"Omul 3. Suferința 110,111" – 20078 rezultate
0.02 secundeMeilisearchDemostene Andronescu
Născut la 3 decembrie 1927, în comuna Cîmpuri, județul Vrancea, deci într-o zonă ce constituie un fel de ținut de cumpănă între Moldova și Muntenia, Demostene Andronescu are parcă și ceva din blîndețea molcomă a moldoveanului, dar și ceva din încăpățînarea iscoditoare a munteanului: e un amestec oarecum paradoxal de contemplativism liric (prin care se explică poetul) și de activism neastîmpărat (din care se nutrește luptătorul). Cuminte și necuminte totdeodată, pare să nu se simtă în firea lui decît pe răzoarele inefabile dintre realitate și visare, dintre real și ideal. Prin poezia lui trece adeseori – cu o tristețe mai senină, de dor românesc – umbra lui Don Quijote. Omul însuși are, la rîndu-i, ceva donquijotesc, un amestec îndărătnic și indefinit de „visătorie” și „nebunie”, în sensul nobil (și adesea uitat) al acestor cuvinte. Donquijotismul apare de altfel, în viziunea sa, ca însemn paradigmatic al unei întregi generații: aceea a tînărului...
0 poezii, 0 proze
Ioana Camelia Sîrbu
11.dec.`81 Jumătate animal și jumătate om aș fi vrut să fiu altfel, dar sunt așa cum sunt, imperfecta corcitură reală Uneori lumea mă doare pentru că animalul se zbate, alteori omul din mine mă face să trăiesc, de-aceea sunt adaptabil lumii... până acum Am scris din clasa a doua despre toate, în clasa a noua ... a doisprezecea, în anul 3 de facultate... și cred că voi mai scrie pâna când voi avea ceva de spus Premii literare • Mențiune la Concursul Național de Poezie „Traian Demetrecu” – TRADEM ediția a XXV-a, Craiova – 2003. • Mențiune I la Concursul Național de poezie și pictură „Dor de Dor”, Cluj-Napoca – 2006 • Premiul II la secțiunea pamflet, la Festivalul Național de Literatură Umoristică „Ion Budai Deleanu”, ediția a V-a, Geoagiu, jud. Hunedoara – 2015 • Premiul II, la secțiunea manuscrise, la Festivalului de poezie religioasă "Credo" - Lăpușna 2016 • Premiul ”Alexandru...
632 poezii, 0 proze
Negrescu Maria
Hm...O stea pe un soare...Adica doua stele... Nu mi-am facut niciodata o biografie, asa ca ce o sa scriu eu aici nu stiu daca o sa corespunda cu ceea ce se cere.. Eu m-am nascut si am trait(cel putin pana acum) in acelasi oras, in acelasi cartier, cu aceeasi familie.. Am muncit la copilaria mea, am mers si pe la gradinita(de la vreo 3-4 ani), apoi am trecut la scoala generala nr 12 si la sfarsitul ei, am dat(ca tot omul) examenul de capacitate. Am intrat si la liceu si au urmat 4 ani frumosi. Apoi, am terminat si liceul(yeah!...)..de fapt, scuze, Colegiul National I.C.Bratianu si am intrat(cica!) la A.S.E.(sectia SELS) la Bucuresti. Ce-o sa fie de acum incolo? Habar n-am... Cam atat despre mine... Cam putin si prea normal?!Ata ete!
7 poezii, 0 proze
Ștefan Popescu
Ștefan Popescu (n. 20 iulie 1912, București - d. 16 ianuarie 1995, București); Poet, prozator și traducător Opere (nu toate?) * Leroi-Ler, 1941 * Cum a fost cu putință. Poeme, Colecția Orizont, București, 1945 (cu un portret și desene de Ioana Grigorescu, Ligia Macovei și Ileana Popescu) * Tuturor, Publicom, București, 1948 * Premieră de gală: roman, ESPLA, București, 1958 * Poeme: 1931-1964, Editura pentru Literatură, București, 1965 (cu un cuvânt înainte de Silvian Iosifescu) * Pașala: roman, Editura Tineretului, București, 1968 * Adio, Xenia Vilari: nuvele și schițe, Editura pentru Literatură, București, 1969 * Nestematele unelte: 3 suite de poeme, Editura pentru Literatură, București, 1969 * Michelangelo: vremea, omul, opera, Editura Tineretului, București, 1969 (cuvânt înainte de Nina Façon) * Neobosita laudă, Editura Tineretului, București, 1969 * Imnuri, Editura Cartea Românească, București, 1971 * Puterea iubirii, Editura Eminescu, București, 1971 * Poeme cu soldați, Editura...
2 poezii, 0 proze
Omul Cu Sobolani
1 poezii, 0 proze
omul din carligi
3 poezii, 0 proze
mitz omul
1 poezii, 0 proze
dragomir stefan(Iubeste Alegria SI Iubirea ,omul n
105 poezii, 0 proze
Marius Sutu
heh .. a shiny motherfucker
6 poezii, 0 proze
Lucian Bratu
azi sunt omul din lift
3 poezii, 0 proze
Omul 3. Suferința 110,111
de razvan rachieriu
Oamenii ilogici sunt surmenați și obosiți dimineața și proaspeți și activi la sfârșitul serviciului, când suferă, cred că se simt bine și în formă, când se simt bine, cred că suferă și sunt...
Luciditatea, miraj și tragism
de ROMEO BLAJ
Lucrarea lui Emil Cioran, Cartea amăgirilor, este împărțită în șapte capitole neintitulate, însă unele subcapitole au titlu. Conținutul eseului cultivă aforismul, modalitatea de abordare a temelor...
Martirajul și dăinuirea prin cuvânt
de ROMEO BLAJ
Desăvârșirea vulnerabilă fiind hărăzită oamenilor, „dorul raiului” 1) călăuzește existența celor nesupuși cândva unor porunci divine. Cu aripi în suflet, omul nu își dezminte vocația trascendentă,...
Izvor etern de apa vie
de Frentiu Toma Adrian
“Biblia este comoara mea cea mai de pret fără de care aș fi un nenorocit” E.Kant Cunosc o carte pe pământ Ce nu-și mai schimbă a ei cuvânt…..Ps 119/89; 1Petru 1/23 Comoara omului se știe……………...
\"Apa si importanta apei\"
de Bianca Irina
Ca să existăm, avem nevoie de aer, apă, hrană, căldură și lumină. Nimic nu poate fi conceput în economia planetei fără apă. Se pare că datorită consumului mare de apă, în curând, populația globului...
Suferința 1,2,3
de razvan rachieriu
Când suferința îmi dă cu tifla, mă consideră ignar și prost, și pe la periferii debil, tont și nătâng, când mi-a îngurgitat toate emoțiile, afectele, o parte din gânduri și câteva euri, și a devenit...
Oboseala 1, Suferința 1, Teluricul 1,2,3,4
de razvan rachieriu
Oboseala e o carență de energie sau manifestarea unei disfuncționalități, emite fluxuri de non-energii și încețoșează văzul conectat la realul contondent și e vulnerabilă la somn, având idiosincrazii...
Oboseala 2,3,4
de razvan rachieriu
Reacționez când oboseala are intenția să se transforme în suferință, pun gândurile letargice să facă exerciții fizice, pun mușchii gândirii în funcțiune, și oboseala, panicată, fuge din corp și se...
Empatia 1,2,3,4
de razvan rachieriu
Omul este o ființă empatică ce transmite și citește gânduri, dotat cu spiritualitatea asimilând paranormalul și conectându-l pe om la mintea planetară absorbind eoni de la mintea universului. Dacă am...
Aforisme 3
de razvan rachieriu
Sănătatea este esența ființei, un etern a fi. Ãsta sunt eu, sublimat de creația proprie cu esență transfiguratoare. Întinderea minții și legăturile sale cu un ego vanitos reliefează un sens al vieții...
