Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Obiectele pierdute pe stradă strigă"6622 rezultate

0.07 secundeMeilisearch
40 rezultate
HD

Harry White de Danciu

AutorClasic

din Prefață lui Ștefan Doru Dăncuș la cartea: Sânt pentru ca Este Harry White de Danciu s-a născut într-o lume a lacrimei terestre, satul Trestia din Maramureș. Acolo unde copilăria nu se pierde niciodată pe ulițele satului pline de praf, în luna când florile se rup din mugure prevestind învierea lui Isus. S-a risipit în parfumul universului, cu o chitară adesea sub braț, trecănd trist pe străzile întunecate ale unui oraș din România. Un steag, o mașină de tors, o lampă de mină, o piatră de la Chiuzbaia și alte câteva obiecte rustice, reprezintă pentru el zestrea româneascăa printre străaini. Dacă ar fi judecat după acestea, nu poate fi considerat un om bogat; în rest își trăieste viața pentru a putea răspunde la căteva întrebări esențiale pe care și le-a pus. Imaginea lui este mereu aceiași din vremea când a fost învățător în lumea copilăriei sale, pentru că nu există nicăieri pe pămănt un tablou mai frumos decăt acel al întoarcerii Învățătorului. Cartea de față (Sânt pentru ca Este)...

0 poezii, 0 proze

Dușan PetroviciDP

Dușan Petrovici

AutorClasic

Dușan Petrovici (n. 23 august 1938, Varias, lângă Timișoara) sau Duoan Petrovic este un poet și traducător român contemporan de origine sârbă. A debutat în revista Orizont în 1965 și a debutat editorial în 1972 cu volumul Lebede ale puterii pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Stabilit în Düsseldorf, Germania, poetul lucrează în mod curent la volumul Însemnări atroce. Opere * Lebede ale puterii, Editura Albatros, București, 1972 * Obelisc, Editura Facla, Timișoara, 1974 * Neînceputa mireasmă, Editura Facla, Timișoara, 1975 * Obiecte pierdute, Editura Facla, Timișoara, 1980 * Clima temperată, Cartea Românească, București, 1981 * Autobiografie ermetică, Editura de Vest, Timișoara, 1992 * Erotica ermetică, 1994 (ediție bilingvă româno-germană) * Zaruri de apă, Colecția Brumar, Editura Brumar, Timișoara, 1999 * Nopți westfalice, Colecția Brumar, Editura Brumar, Timișoara, 2003 (cu ilustrații de Ioan Galea)

19 poezii, 0 proze

Octavian PalerOP

Octavian Paler

AutorClasic

Octavian Paler (n. 2 iulie 1926, Lisa, județul Făgăraș, actualmente în județul Brașov — d. 7 mai 2007, București) a fost un scriitor, jurnalist, editorialist și om politic român. După absolvirea școlii primare în satul natal, în anul 1937 este admis bursier la Colegiul Spiru Haret din București. În vara anului 1944, cu o saptămână înaintea încheierii cursurilor clasei a VII-a de liceu, are o altercație cu George Șerban, directorul școlii, care era chiar unchiul său (fratele mamei), și este obligat să părăsească școala, mutându-se la Liceul Radu Negru din Făgăraș pentru a urma, în anul școlar 1944-1945, ultima clasă de liceu, clasa a VIII-a, secția literară. Aici s-a remarcat, mai ales la obiectele Filosofie, Latină, Elină. În anul 1945, la terminarea ultimei clase de liceu, o clasă cu 44 elevi, a fost declarat Promovat cu laudă[1]. În același an, a susținut examenul de bacalaureat la Sibiu. În continuare, urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie și simultan și pe cele ale...

102 poezii, 0 proze

CV

Cristian Gabriel Voicu

AutorAtelier

din motive obiective, doresc ca biografia mea sa ramana strict confidentiala.

5 poezii, 0 proze

CF

costea florin

AutorAtelier

Nascut langa o oarecare 'Ozana' dintr un loc uitat de Dumnezeu sunt un oarecare pretendent la o viata mai tihnita. Numele sunt neimportante precum si aceasta asa zisa biografie. Cel ce sunt prin cel ce am fost poate incapea intr un anunt de mica publicitate din rubrica 'obiecte disparute'. Viata este o ironie prea fina pentru a fi conceputa intr o compunere formala mai ales cand este la inceput! Fara a fi goala dar nici prea plina, in amalgamul trairii universale nu poate avea decat tonul impus de acesta pe de o parte si consistenta unei umbre pe de alta parte. Din fericire puterea cuvantului este cu atat mai mare cu cat este folosit in scopul deja conferit celui ce 'graieste'.

1 poezii, 0 proze

Benjamin VautrierBV

Benjamin Vautrier

AutorClasic

Născut la Napoli, în 1935. Artist elvețian de inspirație dadistă. Creează tablouri, sculpturi, obiecte ready made, certificate, afișe dar și poezii. Toată creația sa reprezintă o provocare la adresa creației artistice dar și o modalitate de a-și apropia arta prin aceste gesturi. *** Ben Vautier (born on July 18, 1935 in Naples, Italy), also known simply as Ben, is a French artist. He lives and works in Nice, where he ran a record shop when he was young. He discovered Yves Klein and the Nouveau Réalisme in the 1950s, but he became quickly interested in the French dada artist Marcel Duchamp, the music of John Cage and joined the Fluxus artistic movement in the 1960s. He is also active in Mail-Art and is mostly known for his text-based paintings; an example of the latter is his work "L'art est inutile. Rentrez chez vous" (Art is Useless, Go Home). He has long defended the rights of minorities in all countries, and he has been influenced by the theories of François Fontan about ethnism....

2 poezii, 0 proze

ZB

Zina Bivol

AutorAtelier

Data nașterii 12.02.1989 Absolventa Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice Cu Titlul de Licențiat în Arte Specialitate Regie Liceul Teoretic “Ion Pelivan”, sat. Răzeni. Obiective carieră, domenii de activitate vizate: Regie, maiestria actorului, arta vorbirii, miscarea scenica, dansul, canto.

1 poezii, 0 proze

chirescu manuela catalinaCC

chirescu manuela catalina

AutorAtelier

Nu stiu exact ce as putea scrie aici... din compozitiile proprii am avut publicate doar in revista liceului Spiru Haret din Targoviste unde am invatat, in revista UNDE din constanta. in revista ROMAN IN LUME din madrid ,si in volumul de poezii¨Roman in lume...¨ volum publicat in spania in urma cu ceva timp .Sper ca pe viitor sa pot spune mai multe despre mine. Cu mult respect, Catalina STAREA DE POEZIE Obiectul poeziei il constituie starile sufletesti nelamurite,confuze,care neputand fi formulate clar, nu vor putea fi transmise decat pe calea sugestiei.Poezia ofera cititorului o placere deosebita.Placere care consta in bucuria de a ghici incetul cu incetul,ceea ce se ascunde in spatele fiecarui vers.Aceasta placere este data si de muzicalitatea exterioara obtinuta nu numai prin ritmuri si rime perfecte,ci prin repetitia obsedanta a unor cuvinte sau a unor anumite vocale. Poezia, scria Victor Hugo ,"este ceea ce este mai intim in toate". Poezia este inclinatia spre meditatia...

89 poezii, 0 proze

SK

Saint-John Kauss

AutorClasic

Nascut la Hinche (Haiti) in 1958, locuind in provincia Quebec (Canada), Saint-John Kauss a scris si publicat mai bine de cincisprezece volume de poezie, printre care - la HUMANITAS, Montreal - Pages fragiles (1991), Testamentaire (1993), si Territoires (1995). Clasat \"poet al anului 1995\" de catre ziarele haitiene din diaspora, opera sa literara a fost publicata inca din 1979 in Haiti, Franta, Statele Unite, Canada, Cuba, Germania si, acum, in Romania. A primit al doilea premiu de poezie Air Canada pentru Pages fragiles (1991). Poeziile lui sunt traduse in mai multe limbi si constituie in prezent obiectul unor studii academice in Statele-Unite. Fiind secretarul general al Asociatiei scriitorilor haitieni (AHE), el este totodata intemeietorul scolii literare numita SUPRAPLUREALISM. Saint-John Kauss (John Nelson) este biolog si cercetator (farmacologie clinica/psihiatrie) in cadrul Centrului de cercetari Fernand-Seguin al spitalului Louis-Hippolyte Lafontaine din Montreal. In 1997 va...

4 poezii, 0 proze

Mihail BuriceaMB

Mihail Buricea

AutorAtelier

-Nascut in satul Pietrari, Valcea. -Liceul Mircea Cel Batran din Rm. Valcea -Facultatea de Electronica si Telecomunicatii, Institutul Politehnic Bucurestti -Inginer software la Centrul de Calcul Electronic, Electroputere Craiova -Analist de sisteme informatice -Proiectant de sisteme informatice -Cercetator sisteme informatice si distribuite -Sef de sectie exploatare sisteme de calcul -Sef atelier proiectare si implementare sisteme informatice -Doctor in Stiinte Electrice -Doctorand in Cibernetica si Statistica Economica - Cadru Universitar la Facultatea de Automatica, Calculatoare si Electronica. - reporter la saptamanalul national Ratiunea - autor de lucrari din domeniul Stiintei Calculatoarelor: .Gestiunea fisierelor in Turbo Pascal .Programarea in limbajul Turbo Pascal de la teorie la practica .Programarea in limbajul C/C++ de la teorie la practica .Limajul C/C++ si tehnici de programare .Programarea orientata pe obiecte in C++ .indrumare de laborator pentru uzul studentilor -...

214 poezii, 0 proze

Obiectele pierdute pe stradă strigă

de Ruxandra Magdalena Manea

Lumina îi trimite corzi piezișe și mișcătoare prin fața ochilor. Limba caută asiduu resturi de miezuri de semințe de floarea-soarelui în găurile măselelor, între buze și alveolele dinților. Soarele...

ProzăAtelier

Obsesii

de Gelu Diaconu

Odată pierdut echilibrul, rămâne obsesia de a te agăța de ceva ca să te salvezi. E aproape un truism: viața care învinge totul, care trebuie să răzbească și să meargă mai departe. Dimineața, seara,...

ProzăAtelier

Ziua prostului - partea a 9-a

de Liviu Nanu

14 octombrie a.c. Am avut un vis tare ciudat. Se făcea că eram în Franța, pe stradă. În fața mea tocmai ieșeau din magazin trei doamne, cu sacoșele pline de țoale scumpe. locul semăna cu sensul...

ProzăAtelier

Moartea lui Ulm

de Cristian Vasiliu

Muribunzii nu se gândesc la nimic importat, la nimic măreț. Nu li se relevă nici un adevăr esențial și nu-și cartografiază toată viața într-o expediție fulgerătoare prin memorie. Mai ales când...

ProzăAtelier

Timpuri și destine

de valeriu danalachi

Clasa noua nu s-a evidențiat prin mari evenimente. Disciplinele exacte nu mă interesau, le învățam mai mult pentru note. Celelalte le studiam cu profunzime, în măsura potenței școlare. Idiomele,...

ProzăAtelier

fisuri

de Răzvan George Mirică

*copilul Dezchizând ochii, urmărește una din crăpăturile din tavan cum se întinde până la pata imensă de mucegai care, în secunda asta, apare ca stafia unui soare. Se târăște până la bucătărie,...

ProzăAtelier

Episoade de viață (capitolul 1)

de Eduard Burlacu

Liniile albe de pe mijlocul străzii alternează monoton cu spațiile goale, dând un efect hipnotic care mă face să le număr automat. Undeva, într-un punct întunecat al subconștientului, rațiunea îmi...

ProzăAtelier

nu-ți pierde viața cu cineva pe care nu-l iubești

de Ela Victoria Luca

dezastrul tău se întinde cât vezi cu ochii mi-a fost greu să îți spun sau doar am încercat să fac din tăcere o stradă prea largă unde trecătorii își sunt străini nu se deranjează nu se privesc își...

PoezieAtelier

Frățiorul

de Laura Iancu

Liliana se ridică pe vârfuri pentru a vedea pe fereastră copiii care se jucau de-a prinselea pe străduța îngustă și mizeră din fața blocului. I-ar fi plăcut mult să se joace și ea cu ei și, dacă ar...

ProzăAtelier

Pădurea – imagine și semnificație în lirica lui Lucian Blaga

de Cristina-Monica Moldoveanu

Motto: În pâlnia muntelui iezerul netulburat/ ca un ochi al lumii, ascuns, s-a deschis. (L.Blaga) Pădurea care se dezvăluie în poezia lui Blaga îndeplinește mai multe roluri semantice propriu-zise...

ArticolAtelier