Poezie
Testament
1 min lectură·
Mediu
Lăsați-mi focu-n vatră și pâinea in cuptor
Lăsați-mi ciocârlia, suspinul și pădurea,
Nu-mi poluați iubirea și apa din izvor,
Caci plânge Eminescu și moare nemurirea.
Nu sunt arbitrul firii, tempou al vieții mele,
Nici cântăreț de zgomot in turma ce o mână
Păpuși făcute-n lut ce-s cât de lutul grele ...
Sunt doar lacrimă-nvinsă din inimă română.
Mi-a mai rămas dorința ecoului pierdut
Al doinei ce-au cantat-o părinții, și-au murit
Lăsând mulțimii surde un spirit de vândut
Doar cărți ascunse-n umbră de focul aurit.
De-ar fi să ard in zilnica tăcere incoloră
Si să devin cenusă ascunsă in sicriu
N-am să mai tac, promit, n-am să mai tac o oră
Din vesnicie fac o ciornă și-am să scriu.
Nici in cutii de scânduri, noi inchisori de moarte
Nu vreau să ard in focul prefacerii-n cenușă
Cu pieptul gol să fiu, la capu-mi fie o carte
Căci sunt in Eminescu ca degetu-n mănușă.
023599
0
Mi-a plăcut mult poezia-ți, bănuiesc că a ajuns la atelier inclusiv din motivele de mai jos:
mâna-mână
româna-română
cenusă-cenușă
vesnicie-veșnicie
Repară și reafișează.
Succes.
Cu respect.