Plânge salcâmul, chemați grădinari pricepuți
Ridicol e visul de-a fi fericit in câmpie
Liberă e caderea in groază și fum
E mult mai sănătos să rămână nebun
In frica-i de moarte și de stihie,
Dar
Lăsați-mi focu-n vatră și pâinea in cuptor
Lăsați-mi ciocârlia, suspinul și pădurea,
Nu-mi poluați iubirea și apa din izvor,
Caci plânge Eminescu și moare nemurirea.
Nu sunt arbitrul firii,
