universitar. Cărţi publicate: Punctul de sprijin, Roman, 2000; Echilibrul Marinarului, Roman, 2006; Reinventarea omului, Eseu, 2011; Omul ciclic, Poezie, 2013; Taxa lui Caron, Poezie, 2014; Ştiinţă şi prejudecăţi, Eseu, 2014; Universul ciclic, Poezie, 2015; Românul ciclic, Proză scurtă, 2015; Dominoul iubirii, 2015; Dominoul iubirii. Raiul, Roman 2016; Sistemismul, Filozofie, 2017; Grădina Domnului, Poezie, 2017; Ioșca, Sică și Mitică, Teatru, 2017; Zâna și Viața, Roman, 2017; Clubul, Roman, 2018; Sistemismul. Bazele științifice, Filozofie, 2018; Citadela Perpetuă, Filozofie, 2018; Începutul cercului, Poezie, 2019; Hectomeronul Coronavirus. O sută de gânduri din pandemie, proză scurtă, 2020; Enciclopedia SCRIITORI din GENERAȚIA 2000, istorie literară, volumul I, 2020, volumul II, 2021, volumul III, 2024; Controversiada, Teatru, 2023; Aforisme și Învățăminte sistemice, 2024; Între lumi, Roman,...
116 poezii, 0 proze
Șerbănescu Ana
M-am născut la ora 14.27 pe cale naturală cu ajutorul mamei și al dr. Andrei în data de 28 august 1994. La grădiniță am fost trei ani la grupa pregătitoare pentru că tata a stabilit că sunt prea deșteaptă să încep ca tot omul cu grupa mică. Din clasa I până în 2013 am fost elevă la Colegiul German Goethe. Acum studiez relații internaționale la SNSPA și la ASE. Am participat la olimpiada de limba și literatura română - minorități - faza pe țară în 2007 și în 2008, când am luat mențiune. Pe 1 iunie 2009 am participat la a 6-a ediție a Festivalului de poezie Gellu Naum organizat la C.N. Mihai Eminescu și am luat premiu I la secțiunea gimnaziu. În anul 2009 am luat mențiune la olimpiada de limba, comunicare și literatura română “George Călinescu”- faza pe municipiu. În anul 2010 devin vice-campioană la karate, stilul shito-ryu.
108 poezii, 0 proze
Negrescu Maria
Hm...O stea pe un soare...Adica doua stele... Nu mi-am facut niciodata o biografie, asa ca ce o sa scriu eu aici nu stiu daca o sa corespunda cu ceea ce se cere.. Eu m-am nascut si am trait(cel putin pana acum) in acelasi oras, in acelasi cartier, cu aceeasi familie.. Am muncit la copilaria mea, am mers si pe la gradinita(de la vreo 3-4 ani), apoi am trecut la scoala generala nr 12 si la sfarsitul ei, am dat(ca tot omul) examenul de capacitate. Am intrat si la liceu si au urmat 4 ani frumosi. Apoi, am terminat si liceul(yeah!...)..de fapt, scuze, Colegiul National I.C.Bratianu si am intrat(cica!) la A.S.E.(sectia SELS) la Bucuresti. Ce-o sa fie de acum incolo? Habar n-am... Cam atat despre mine... Cam putin si prea normal?!Ata ete!
7 poezii, 0 proze
Omul Cu Sobolani
1 poezii, 0 proze
omul din carligi
3 poezii, 0 proze
mitz omul
1 poezii, 0 proze
dragomir stefan(Iubeste Alegria SI Iubirea ,omul n
105 poezii, 0 proze
Marius Sutu
heh .. a shiny motherfucker
6 poezii, 0 proze
Lucian Bratu
azi sunt omul din lift
3 poezii, 0 proze
Rapid Daniel
Am fost nascut. Traiesc ... N-am murit ?
2 poezii, 0 proze
Omul gradina
de Gabriel Nita
In gradina spre mine se apleaca un trandafir rosu si imi saruta petalele cu buze incinse ca focul, il vad zambind si indreptandu-se incet, cu mersu-i clatinat, pe alee spre un orizont pe care eu nu-l...
păcatele mitizării
de Valeriu Sofronie
Mitizarea este o formulă comodă, cea mai la îndemână, de instituționalizare a idolatriei în gândire, dar și a iresponsabilității în asumarea istoriei. Ori de câte ori rostim un mit, înălțăm totodată...
Temnițe amare
de Vavila Popovici
Istoria mahalalelor se repetă! Și anii mei, anii tăi se duc... Pretutindeni - temnițe amare. Copii flămânzi se duc și vin de la școală; abandonați de părinți se sinucid, alții preferă traiu-n canale…...
Anticamera Ra(i)ului II
de Dan Mitrut
Actul I “As da o mie de ani sa aflu de ce nu spui nimic. Numai cat foiesti din frunze si mai scartai cand adie austrul de Rai. Chiar nu esti respectuos. Nu e nevoie sa fii de acord cu mine. Macar sa...
În grădina lui Epicur
de Anton Vasile
Omul pocăit! M-am depărtat de Tine, Doamne, Crezând că sunt chiar propriul meu Stăpân, Și vanitos, ca fiii unor bogate doamne, M-am comportat ca cel mai rău păgân. Căci îndemnat, de Răul de Satan,...
La omul lăudat...
de Danut Gradinaru
\" La pomul lăudat să nu te duci cu sacul \" niciodată nu se vor umple așteptările tale chiar dacă vei culege fructul dorit dac-ai gustat plăcerea, de simți a ta tăcere un sâmbure va crește în visul...
gradina
de Alexandru Corneliu ENEA
Se zice că omul a apărut într-o grădină a belșugului și iubirii și nu într-o mânăstire. Iată de ce, și mie, îmi plac grădinile. Tu ai intrat cu timiditate prin poarta inimii în grădina mea, ți-ai...
Mare e gradina Domnului
de MIRCEA STEFAN
Te uiti cateodata la televizor ca tot omul.Schimbi canalele indiferent cautand ceva ce stii ca nu o sa gasesti dar iti place cautarea.Din cand in cand prinzi ceva interesant pe doua canale in acelasi...
În grădina lui Epicur
de Anton Vasile
Decăderea românului Decăderea românului a început, De când a cunoscut că banu-i zeu; De-atunci, mereu, omul avut A vrut să-l cumpere chiar și pe Dumnezeu! Nimic nu mai e sfânt în țara asta, Căci...
Omul care...
de Alexandru Ciocioi
Omul care... Omul care întinde mâna la marginea străzii poate fi un pom buimac pe care florile din grădină l-au aruncat dincolo de gard pe strada în care merg nălucile la târg. Spatele său e un semn...
