Ne plange natura,
Cu lacrimi de sange,
Ne plange, suspina,
Iubirea divina.
Ne plange-asfintitul,
Si ceriul albastru,
Ne plange, sopteste,
Cu-amarul sihastru
Ne plangem cu
Cui dai buzele-ți de miere?
Și privirea de fecioară,
De ce zâmbetul iți piere?
Și mă minți a doua oară…
Cui dai inima iubito?
Și-amintirile cu noi
Cui dai lacrimile calde,
Și iubirea mea
Ce e viata de artist?
Unii spun, că-i ‘cel drum trist,
Ce prigoanele-au ajuns
Din ce-i vechi pân’ cel patruns.
Tristă-mi este veselia,
Dar mai tristî mi-i iubirea
Ce nu am a-mpărtăși,
Nimeni
De-acol’, din mijloc de văpai ce ard,
Unde e clipă, e infinit și-univers se naște,
Pe-a hărții rațiune, rece-mi pare
C-a mai trecut un ceas.
Din râuri de foc și de pierzare,
Din vecinicii ce
De ce nu simți la fel ca mine?
Ce frumoasa e iubirea
Nu te pierde-acum cu firea,
Ci redă-ma !
Rupe o frantură de speranță
Și coase rana mea din piept
Nu fugi precum o hoața
N-am sa mai
