omul din carligi

Un vânt molatec Urnit de-un fior sălbatec În câmp de jăratec Stârnea vâlvătăi. În marea de sticlă Un stol se ridică Și grabnic el strigă Pe cei ce-au rămas. Pe dalbe petale Un

Un fulg căzu din vechiul nor Un altul i`ascultă chemarea Pe`aripi de vant, pe`aripi de dor Se măcina tăcută zarea

Picuri de sânge se preling Din rana sângerândă. Cocori pribegi se-opresc privind O viață pâlpâindă...