Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Numele meu întreg(sic!)"20281 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Cristina-Monica MoldoveanuCM

Cristina-Monica Moldoveanu

AutorAtelier

Născută în București, pe data de 16.02.1971. Absolventă a Universității București, facultatea de Psihologie. Preocupări literare - public din 2007 și texte pe suport electronic public din 2010. Am visat să scriu, în special descrieri ale frumuseții naturii, ale locurilor dragi din amintire sau chiar basme încă din copilărie (uneori le povesteam unei prietene), am scris primele poezii la 7-9 ani probabil (caiet cu abțibilduri frumoase pierdut), apoi am scris din nou poezii în liceu (caiet cu file veline pierdut), am continuat în jurul anului 2000 (sporadic) și am început să scriu din nou la sfârșitul anului 2006 (colecționate). Cu toate că am folosit mai demult un pseudonim (amintire a unor încercări literare din liceu), menționez că numele meu pentru cei care mă cunosc este Cristina, nu Monica (pe cartea de identitate este Cristina-Monica, cu liniuță între cele două nume). Poeziile mele au apărut în ziarul Opinia din Buzău (debut), în revistele Renașterea literară, Oglinda literară,...

1196 poezii, 0 proze

Stanescu Ionut CristianSC

Stanescu Ionut Cristian

AutorAtelier

Urasc felul in care sunt etichetat dupa cuvinte. Urasc prietenia celor ce vor de la mine numai guma de mestecat. Urasc profesorii care predau intr-un stil de fals interes pentru soarta elevilor. Il urasc pe dirigintele care n-a vrut sau n-a stiut sa se apropie de inima nici unui coleg de-al meu. Urasc sistemul social care impune puterea banilor ca valoare morala. Urasc institutia pedagogica ce poarta numele de scoala pentru ca urmareste o dezvoltare “multilaterala” uitand ca ar trebui sa fie o institutie psiho-pedagogica. Urasc indoctrinarea la care sunt supus eu si cei pe care ii urasc. Imi urasc parintii pentru ca ma iubesc neconditionat contrazicandu-mi ura. Pentru ca vor sa dau tot ce mai bun din mine. Pentru ca incearca sa nu ma lase sa gresesc. Pentru ca m-au nascut si crescut intr-un mediu iubitor. O urasc pe ea pentru ceea ce a devenit. Pentru ca am iubit-o. pentru felul in care isi musca buza de jos dupa ce o sarutam. Pentru felul in care suvita ei rebela cadea intre buzele...

5 poezii, 0 proze

Andrei LucianAL

Andrei Lucian

AutorAtelier

Numele meu este Ursulică Andrei-Lucian. Sunt născut în Iași, Sibiu și București.

104 poezii, 0 proze

Alina T. (Manole)A(

Alina T. (Manole)

AutorAtelier

Numele meu e Alina Manole. Nu sunt Alina Manole Alma ci o Alina Manole Allana. Imi plac coincidentele din momentul in care am citit, in copilarie, ca o Alina Manole a rezolvat bine o problema din "Gazeta Matematica". De atunci caut Aline Manole. :) Biografia artistica s-a limitat pana acum la castigarea unor trofee la concursuri de muzica folk. Si la un scris nebunatic, mai mult melodios, pentru piesele mele. Daca pot si altceva imi veti spune voi. Sunt fan al tuturor Alinelor Manole.

92 poezii, 0 proze

Dmitri MiticovDM

Dmitri Miticov

AutorAtelier

"Numele meu e Dmitri", editura Paralela 45, 2010 mail: dmitermiticov@yahoo.com dmitrimiticov@yahoo.com

4 poezii, 0 proze

Sandrina-Ramona IlieSI

Sandrina-Ramona Ilie

AutorAtelier

Numele meu e Ramona Sandrina. Pentru prieteni sunt Ramo. Sunt de meserie publicist. Sunt o visătoare cu texte în regulă și cu aripi mereu întinse spre zbor și cunoaștere. Nu cred în compromis, dar cred în unicitate și în puterea promovării pe bune. Mă puteți găsi pe mai multe reviste culturale, literare, social-politic și lifestyle, cum ar fi: WebCultura, Catchy, Vrancea Media, Stelian Tănase, Dunărea de Jos, etc Am învățat în cei peste 10 ani de publicism că nu poți scrie întotdeauna pentru toată lumea, dar te poți strădui mereu să fii o versiune mai bună a ta pentru cei care te citesc și te răsfoiesc. Eu nu sunt ca alții. Eu sunt ca mine. Și îmi place să fiu eu însămi! Pur și simplu îmi place în pielea mea! "Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!" - Paulo Coelho

103 poezii, 0 proze

Baubec IzzetBI

Baubec Izzet

AutorAtelier

Numele meu este Baubec Izzet. M-am nascut pe 12 septembrie 1979 in orasul Targu Secuiesc, din tata turc si mama romanca, ca sa clarific provenienta numelui meu mai ciudat. Am urmat studiile gimnaziale si liceale in orasul meu natal, iar studiile superioare le-am facut la Brasov, la Fundatia Culturala si de Invatamant " Sfintii Apostoli Petru si Pavel", profilul filologie cu specializarea pe romana-engleza.In momentul de fata sunt profesor de limba si literatura romana la Liceul Teoretic Nagy Mozes din Tg. Secuiesc. Primul si sper ca nu si ultimul meu volum se numeste "Exorcistul", si a aparut la Editura Arania din Brasov. Lansarea a avut loc la galeriile Kronart din Brasov, pe data de 20 septembrie. Cam asta ar fi pe scurt, biografia mea.

32 poezii, 0 proze

AZ

Andrei Zotinca

AutorAtelier

Numele meu este Andrei, m-am nascut in 1988 8 Iunie, in Bucuresti. La sfarsitul primului semestru din clasa a 2-a, m-am mutat (la decizia parintilor desigur) in Baia Mare, orasul unde locuiesc si acum. Pot sa zic ca pana pe la varsta de... 16 - 17 ani, am fost un om normal. De curand, parca as fii intr-o astenie cronica si continua de primavara, vara, iarna, toamna; Totul ce era 'realitate' pana acum... a devenit ca o proiectie cu subiect anost si in direct a vietii pe care nu o mai simt. Aiurea. Sunt deschis la discutii oricine doreste sa poarte o discutie, sa ma cunoasca, sa imi reproseze ceva sau sa ma trimita la origini... este bine venit sa ma contacteze pe ID-ul de Yahoo! Messenger: o_detch_o@yahoo.com

2 poezii, 0 proze

Nemesu DianaND

Nemesu Diana

AutorAtelier

Numele meu este Diana si am 17 ani.

2 poezii, 0 proze

Dinulescu Carmen-AlinaDC

Dinulescu Carmen-Alina

AutorAtelier

Numele meu este Carmen Alina, locuiesc în Craiova și am 40 ani. Iubesc să scriu și să citesc, mai ales poezii. Scrisul este pentru mine o oază de liniște și totodată o fata Morgana pe care nu o pot atinge niciodată, pentru că sunt foarte perfecționistă. Am publicat cartea de poezii Fii lună în anul 2020, romanele Notre Maison și Amicii în 2021, romanul de dragoste Mika în 2022 și romanul fantasy Fantoma indigo din New York în 2023. Aceste cărți pot fi achiziționate de la mine. Vă mulțumesc tuturor celor care îmi sunteți alături și îmi citiți creațiile. Să nu încetați să credeți în puterea voastră interioară și să aveți curajul să vă îndepliniți visurile, pentru că timpul nu se oprește în loc pentru nimeni.

120 poezii, 0 proze

Numele meu întreg(sic!)

de Virgil Titarenco

Numele meu, u m e l e m e atît de lipsit de lehamite poetică u î n t r e prea plin de vocale g E oribil, arogant și străin de mine. Dar vi-l voi spune în timp. Nici macar nu e numele meu. E venit din...

PoezieAtelier

Virgil Titarenco - înainte de încătușarea în sens

de Maria Prochipiuc

Un alt poem na(t)iv, cu nativ “de fapt eu nu exist”- doar timpul face rotocoale in jurul meu, “Uneori ma atinge pe umar”- un dor “Numele meu intreg(sic!)”- e prea plin de vocale, “Barbatul poet”- e...

EseuAtelier

ANALIZA LUNII Februarie 2004”POEZIE.RO”

de Frentiu Toma Adrian

ANALIZA LUNII Februarie 2004”POEZIE.RO” Statistica in functie de citirea textelor Datele au fost culese la 1 martie 2004 ora 1.00 Scuze pentru eventuale greseli . POEZIE Poezie (609 afișări) Ca o...

Atelier

De dincolo

de Daniela Luminita Teleoaca

Într-un fel sau altul ziua începe. Aceeași deraiere de la anotimp, de mult intrată în normalitate. Aceeași absență. „Printre” tinde să intre într-un fond pasiv de semnificație. Căci vidul dislocă....

ProzăAtelier

Panama - 102.5 - el lenguaje del Amor

de Elena Overhamm

Totul a început de la un anunț imobiliar. În căutarea unui loc unde să ne stabilim atunci când va veni vremea liniștii și contemplației, unul neapărat însorit - eventual între cele două tropice, cum...

Atelier

Învingătorul

de Alfred Lichtenstein

I Max Mechenmal era managerul independent al unui chioșc de ziare. Mînca și bea cu plăcere; cu toate că avea multe relații cu femei – era precaut. Pentru că adesea salariul nu-i ajungea, își permitea...

ProzăClasic

Pustnicul

de Lucian Blaga

I Muntele Golgota. Întuneric. Un soare mic se vede sîngeriu prin pîclă deasă. Pe-o stîncă șade Lucifer cu aripi de liliac, cu ochii luminoși de fosfor. Privește neclintit parcă ar asculta ceva-n...

PoezieClasic

100% Cotton

de Dan Emanuel Grunea

Aceasta este povestea intalnirii cu John, omul care, intr-un anumit fel, mi-a schimbat viata.Cele ce urmeaza sa astern s-au intamplat undeva prin februarie 2001. Eram student erasmus, ma rog,...

ProzăAtelier

Păcatele bătrâneților

de Tudor Cristea

Am întâlnit adesea, de-a lungul vremii, indivizi care, mai ales aflați asupra chefului, au ținut cu tot dinadinsul să-mi povestească „romanul vieții lor”. Și nu o dată, din diverse motive, i-am lăsat...

ArticolAtelier

Bătrâna casă armenească și locatarii ei

de andrea ghita

Anna Tökés revine adesea în casa copilăriei, situată pe o stradă tihnită din centrul Gherlei, pentru a se întâlni cu trecutul, cu amintirea celor dragi. Îi regăsește cuprinzând cu privirea piesele de...

ProzăAtelier